Sărbătoarea Macovei (1.08/14.08) are în popor mai multe denumiri: Macovei, Macavei sau Ziua Crucii de vară. Denumirea de Macovei era consacrată unui personaj, care ar fi avut şapte capete, dar ar fost ars de păgîni.

În popor se crede că prima denumire de Macovei e legată de numele Macovei, iar a doua cu macul, plantă asociată zeilor cerului şi cultului morţilor; nu întîmplător, la Macovei se culege macul şi se sfinţeşte la biserică pentru a nu face viermi. Tot atunci, se face agheasmă cu care se stropeşte grădina. La biserică se sfinţesc cîteva spice de grîu ce urmează a fi semănate.

O altă denumire a sărbătorii este Macovei Cap de Post. În această zi începe Postul Sfintei Marii (Adormirii Maicii Domnului). La Macovei se scoate mierea din ştiubeie. În ştiubeie se lasă numai atîta miere, cît se crede că au nevoie albinele pentru iarnă.

Pe vremuri o denumire mai ciudată a acestei sărbători era ziua sau Macoveiul Ursului. Se ţinea această zi cu sfinţenie tocmai pentru ca ursul să nu facă pagube în vite, socotindu-se ursul rege al animalelor.

Exista cultul ursului, precum că acesta ar poseda virtuţi apotropaice, medicale. Puterile sale puteau fi transferate asupra oamenilor, care îi purtau numele. Se obişnuia ca la naştere, moaşa să ungă sau să-i dea copilului o linguriţă de untură de urs, crezînd că „atunci va fi om tare şi nu-l va doborî nimeni”. Pentru creşterea părului era recomandată untura de urs în combinaţie cu cenuşa de nuci şi alun.

Exista şi aşa-numitul „călcat” al oamenilor cu dureri de şale de către urşi – credinţă cunoscută la noi. Se credea că ursul alunga relele din casele unde era dus să joace sau de la acei pe care-i „călca”.

Această sărbătoare, împreună cu Pintilie Călătorul şi Schimbarea la Faţă, sînt considerate cele mai importante „hotare” între vară şi toamnă.