Haralampie de Ciumă, Haralampie ori Aralam, după cum îi mai spunea poporul, era ținut cu mare strășnicie, în fiecare an pe 10.02/23.02.

Conform datelor Haralambie, ar fi trăit în secolele I, II, III-lea d.H., iar aceasta nu e o greşeală de tipar, într-adevăr stareţul a reuşit să trăiască în 3 secole, căci în anul 202 se zice ca ar fi împlinit 113 ani. A rămas în istorie pentru puterea credinţei sale şi ardoarea cu care propovăduia sfintele învăţături creştine, a ajuns episcop al cetăţii Magnezia din Asia Mică. Prins şi jupuit de viu pentru credinţa în Hristos, sfîntul le-a spus prigonitorilor săi: „Vă mulţumesc vouă fraţilor că, jupuind trupul meu cel vechi şi bătrîn, mi-aţi înnoit sufletul cu haina cea noua a suferinţei pentru Mîntuitor şi pentru biserica sa”. Supus unor chinuri groaznice, Haralambie a murit la închisoare, primind astfel cununa muceniciei.

Sfîntul apare în diverse ipostaze în legendele predecesorilor noștri. Într-o astfel de legendă Haralambie este chinuit groaznic de un împărat păgîn pentru a se lăsa de legea creștinească; fidel pînă la capăt credinței sale, sfîntul va fi tăiat bucăţi, nu înainte însă ca Dumnezeu să-i fi îndeplinit ultima și unica sa dorință, formulată chiar de către sfînt: „Cel ce va ține ziua mea și va posti-o, de acela să nu se apropie nici o boală”. Dintr-o altă legendă, aflăm că oamenii au vrut ca ciuma să fie pusă sub mîna și stăpînirea Sfîntului Haralambie.

Sf. Haralambie este sărbătorit la 10.02/23.02 este considerat pînă azi stăpînul și purtătorul tuturor bolilor, în special al ciumei, ziua sa fiind păzită ca și oricare altă mare sărbătoare; drept urmare, despre cei care munceau în această zi se credea că se îmbolnăvesc nu duрă mult timp.

În Europa, ciuma a fost adusă din Orient în primele veacuri după Hristos, tocmai cînd, cînd trăia Sfîntul Haralambiе. În perioada creștină erau oficiate anumite slujbe și rugăciuni către icoana Sfîntului Haralambie, care au înlocuit majoritatea practicilor şi superstiţiilor.

Obiceiuri. Tradiții. Superstiții. Potrivit mentalității arhaice spiritul ciumei se întrupa într-o „urîciune de babă” numită uneori Mama Mușa. Potrivit unei legende baba în miniatură ar fi fost băgată într-o nucă, Sfîntul Haralambie purtînd tot timpul această nucă în sîn; uneori, sfîntul îi dădea drumul pentru a mînca rădăcini, ghindă sau pădure tînără, iar cînd vedea că răutate în lume e prea multă, o mai scăpa și printre oameni.

Oamenii au avut diverse forme de a se apăra de ciumă pe parcursul veacurilor: organizau ospețe copioase în mijlocul drumului, crezînd că ciuma se va sătura și va pleca; confecționau o așa-numită „cămașă a ciumei”, aceasta se făcea într-o singură noapte de nouă babe și dintr-un singur caier de cînepă, cu care se îmbrăca bolnavul.

Deoarece Sf. Haralambie a fost păstor, el era considerat apărător al oamenilor şi vitelor de boli, dar şi de fiarele pădurii. Femeile făceau un colăcel, îl coceau înainte de răsăritul soarelui, îl rupeau în patru bucăţi, aruncîndu-le în cele patru vînturi. Se mai zice că Sfîntul ar fi lăsat cu limbă de moarte, că unde se va găsi o bucăţică din trupul lui, locul acela va fi în veci ferit de ciumă. Mai este considerat şi sfîntul care ia sufletul omului. De aceea, celui care lucrează îi iese sufletul cu chinuri. Se dau de pomană colivă, covrigi, lumînări pentru paza vieţii şi a gospodăriei. Se stropeau cu apa sfinţită grădinile şi vitele; boii nu se înjugau. Se dă de pomană pentru acei care n-au murit de moarte bună; se ducea colivă la biserica sau grîu curat; boabele sfinţite de preot se dădeau vara la păsări, ca să nu le atingă boala. Oamenii duceau colaci la biserica, ca să fie sfinţiţi şi mănîncau din ei cînd erau bolnavi. Cu coliva sfinţită se ungeau pomii la tulpini, ca să nu se usuce în timpul verii. Se mai credea, că cine ţine această sărbătoare are parte de cai buni şi sănătoşi, nu le şchiopătează vitele şi nu le mănînca lupii.

Deși ciuma nu mai face astăzi ravagii ca altădată, e bine ca Sfîntului Haralambie sau Ziua Ciumei din 10.02/23.02 să fie ținută pentru mult prea multele boli, care ne afectează sănătatea. În acest sens, să ne aibă Sfîntul Haralambie mereu în paza sa.