07 noiembrie 2024, 12:00 Realitatea moldovenească views 172
36 de milioane: Premii pentru funcționarii implicați în implementarea cerințelor de aderare a RM la UE
07 noiembrie 2024, 12:00 Realitatea moldovenească views 172

36 de milioane: Premii pentru funcționarii implicați în implementarea cerințelor de aderare a RM la UE

Guvernul Republicii Moldova a adoptat o dispoziție prin care aproba lista autorităților publice centrale și autonome implicate în realizarea sarcinilor prioritare pentru integrarea europeană și stabilește un spor salarial pentru funcționarii implicați în acest proces.

Conform deciziei, 1056 de funcționari publici vor beneficia de un spor de pînă la 50% din salariul de bază, alocat pentru activitățile legate de pregătirea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană. Valoarea totală a fondurilor alocate pentru aceste sporuri se ridică la 36 de milioane de lei din bugetul de stat.

Sporurile sînt destinate personalului care contribuie la realizarea acțiunilor din Planul Național de Acțiuni pentru Aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană pentru perioada 2024-2027 și participă la procesul de screening bilateral. Funcționarii eligibili pentru spor sînt cei din 43 de autorități publice centrale, inclusiv Cancelaria de Stat, diverse ministere și agenții, cu un total de 606 funcții de conducere și 450 funcții de execuție.

Dispoziția prevede ca autoritățile respective să întocmească liste nominale ale personalului care va primi aceste sporuri, iar evaluarea acestora se va face trimestrial, pe baza performanțelor individuale și a contribuției la activitățile specifice procesului de integrare europeană.

 „Acest sprijin financiar este esențial pentru a motiva funcționarii implicați direct în pregătirea pentru deschiderea negocierilor de aderare, un pas important în parcursul european al Republicii Moldova,” a scrie în nota explicativă a proiectului de decizie.

Decizia intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, iar sporurile vor fi plătite în trimestrele IV 2024 și I 2025, în funcție de rezultatele activității desfășurate de funcționari în cadrul fiecărei autorități publice.

Deputatul socialist, Bogdan Țîrdea a criticat dur această decizie, susținînd că fondurile ar putea fi redirecționate pentru alte nevoi urgente ale cetățenilor.

„PAS, la prima ședință de guvern după alegerile prezidențiale, și-a alocat singură 36 de milioane de lei sub formă de prime pentru eurointegrare. Este vorba de acordarea unor sporuri de 50% din salariul de bază pentru 1056 de funcționari implicați în procesul de eurointegrare. Pentru acest scop nobil, au fost alocate încă 36 de milioane de lei din bugetul de stat. Și spuneți că vremurile sînt grele...,” a declarat Țîrdea.

Sursa: noi.md

Cuvinte cheie:

premii , funcționari , aderare la UE

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1742
Populația:
402 locuitori

Zăzulenii Vechi este un sat din cadrul comunei Negureni, raionul Ungheni. Localitatea se află la distanța de 32 km de orașul Ungheni și la 107 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 402 oameni. Satul Zăzulenii Vechi a fost menționat documentar în anul 1742.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.