Baza socială, forţa producătoare principală a Moldovei ramînea ţărănimea — vecinii. Aceasta era cea mai numeroasă pătură socială.

Proprietarii de pămînt, boierii formau pătura socială cea mai influentă din punct de vedere politic. Oraşele erau populate de boieri, dregători, curteni, însă în cea mai mare parte — de tîrgoveţi, meşteri grupaţi în diferite bresle. Astfel, orăşenii — reprezentanţi ai diferitelor tagme sociale aveau diferite îndatoriri şi diferite drepturi.

Negustorii şi meşteşugarii constituiau caracteristica sociala a oraşelor moldoveneşti. Ultima categorie socială a Moldovei medievale o formau robii: ţiganii şi tătarii (prinşi încă în perioada prestatală de voievozii moldoveni și în luptele cu tătarii, bunăoară, la Lipnic (1470).

Ţăranii în Moldova se distingeau din punct de vedere social, fiscal, jurisdicţional. Mazîli  ̶  formau o categorie privilegiată intermediară între boieri şi ţărani. Rezeşii  ̶  erau ţărani liberi organizaţi în obşti, care aveau în stăpînire colectivă moşia satului. Ruptaşii  ̶  formau categoria de contribuabili (în veacul XVIII) care, plătind darea numită rupta, erau scutiţi de orice alt bir. Ion Neculce precizează: „Antiohii-voda... scoase şi ruptă pe tară... pe tot omul anume şi cu juramînt mare ca vor da de patru ori într-un an”. Scutelnicii  ̶  formau categoria fiscala a celor scutiţi de orice bir stăpînirii, pentru că se aflau în serviciul domnului sau a unui boier”. „Cela care va fi scutelnic să nu plătească vama... poate să se bucure şi să se veselească cu acest bine pînă cînd sa vor împlea douăzeci de ani.(„Pravila lui Vasile Lupu”). Institutul scutelnicilor a fost oficializat de С. Mavrocordat la 1741. Fiecare boier avea dreptul la un anumit număr de scutelnici, potrivit rangului său, ceea ce a făcut să se micşoreze temelia fiscală a ţării. Ion Neculce menţiona: „Mihai-vodă (Racoviţă, 1703-1705)... n-ave de la cine lua şi el bani, că ţara era jumătate scutelnică”.