Creaţiile de vîrf ale clasicilor literaturii moldoveneşti, sprijinite de cronografia moldo-slavonă, operele marilor cronicari moldoveni, alături de unicele în lume realizări ale picturii exterioare moldoveneşti, au individualizat, au afirmat şi au statornicit pe totdeauna în istorie şi în circuitul universal de valori potenţialul de creaţie al moldovenilor, în general al culturii moldoveneşti - simbioză a diferitelor influenţe şi împrumuturi - bizantine, greceşti, slavone grefate pe o temelie autohtonă. Probabil, că anume toate acestea luate în ansamblu explică caracterul peren al celor mai reuşite creaţii ale geniului spiritual moldovenesc, ce-şi află expresia în respectul pios faţă de realizările culturale ale altor popoare, asimilarea cu recunoştinţă a valorilor create de ele, fără vreo tentă de exclusivism sau fobie. Prea adînci, prea puternice sînt rădăcinile și forţa de rezistenţă ale tradiţiei culturale moldoveneşti, ca despărţite, fie de albia unui rîu devenit graniţă de stat, să dispară. Dar pentru a înţelege mai bine soarta moldovenilor, a culturii lor sub ruşi, să recurgem, aşa cum ne sfătuie Al. Boldur, la „încadrarea lor în studiul complet al soartei istorice” a Moldovei de Est.

Luînd aminte observaţia judicioasă a istoricului Bisericii Ortodoxe Moldoveneşti N. Popovschi formulată în 1931: „E un lucru ştiut că în privinţa trecutului Basarabiei sub oblăduirea rusească circulă la noi, atît în opinia publică cît şi în presă şi chiar în lucrări de ştiinţă multe adevărate născociri”. Aşadar, după 1812 Prutul n-a devenit o stavilă de netrecut dintre cele două părţi ale Moldovei. În dependenţă de evenimente şi situaţii, migraţiile populaţiei se produceau şi peste Prut şi de peste Prut.

Moldovanul ieşean C. Negruzzi „în Basarabia scrie primele sale producţii literare”, înmănuncheate mai tîrziu sub titlul Zăbăvile mele din Basarabia. De peste hotare, fie prin intermediul ofiţerilor ruşi, a oamenilor de litere, a boierilor din Iaşi, pătrundeau în „Basarabia” cărţi şi reviste, astfel menţinîndu-se „relaţiile culturale, legătura cu limba literară, cu tradiţiile literare. Dar atare relaţii deveneau tot mai anevoios de susţinut. În 1878 Prutul ca mijloc de comunicaţie a fost închis, astfel regimul ţarist i-a constrîns pe acei care puteau susţine şi continua în Basarabia tradiţia moldovenească, să cultive limba literară, să plece peste hotare. Ocrotitor al temeliilor naţionale şi al tradiţiilor a rămas poporul”. Însă pînă la această dată dramatică, fruntaşii culturii moldoveneşti se străduiau pe toate căile să ţină mereu aprinsă făclia limbii moldoveneşti, a culturii şi credinţei naţionale moldoveneşti. La 4.11.1812 mitropolitul G. Bănulescu Bodoni depune autorităţilor o cerere de a i se îngădui să deschidă un seminar, unde „s-ar învăţa cu preferinţă şi neapărat limbile: rusească - a stăpînirii şi aceea naţională - moldovenească”, iar la 25.09.1813 arhipăstorul Moldovei se adresa Sindoului Bisericii Ortodoxe Ruse cu rugămintea să se deschidă pe lîngă Casa Mitropoliei o tipografie. Din darea de seamă pe anul 1821 despre activitatea tipografiei mitropolitane aflăm că s-au tipărit în moldoveneşte 15 cărţi, inclusiv Bucoavnă moldovenească cu traducere în ruseşte (2 ediţii, 1814, 1815, 2400 de exemplare), Gramatica rusească tradusă moldoveneşte (1819,1500 exemplare) ş.a., total - 19.320 de exemplare, fiecare ediţie fiind trasă în 1200-1500 de exemplare, raportată la numărul de biserici şi mănăstiri denotă că nu puţine exemplare au devenit un bun al credincioşilor. Din 1853 pînă în 1883 Tipografia eparhială din Chișinău a scos la lumină 14 cărţi cu tematică religioasă în limba moldovenească. În 1883 Tipografia eparhială din Chișinău a fost închisă. Avînd scoase de sub tipar 42 de cărţi în limba moldovenească, acest focar de cultură moldovenească, pe de o parte şi-a răspîndit razele sale şi asupra bisericilor şi credincioşilor moldoveni din stînga Nistrului.

