Materiale din compartiment: Photo gallery |

Nicolae Mavrocordat

Nicolae Mavrocordat a avut două domnii în Moldova: decembrie 1709 – noiembrie 1710; noiembrie 1711 – decembrie 1715 și două domnii în Valahia.

S-a născut în 1680 la Constantinopol și era fiul lui Alexandru Mavrocordat Exaporitul (consilier secret), mare dragoman al Porţii, originar din insula Chios. Prin bunica sa, fiica lui Alexandru Iliaș, se înrudea și cu familia domnitoare a Mușatinilor. Era un om cult, știa mai multe limbi străine, studiase filosofia și teologia la Padova şi Bologna. El a pus începutul celebrei biblioteci a Mavrocordaţilor, a dat o instruire aleasă fiilor săi Constantin şi Ioan.

A avut o scurtă domnie în decembrie 1709 – noiembrie 1710, după care a deschis șirul domniilor fanariote în Moldova, înlocuindu-l în 1711 pe Dimitrie Cantemir. La Iași domnul s-a înconjurat cu greci din Fanar, sosiţi odată cu dînsul în Moldova. Cronicarul Nicolae Muste relata, că „se pusteise Fanarul în Ţarigrad, că numai muierile lor rămăsese, iar grec, umblai mult pînă ce dai de unul acolo; iar aice sosind umplut-au curtea domnească, prin toate odăile şi prin tîrg pre la gazdă".

În condițiile unor permanente ostilități militare, turcii ocupă în 1713 cetatea Hotin și zona aferentă prefăcînd-o în raia, condusă de un paşă. Totodată tătarii cereau de la Poartă să li se permită să ia în stăpînire ţinutul Soroca. N. Mavrocordat a protestat la Poartă împotriva acestor intenţii de cesionare a ţării. Astfel el reuşeşte să stăvilească intențiile tătarilor de a ocupa ţinutul Soroca. Concomitent, conform relatării Cronicii Ghiculeştilor, el reuşeşte să obţină firman de la Poartă ca în ţinutul Hotin să se menţină un pîrcălab al său, de care să asculte pămîntenii şi nimeni dintre ei să nu se înscrie în armata turcă.

N. Mavrocordat a favorizat dezvoltarea învăţămîntului în Moldova. În 1714 la inițiativa sa a fost reorganizată Academia Domnească din Iaşi, fondată în 1707 de către Antioh Cantemir. Domnul însuși se delecta cu lucrările celebrului cugetător Nicolo Machiavelli, îl admira pe vestitul filosof Francis Bacon. Din porunca lui N. Mavrocordat cronicarul Nicolae Costin a alcătuit un corp de cronici, închegînd într-o singură povestire istoria Ţării Moldovei.

Fiind un eminent literat, N. Mavrocordat a scris lucrările: "Sfaturi" (manuscris), "Despre datorii" (tipărită la Londra), "Cuvînt împotriva nicotinei" (Iași, 1786), "Precuvîntări la actele patriarhalicești" (manuscris).

La 14 septembrie 1730 N. Mavrocordat moare, fiind înmormîntat la ctitoria sa – mănăstirea Văcăreşti.

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1894
Populația:
177 locuitori

Ivanovca este un sat din cadrul comunei Crasnencoe din Unitățile Administrativ-Teritoriale din Stînga Nistrului, Republica Moldova. Localitatea se află la distanța de 21 km de orașul Rîbnița și la 123 km de Chișinău. Populaţia satului Ivanovca alcătuia 177 de oameni în anul 2011. Satul Ivanovca a fost menționat documentar în anul 1894.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.