Statornicirea Moldovei în hotarele sale istorice nu s-a încheiat în vremea lui Bogdan I Întemeietorul (1359-1365). Dînsul a fost urmat la tron de Laţcu (1365-1374), domnia căruia aproape nu s-a deosebit prin nimic. Doar poate, prin încercările de a crea o episcopie catolică la Siret. În perioada domniei lui Petru I Muşat (1374-1391) Moldova devine un participant activ al relaţiilor internaţionale în sud-estul Europei Centrale. Din acea perioadă a ajuns pînă la noi prima gramotă emisă de cancelaria Moldovei la 1 mai 1384, în care domnitorul se numea „Petrus waiwoda dei gratia dux Terre Moldaviae” (Petru voievod, din mila lui Dumnezeu domn al Ţării Moldovei). Documentul confirmă existenţa în Moldova a vămilor, a căilor de comerţ, a locurilor de depozitare a mărfurilor „în tîrgul nostru Siret”. Din perioada lui Petru Muşat avem primele dovezi, că actele cancelariei de stat se întăreau cu pecete domnească. Prima pecete (păstrată) a Moldovei se referă la omagiul de vasalitate al lui Petru I Muşat depus regelui Poloniei Vladislav la 6.05.1387. Pe revers este gravat capul de zimbru en face cu o stea cu cinci colţuri între coarne, în dreapta un soare, în stînga  ̶ secera lunii. Aceasta este de la începuturi stema Moldovei, pe care o vedem şi pe primele monede  ̶  groşi moldoveneşti  ̶  bătute, după cum ne spune legenda de pe ele, de „Petri woiwodi Moldaviensis”. Emiterea monedei, afirmarea sistemului monetar constituie un moment crucial nu numai în istoria economică, dar şi în cea politică a ţării, ca o dovadă a unei trepte, oricum, avansate de dezvoltare social-economică şi politică a statului, indiciu al întăririi suveranităţii lui. Recunoscînd în 1387 suzeranitatea regelui polon Vladislav Iagello, Moldova se include în sistemul de alianţe polono-lituaniene. Aceasta a predeterminat pe secole înainte vectorul orientării externe a Moldovei, potolind pretenţiile expansioniste ale ungurilor, afirmînd calea aparte în istoria ţării.

În timpul domniei lui Petru I Muşat regiunea istorică din preajma cetăţilor Hotin, Ţeţina (lîngă Cernăuţi) şi Hmeliov, numita „ţara Şipeniţului" intră în componenţa Moldovei. Un şir de evenimente de largă rezonanţă ce au avut loc în această perioadă în Europa de sud-est au avut anumite urmări şi asupra Moldovei. Biruinţa cneazului Dimitrii Donskoi asupra tătarilor lui Mamai în Bătălia de la Culicovo (1380) a destrămat Hoarda de Aur. În 1390 osmanii atacă a doua oară Valahia (prima a avut loc în 1369). La 1386 Vasilii, fiul cneazului Dimitrii Donskoi, se refugiază în Moldova. „În acel an (1386) cneazul Vasilii, fiul marelui cneaz Dimitrii „a evadat din Hoardă în Ţara Podoliei, la volohii mari, la Petru voievod” ̶ scrie letopiseţul rusesc. Delegaţia sosită în Moldova ca să-1 conducă pe feciorul lui Dimitrii Donskoi acasă marchează primul contact oficial moldo-rus.

Pe timpul domniei lui Petru I Muşat cunoaşte o anumită dezvoltare economia Moldovei. De fapt, este vorba de „relaţiile sociale dintre dominatori şi dominaţi, în care dominatorii îşi exercitau simultan puterea asupra oamenilor şi puterea asupra pămînturilor”. Noţiunea generală de „economie”, aşa cum o înţelegem şi o folosim astăzi, a fost proiectată abia în jumătatea a doua a veacului al XVIII-lea. (Alain Guerreau). Sînt fixate în documente oraşele şi tîrgurile Iaşi, Roman, Siret, Baia, Tîrgul Neamţ, Hîrlău, Hotin; se zidesc cetăţile Neamţ, Suceava care din 1385 devine capitală a Moldovei. Se modifică aparatul de conducere al ţării, se instituie dregătoria de pîrcălabi (aveau atribuţii administrative şi militare în vreme de război).