Însumînd toate aceste fapte concrete cu o adîncă semnificaţie cultural-creştinească, academicianul Şt.Ciobanu conchidea: „Tradiţia moldovenismului în biserică a fost atît de puternică, că după 20 şi ceva de ani (...) în 1905 arhiepiscopul Basarabiei Vladimir intervine la Sfîntul Sinod cu rugămintea de a încuviinţa tipărirea cărţilor bisericeşti în limba moldovenească”. La 26.10.1906 tipografia a fost deschisă, în acelaşi an tipărind în mare număr Cărticele de rugăciunii în limba moldovenească, Pomelnice, Slujba Sf. Spiridon ş.a

Analizînd situaţia „limbii moldoveneşti în şcoala basarabeană sub dominaţia rusească”, Şt.Ciobanu „a stabilit că guvernul rusesc pe la 1819-1828 a manifestat multă bunăvoinţă faţă de limba moldovenească, intenţionînd să înfiinţeze şcoli lancasteriene în limba moldovenească şi îngrijindu-se de alcătuirea „tablelor” pentru aceste şcoli chiar la Peterburg”. Însă şi mai înainte s-au tipărit cărţi didactice la Chișinău. Este vorba de cele 2 ediţii (1814,1815) ale Bucoavnei moldoveneşti... În 1819 apare Scurtă rusască gramatică cu tălmăcire în limba moldovenească pentru ucenicii Seminarului Chişinăului şi ai altor şcoli din Basarabia... Tablele moldoveneşti pentru şcolile lancasteriene s-au tipărit la Peterburg sub îngrijirea lui Ia. Ghinculov. În 1822 la Chișinău apare Bucoavnă, adică începătoare învăţătură pentru cei de voiesc a învăţa carte moldoveneşte; Bucoavna se va retipări la 1842,1844. La 1827 se tipăreşte Gramatica rusască-rumînească (2 volume) de Şt. Margela. La 1830 se tipăreşte un Abeţedariu rusesc, tomul I şi II. Scrierile lingvistice ale lui Iacob Ghinculov privind „limba valaho-moldovenească” tipărite în limba rusă la Peterburg au o deosebită însemnătate pentru propagarea limbii, istoriei, literaturii moldoveneşti în Rusia. La 1861 apare la Chișinău Bucoavnă adecă începătoare învăţătură pentru cei ce voiesc a învăţa carte moldovenească, în care „cu o limbă curată moldovenească, simplă se povestesc istorioare din vechiul şi noul testament”. Această Bucoavnă a fost reeditată în 1863 cu text paralel moldovenesc-rusesc. Doi ani mai tîrziu (1865) I.Doncev tipăreşte la Chișinău Cursul primitiv de limba rumînă. În acelaşi an I. Doncev scoate la Tipografia lui Achim Popov din Chișinău Abeceda rumînă, repetînd, în bună parte, Cursul primitiv... Învăţătorul de limba moldovenească Gheorghe Codreanu, originar din Buiucani, tipăreşte în 1897 Abecedar rusesc pentru moldoveni. Doi ani mai tîrziu (1899) Gh. Codreanu editează Dicţionar în scurt pentru convorbiri ruso-moldoveneşti „tipărit cu litere ruseşti într-o limbă pur moldovenească, fără neologisme”. Completat, acest dicţionar apare în 1904 într-o nouă ediţie. Tot în 1904 Gh.Codreanu scoate un Abecedar nou pentru a învăţa carte pe moldoveni şi pe ruşi launloc, despre care Şt.Ciobanu scrie că „în el nu găsim nici un cuvînt românesc”. În 1912 Gh.Codreanu editează Rusesc-moldovenesc cuvîntelnic. În anii 1907-1912 s-a deosebit prin munca de alcătuire a lucrărilor didactice preotul M.Ciakir, editînd mai multe cărţi: Bucoavnă rusască şi moldovenească, Rusesc şi moldovenesc cuvîntelnic (şi vorbele pe limba rusască şi moldovenească), Agiutătorul moldovenilor în vremea învăţăturei limbei ruseşti. Cartea întîia pentru cetirea pe limba rusască şi moldovenească. Pentru moldovenii din Basarabie care se silesc a învăţa limba rusească ş.a.

Are toate motivele Şt.Ciobanu să conchidă: „Sîntem încredinţaţi că în Basarabia s-au editat nu numai cărţile pe care le-am enumerat (iar noi am pomenit numai unele din acestea); numărul lor trebuie să fie mult mai mare... Dar şi ceea ce am putut găsi este ceva foarte mare pentru Basarabia - peste 25 de manuale fată de situaţia din Basarabia”. Aceasta este o dovadă grăitoare că populaţia din Moldova dintre Prut şi Nistru, întîi de toate moldovenii, norodul moldovenesc „Simţea nevoia de cărţi moldoveneşti, de şcoli moldoveneşti, că el se lupta pentru această şcoală”. (Şt.Ciobanu, 1923). Dacă luăm în consideraţie că cele 25 de manuale au fost tipărite în 1200-1500 de exemplare, unele reeditîndu-se de 3-4 ori, tirajul total va fi de vreo 40.000 de exemplare. Dacă vom lua ca reale cifrele fixînd numărul moldovenilor- 921.000 (1897), reiese că spre sfirşitul veacului XIX un manual revenea la 22 de moldoveni. Nu este mult. Însă această simplă statistică raportată la situaţia din 1812, demonstrează un salt considerabil.