Sărbătoarea Sfîntului Dumitru, sau popular Simedru, cu tradițiile ei de bază, a luat naștere în mediul îngrijitorilor de vite cu mult înaintea creștinismului. La moldoveni, ca și la alte popoare din sudul Europei (bulgari, greci, etc.), în special, crescătorii de vite împart și astăzi anul în două părți aproximativ egale – iarna, care ține de la Sf. Dumitru ori Simedru (26 octombrie conform stilului nou sau 8 noiembrie – stilul vechi) și vara – de la Sf. Gheorghe pînă la Sf. Dumitru (23 aprilie sau 6 mai). Despre această împărțire a anului există anumite legende, care își au rădăcinile încă în mitologia antică. Potrivit uneia din legende, Dumnezeu, văzînd, că poporul creștin este la fel de încîntat de sfinții Gheorghe și Dumitru, ziua celui dintîi fiind ținută la începutul primăverii, iar a celui de al doilea la sfîrșitul toamnei, totodată, vrînd să dea cinstea cuvenită acestora, le-ar fi zis: „Iaca de acu vă încredințez vouă cheile vremii și la porunca mea aveți să închideți devreme ori mai tîrziu vremile omului, după cum, voi vedea purtarea oamenilor”. De atunci, amîndoi sfinții poartă cheile la brîu, ca nu cumva să le fure cineva din ușile vremii și să se joace cu vremea cum i-ar place.

Se zice că primăvara, pe cînd se aude primul orăcăit al broaștelor, Sf. Gheorghe întinde mîna spre Sf. Dumitru, ia cheile, cu una din ele închizînd iarna, iar cu alta deschizînd primăvara. După ce toate păsările pleacă în țările calde și nu se aud broaștele, vîntul tomnatic vîjîie prin cîmpii și păduri, iar Sf. Dumitru, tremurînd de frig, întinde acum mîna el spre Sf. Gheorghe, ia cheile și cu una din ele închide zilele frumoase cu soare, iar cu alta deschide iarna cu mînie asupra lumii. La Simedru prin multe locuri se termina pășunatul, se alegeau oile, se achitau cu păstorii și-i angajau pentru anul viitor. În popor se spune: „La Simedru ciobanii își caută stăpînii”. De acum și pînă la Sf. Gheorghe cerul este încuiat, oamenii intră în anotimpul hainelor groase, iar vietățile pămîntului încearcă și ele să-și găsească adăposturi cît mai călduțe.

Există multe tradiții și obiceiuri pentru a afla, cum va fi iarna aspră sau caldă. Este vorba de unele semne populare, privind iarna ce se apropie, aprinderea focurilor ritualice, pomenirea morților. Iată bunăoară, un fel de prezicere a iernii de către ciobani. Ei aruncă o haină în mijlocul turmei și așteaptă să vadă ce fel de oaie se va culca pe ea. Se zice: „Dacă se va culca pe ea o oaie neagră, iarna va fi bună, dacă se va culca o oaie albă, iarna va fi aspră”. Oamenii se uită și la lună, la cer: „Dacă în noaptea de Sf. Dumitru luna e plină și cerul senin – iarna va fi bună, dacă, dimpotrivă, luna nu e plină și cerul acoperit cu nori, plouă sau ninge – iarna va fi aspră, iar gerul va fi strașnic”. Sărbătoarea aceasta era, se zice, ultimul termen la care se mai putea semăna usturoiul, despre cei care mai semănau după Sf. Dumitru, se credea că le vor muri pruncii.

În conștiința oamenilor de demult, iarna era sezonul mort și, în virtutea superstițiilor, ea se asocia cu timpul stăpînirii spiritelor rele în lume, care aduceau oamenilor numai neplăceri. Pentru a lupta împotriva acestora țăranii apelau la o serie de ritualuri și texte folclorice magice, inclusiv aprinderea focurilor - așa-numite „ale lui Simedru”. Focurile se făceau în anumite locuri ale satului, crezîndu-se că sînt izbăvitoare de rele și de boli. Cînd focul începea să scadă, copiii, flăcăii și fetele mari săreau peste el. Se credea că ritualul acesta contribuie la împlinirea dorințelor. Copiii săreau peste foc, ca să fie sănătoși tot anul, iar tinerii ziceau că cel ce poate sări, pe parcursul anului se va însura sau, de e fată, se va mărita. Apoi toți duceau acasă și aruncau prin gospodării și livezi cărbuni arzînd, luați din rug – ca să se facă poame în vara viitoare. Ritualul focurilor din ajunul Simedrului s-a păstrat și astăzi pe alocuri.

În sîmbăta dinaintea Sf. Dumitru se obișnuia să se dea de pomană pentru sufletele morților: colivă, brînză, colaci cu lumînări sau diverse fructe. Aceste pomeni se făceau cu ocazia Moșilor de Toamnă, numiți și Moșii de Simedru sau Moșii cei Mari.

Tot de perioada creștinismului ține și un șir de povestiri privind viața Sf. Dumitru. De cele mai multe ori în asemenea creații literare, Dumitru figurează ca un păstor foarte muncitor și cinstit, care în cele din urmă devine sfînt. Fiind păstor el a murit la stînă, iar oamenii au găsit trupul lui și l-au înmormîntat, iar pe locul stînii au ridicat o biserică. Sf. Dumitru a fost cinstit de creștini, începînd cu acele timpuri îndepărtate și-l cinstim și noi astăzi.

Aceasta este, în linii mari, sărbătoarea Simedrului, sărbătoare ținută altădată mai ales, de cei care aveau în grijă sănătatea și rodul oilor. Mulţi oameni poartă astăzi numele de Dumitru. Se ridică biserici care poartă numele Sf. Dumitru. Mulţi moldoveni îşi iau icoana Sf. Dumitru ca hram al casei, să-i aibă în pază.