Micleşti, raionul Criuleni
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1528
- Populația:
- 1468 locuitori
Micleşti este un sat şi comună din raionul Criuleni. Satul are o suprafaţă de circa 0.88 kilometri pătraţi, cu un perimetru de 4.55 km. Comuna Micleşti are o suprafaţă totală de 24.68 kilometri pătraţi, fiind cuprinsă într-un perimetru de 25.18 km. Din componenţa comunei fac parte 2 localităţi: Micleşti şi Steţcani. Suprafaţa totală a localităţilor din cadrul comunei alcătuieşte circa 1.35 kilometri pătraţi. Satul este situat la o distanță de 30 km de orașul Criuleni și la 32 km de Chișinău.
[în sus]Populația
La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 1468 de oameni, dintre care 50.07% - bărbaţi și 49.93% - femei. Structura etnică a populaţiei în cadrul satului este următoarea: 99.66% - moldoveni, 0.07% - ucraineni, 0.20% - ruşi, 0.07% - găgăuzi.
Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia la nivelul comunei Micleşti constituie 2358 de oameni, dintre care 49.41% - bărbaţi și 50.59% - femei. Compoziţia etnică a populaţiei comunei arată în felul următor: 99.58% - moldoveni, 0.25% - ucraineni, 0.13% - ruşi, 0.04% - găgăuzi.
În comuna Micleşti au fost înregistrate 674 de gospodării casnice în anul 2004, iar mărimea medie a unei gospodării era de 3.5 persoane.
[în sus]Istoria localității
Prima mențiune documentară a localității Miclești datează din anul1451, regăsindu-se într-un act emis de sfatul domnesc al lui Bogdan Voda, tatăl lui Ştefan cel Mare. Prin acest document i se întărea boierului Colțea stăpînirea asupra satului Micleşti cu toate părţile acestuia, însă nu poate fi exact identificată așezarea geografică a acestei localități deoarece pe teritoriul Țării Moldovei au existat mai multe sate cu denumirea Miclești în ținuturile Dorohoi, Vaslui, Putna. Prima atestare certă a satului Miclești datează din 30 aprilie 1528, cînd domnitorul Petru Rareș intărea boierului Luca proprietăţi la Micleşti. Mai tîrziu Micleștii sînt menționați în mai multe acte de vînzare – cumpărare din domnia lui Bogdan Lăpușneanu (1568-1572), Aron Tiranul (1591-1592; 1592-1595). În 1672, în timpul răscoalei răzeșilor din ținutul Orheiului împotriva lui Duca Vodă, oastea orheienilor a trecut prin Miclești, Drăsliceni și Logănești.
Din secolul al XVIII-lea familia Donici stăpînește părți de moșie la Miclești. La 15 iulie 1730, Andronache Donici proprietar de pămînt la Miclești, era și unul dintre marii dregători ai Moldovei, fiind mare spătar. Un alt Andronache Donici, care a trăit între 1760-1829, stăpînește moșia și satul Miclești, ridică curțile boierești și ctitorește în 1802, din piatră, biserica Sfintul Spiridon, ridicată pe locul unui locaș mai vechi din lemn. Descendentul său, Alexandru Donici, născut în 1806 și decedat în 1866, prin scrierile sale a adus o contribuţie importantă la dezvoltarea culturii. După ce a studiat la Petersburg, a slujit o vreme în armata rusă ca ofițer. Alexandru Donici a demisionat din armata rusă în 1834, deținînd ulterior funcția de magistrat la Iași și dedicîndu-se unei cariere în jurisprudență. Este autorul a numeroase fabule, traduceri din scriitorii ruși, printre care și A.Pușkin. Împreună cu C.Negruzzi a tradus satirele lui Antioh Cantemir.
Recensămîntul din anul 1835 înregistrează la Miclești 417 locuitori. Către anul 1923 la Miclești sînt consemnate 170 de gospodării cu 1005 locuitori. Recensămîntul din anul 1940 fixa la Miclești 1266 de persoane.
[în sus]Resurse naturale
Ca potenţial turistic poate servi: conacul familiei Donici construit de boierul Andronache Donici între anii 1798-1799 ; Parcul natural cu specii rare de copaci pe o suprafaţă de 2 ha ; biserica cu hramul Sfîntului Ierarh Spiridon, în biserică sînt 2 icoane din anul 1898, păstrate de localnici
[în sus]Sfera socială
Pe teritoriul satului activează:
- Şcoala medie;
- Grădiniţa de copii;
- Căminul cultural;
- Biblioteca publică;
- Centrul de Sănătate.
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1429
- Populația:
- 1932 locuitori
Iurceni este un sat şi comună din raionul Nisporeni. Din componenţa comunei fac parte localităţile Iurceni și Mîrzoaia. Localitatea se află la distanța de 6 km de orașul Nisporeni și la 70 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 1932 de oameni. Satul Iurceni a fost menționat documentar în anul 1429.
Comentarii
(0)Atenţie! Doar utilizatorii înregistraţi pot comenta, autentificaţi-vă, vă rugăm.