În această perioadă prima oară se întîlneşte apelativul „Bucovina: ...drept la Bucovina..., pe marginea Bucovinei...”. Avem, aşadar, suficiente dovezi documentare, care adeveresc: de acum în al nouălea deceniu al veacului al XIV-lea Statul Moldovenesc cuprindea în „fruntariile” sale o parte din ţinuturile carpato-nistrene. După Petru I Muşat la scaunul Moldovei vine Roman (1392-1394). În această perioadă, judecînd după hrisoavele acestui domnitor, se statornicesc hotarele Moldovei istorice. „Moldova se întindea în lat pînă în vremea lui D. Сantemir... din coastele de miazăzi la Galaţi către Dunăre pînă la cea despre miazănoapte la Dumbrava Bucovinei către Nistru... Spre miazăzi totdeauna au mers pînă la Dunăre, rîul cel mai mare al Europei, şi mai departe în sus pînă la gura lui, unde se varsă în Marea Neagră prin trei guri: la Chilia, Sulina şi Sf. Gheorghe. Spre răsărit mergea hotarul ei în vremile vechi pînă la Marea Neagră... Spre miazănoapte Moldova o despărţea Nistrul de către leşi şi tătari de Oceacov... Din vechi erau ţinuturile Nistrului pînă la Hotin sub stăpînirea Moldovei şi de acolo tăia hotarul părţii acesteia drept prin Prut şi prin apa Ceremuşului...

Spre apus iarăşi mult s-au lăţit Moldova de cum era în vremurile vechi..., toţi munţii cu care se închidea Moldova..., toţi munţii cu care s-au deosebit aceste două ţări (Moldova şi Ungaria) au poruncit (Ştefan cel Mare) ca să recunoască stăpînirea Moldovei... Şi apoi au tras drept o linie din obîrşia Ceremuşului şi obîrşia Sucevei, a Moldovei, a Bistriţei, a Trotuşului pînă la Milcov şi s-au pus despărţiri, hotarul între două ţări... Moldova şi Valahia acum le desparte Milcovul pe amîndouă ţările, iar partea despre miazăzi o închide Dunărea... Mejieşii Moldovei erau dinspre apus ardelenii şi muntenii, despre miazănoapte leşii, despre răsărit şi miazăzi turcii şi cu toţii aceştia au avut moldovenii multe valuri în vremea cînd îşi apărau ei slobozenia lor...”. Preluînd o ţară stabilă, cu rînduieli şi structuri statornicite, cu dregători pricepuţi, „împrejmuită de către Dumnezeu pe trei laturi cu ape de hotar, iar pe a patra latură cu un şir de munţi îmbrăcaţi în armura veşnic verde a codrilor de nepătruns”, Roman avea toate motivele să se intituleze „Marele singur stăpînitor din mila lui Dumnezeu domn, Roman voievod, stăpînind Ţara Moldovei de la munte pînă la mare”. Cu cît Statul Moldovenesc îşi întărea poziţiile sale şi se afirma în circuitul geopolitic din sud-estul Europei, cu atît mai mult interesa în mod special unii vecini.

Situaţia îndemna pe domnitorii Moldovei să caute sprijin diplomatic. Ştefan I, domnul Moldovei (1394-1399), la 1395 recunoaşte suzeranitatea Poloniei. Acest act firesc din partea suveranului Moldovei a provocat nemulţumirea curţii ungare, împingînd-o să organizeze o noua campanie armată „contra moldovanos”, prima în condiţii de suveranitate statală. În Bătălia de la Hindov (februarie, 1395) moldovenii au învins pe invadatorii unguri. Ştefan al III-lea cel Mare a înveşnicit acest eveniment: „Binecinstitorul domn al Ţării Moldovei, Ştefan voievod, fiul lui Bogdan voievod, a împodobit mormîntul acesta strămoşului nostru, bătrînul Ştefan voievod, care a bătut pe unguri la Hindău. În anul 6888/1480, luna mai, 20.”