Vremurile tulburi din deceniul IV al secolului XVI pînă la începutul secolului XVIII, spre deosebire de veacul XV, se caracterizează printr-o fiscalitate excesivă (numărul dajdiilor, am arătat, ajunsese pînă la 60!). În această perioadă locaşuri sfinte, edificii laice au fost zidite mai puţine.

Sînt documentate doar vreo 30 de locaşuri sfinte. Însă printre acestea se enumeră: biserica Sf. Gheorghe din Suceava (1514-1522), biserica nouă a mănăstirii Humor, ctitorită de marele logofăt T.Bubuiog (1529), biserica Buna Vestire de la mănăstirea Moldoviţa (1532), biserica Sf. Dumitru din Suceava (1534-1535), biserica Adormirii Maicii Domnului din Căpriana (1545), biserica mănăstirii Bistriţa, ctitorită de Al.Lăpuşneanul (1561), se zideşte biserica Adormirii din Lvov (Biserica Moldovenească), începută de Al.Lăpuşneanul (1564) şi terminată de vodă Miron Barnovskii (1629), se încheie construirea bisericii mici (1602), iar în 1609 a bisericii mari a mănăstirii Dragomirna, ctitorită de Anastasie Crimca; biserica Sf. Dumitru din Orhei, ctitorită de Vasile Lupu (1636), biserica mănăstirii Trisfetitele ctitorită de Vasile Lupu (1637-1639), biserica mănăstirii Agapia (1644-1647), biserica Precista din Galaţi (1645); domnitorul V.Lupu reconstruieşte biserica mănăstirii Golia (1650); se construiesc mănăstirile Ioan cel Nou din Suceava (1514-1522), Bistriţa ctitorită de Al. Lăpuşneanul (1554), Secu, ctitorită de Nestor Ureche (1602), tatăl lui Gr. Ureche, Dragomirna ctitorită de mitropolitul Anastasie Crimca (1609) ş.a.

Dacă Putna, alături de Neamţu, au fost centre spirituale ale Moldovei lui Ştefan cel Mare, apoi Trisfetitele, ctitorie a lui V. Lupu, Dragomirna-ctitorie a mitropolitului Anastasie Crimca, constituie centre generatoare ale culturii Moldovei veacurilor XVI-XVII.

Cel mai valoros monument de artă - sub aspectul picturii murale din spaţiul pruto-nistrean din această epocă (secolele XVI-XVIII) este biserica Adormirii Maicii Domnului din Căuşani, construcţie ecleziastică de tip semisubteran, caracteristică pentru locaşurile ortodoxe din zonele stăpînite de turci.

Realizările concrete ale arhitecturii bisericeşti, ale picturii (artei zugrăvirii) din secolele XVI-XVII s-ar putea caracteriza laconic: puţine dar unice. Aceasta este epoca împlinirilor de vîrf ale picturii murale (exterioare) moldoveneşti, rămase nedepăşite în timp şi în spaţiu. Ultimul ansamblu de zugrăveală (interioară) păstrat de la marele Ştefan voievod, continuînd „Schema moldovenească tradiţională, cunoscută de la biserica Sf. Ilie din Voroneţ, biserica de la Popăuţi, este cea de la biserica mănăstirii Neamţ - monumentul cel mai reprezentativ al epocii lui Ştefan cel Mare”.

Zugrăveala din altarul şi naosul din biserica Şt.Nicolai din Dorohoi, făcută din porunca lui Ştefăniţă vodă (1522), este prima din veacul XVI. Cîţiva ani mai tîrziu (1530) Petru Rareş porunceşte să se zugrăvească biserica Sf. Gheorghe din curtea sa de la Hîrlău. Anul 1530 este unul de cotitură în istoria picturii murale moldoveneşti: meşterii zugravi pictează nu numai interiorul, dar şi o parte din exterior - faţada.

Deşi se mai afirmă că „începînd cu Ştefan cel Mare, zugravii inundă cu scene religioase de mare valoare şi pereţii exteriori ai bisericilor moldoveneşti” (V. Neamţu), specialiştii în domeniu încadrează acest mod de a înnobila locaşurile sfinte într-o perioadă mai tîrzie: „Pictura exterioară moldovenească este o creaţie a vremii lui Petru Rareş”, faţada bisericii Sf. Gheorghe din Hîrlău fiind „primul monument de pictură exterioară moldovenească” (1530). Toate bisericile decorate în vremea acestui domnitor au exteriorul pictat: Probota (1532), Sf. Gheorghe (Suceava, 1534), Humor (1535), Baia (1535-1538), Moldoviţa (1537), Bălineşti (1535-1538), Arbure (1541) şi Voroneţ, zugrăvită în 1547.

Aşadar, „Pictura exterioară a bisericilor moldoveneşti din secolul XVI, ajungînd la realizări unice în lume” (V. Neamţu), constituie, fără îndoială, una din cele mai originale pagini din istoria artei. Practicată sporadic în diferite ţări de-a lungul evului mediu şi utilizată numai pentru a decora mici porţiuni de faţadă, pictura exterioară a cunoscut numai în Moldova veacului al XVI-lea adevărata şi cuprinzătoarea sa dezvoltare, devenind dintr-un fenomen artistic neînsemnat, o categorie estetică de valoare universală şi totodată - prin complexitatea sa iconografică - un vast program de idei. Nu întîmplător observa J.Strzygowski că „ceva asemănător nu ne oferă o a doua ţară în lume”.

Miniaturile. Tradiţiile înrădăcinate prin Tetraevanghelul lucrat de Gavriil Uric (1429) au continuat şi în secolul următor. În veacurile XV-XVI în afară de scriptoriile de la mănăstirea Neamţ, unde a lucrat G.Uric, activează şi cele de la Humor şi Putna. Tetraevanghelul de la Humor, lucrat de ieromonahul Nicodim, conţine portretul lui Ştefan cel Mare. Prin eleganţa paginării şi evoluţia armonioasă a formelor s-au evidenţiat lucrările lui Tudor Marişescu şi Spiridon de la Putna -realizări de vîrf ale miniaturisticii moldoveneşti.

Broderia moldovenească din secolele XVI-XVII constituie „una din cele mai originale creaţii”: epitrahile, dvere, văluri liturgice, acoperăminte de mormînt, epitafe ş.a. Luate în ansamblu, reprezintă gradul de dezvoltare a acestei arte în secolele XV-XVI. Epitrahilul din 1464 (Putna), epitrahilul de la Dobrovăţ (1506), epitaful de la Moldoviţa (1494), picturile de la Bălineşti (secolul XV), de la Arbure (secolul XVI), acoperămîntul de mormînt al Măriei de Mangop (Putna, 1477), dvera de la Bogdan cel Orb (1510), dverele dăruite mănăstirii Slatina de către Alexandru Lăpuşneanul (1561) ş.a. constituie capodopere ale genului.