Cele mai importante aspecte din viaţa fiecărui om, cele mai semnificative ceremonii şi ritualuri din cultura spirituală a fiecărui popor sînt legate de familie şi de membrii ei.

Ciclul familial al vieţii omului cuprinde trei etape importante de trecere: căsătoria, naşterea, înmormîntarea. Aceste evenimente din viaţa fiecărei familii includ multiple etape semnificative , care sînt respectate de întreaga comunitate.

Este important pentru populaţia dintre Prut şi Nistru credinţa creştină, care spune că toate aceste trei rituri de bază din viaţa omului: alesul – ursitul sau ursita la căsătorie, naşterea unui copil şi decesul omului sînt date de atotputernicul şi bunul Dumnezeu. Acest fapt a pus pecetea smereniei şi ascultării, cuminţeniei şi răbdării, speranţelor şi împăcării cu tot ce se întîmplă în viaţa omului. Totodată riturile de trecere pe parcursul multor secole au fost îmbrăcate în nenumărate forme şi obiceiuri, credinţe şi superstiţii, care cu timpul, unele din ele, au fost pierdute sau, cum se zice prin părţile noastre „le-am măritat” , deci le-am pierdut.

Din punct de vedere al cercetărilor etnografice este important să subliniem, că la desfăşurarea acestor trei mari evenimente de trecere, la populaţia dintre Prut şi Nistru au fost înregistrate multe particularităţi cu caracter local, altele cu caracter de regionalisme. Pretutindeni aceste rituri semnificative au unele şi aceleaşi scopuri, obiective, norme şi finalităţi, chiar dacă formulele de realizare, de desfăşurare a evenimentelor familiale sînt foarte diferite, fiindcă depind de nenumărate împrejurări, dar şi de cei ce te înconjoară.

Ritul de trecere „Căsătoria” cuprinde un şir de obiceiuri şi ritualuri, care pot fi sistematizate în cele de pînă la nuntă, nunta propriu-zisă şi cele de după nuntă, dar şi tot ce ţine de acest rit pe parcursul vieţii.

Etapa de pînă la nuntă are drept scop „încredinţarea” alegerii corecte, decizia definitivă şi hotărîrea de a-şi împleti vieţile a doi tineri, care este examinată şi verificată prin mai multe obiceiuri: stărostie, peţire, logodnă, „la răspuns”, „înţelegerea şi aşezarea de nuntă”, încredinţarea şi m. a., care se încununează cu nunta şi obiceiurile ei structurale. Toate aceste tradiţii şi obiceiuri au ca obiective de bază ale noii familii conjugate de a avea „pereche pe viaţă ”, consoartă spre ajutorare şi petrecere, alinare şi susţinere, împărtăşire a tot ce este omenesc − bucurii şi necazuri, a binelui şi greutăţilor întîlnite pe parcursul vieţii. O altă finalitate a căsătoriei este de a avea urmaşi, care să păstreze numele familiei şi neamul, să aibă cine moşteni valorile materiale şi spirituale adunate, ca acestea să nu se risipească, şi neapărat, de a avea un sprijin la bătrîneţe, care mai apoi creştineşte să te petreacă în ultimul drum şi să te pomenească.

În legătură cu căsătoria este evident pentru noi faptul, că fetele „se mărită”, deci îşi „pierd” anumite priorităţi (de a-şi păstra numele, apartenenţa la structura familiei ei ş.m.a.), iar tînărul „se însoară”, se căsătoreşte. Unele detalii adăugătoare pot completa sistemul de obiceiuri, dacă analizăm normele portului fetelor şi a băieţilor pînă la căsătorie şi după nuntă, norme care se cereau respectate după etapa de trecere la noul statut social într-o familie nouă.

În sistemul ritualurilor şi sărbătorilor de familie sînt incluse şi acelea, care sînt consacrate perioadei „junimii” (băieţilor-cavaleri şi fetelor-domnişoare), inclusiv sărbătorilor legate de vîrsta copiilor şi părinţilor.

Un alt rit important de trecere este legat de fenomenul naşterii copilului şi ceremonialul de sărbătorire, care în mod normal şi firesc este scopul şi încununarea primului rit de trecere – al căsătoriei. E bine ştiut de poporul nostru proverbul care spune că „bucuria şi averea omului sunt copii”, la fel, credem, cum pentru fiecare stat „averea şi bogăţia este poporul şi sănătatea lui”.

Obiceiurile şi credinţele legate de ritul de trecere − noul născut, de asemenea, cuprinde un sistem complicat de superstiţii, norme, obiceiuri: în perioada sarcinii; apoi un şir de credinţe, ritualuri legate de noul născut şi sărbătorirea naşterii lui, trecerea în rîndul creştinilor prin prezenţa martorilor – cumătri, la botezul copilului − încreştinarea lui, cumătria propriu-zisă şi înmînarea colacilor şi ţesăturii de cumătri ca simbol de înrudire; etapa creşterii copilului; după cumătrie pînă la un an şi mai departe cu anumite obiceiuri (primul dinte, frezarea, înţărcarea etc.).

Un număr impunător de superstiţii şi credinţe, norme, ritualuri, obiceiuri locale cuprinde a treia etapă de trecere din ciclul riturilor de familie legate de decesul unei persoane .

Ca şi celelalte două etape mari şi importante ale vieţii umane – căsătoria, naşterea − decesul are în obiectivele sale un şir de superstiţii şi credinţe, acţiuni practice legate de perioada de înaintea morţii: semne de moarte a unuia din familie, visuri, lătratul cîinelui, cîntarea cucuvelei sau a găinii, căderea icoanei, etc.; norme de îngrijire a defunctului şi a mediului, scăldarea, îmbrăcarea, amenajarea în casă, pregătirea de înmormîntare (casa mortului, raclă, punţi şi pomene ş.m.a.); bocirea, mesele de pomenire şi alte datini legate de cultul strămoşilor.

Curmarea vieţii pe neaşteptate, îndeosebi a tinerilor, aduce la înmormîntare unele elemente din ritualul căsătoriei (haine de miri, legători şi flori de nuntă etc.). Ţinem să menţionăm că procesul sau sistemul de superstiţii legate de deces – curmarea unei vieţi umane conţine multe elemente arhaice, regionalisme şi aspecte locale ale procesului funerar.