Constantin Mavrocordat a domnit de patru ori în Moldova aprilie 1733 – noiembrie 1735; septembrie 1741 – iulie 1743; februarie 1748 – august 1749; iunie 1769 – decembrie 1769 și de șase ori în Valahia. Constantin Mavrocordat s-a născut la 27 februarie 1711 la Constantinopol și este fiul lui Nicolae Mavrocordat, primul domn fanariot. Constantin Mavrocordat a fost un remarcabil om de cultură – cunoştea limbile italiană, franceză, turcă, persană şi greaca veche, era pătruns de ideile filozofice și reformatoare ale veacului al XVIII-lea. A fost căsătorit cu Smaranda Cantacuzino, decedată în 1730 și cu Ecaterina Rosetti, cu care a avut doi fii.

După două domnii scurte în Valahia, a fost mutat în Moldova unde, pentru a-și recîștiga tronul pierdut, a mărit dările ca să-i poată cumpăra pe turci.

Atît în Moldova cît și în Valahia Constantin Mavrocordat a promovat un amplu program de reforme în domeniile fiscal, agrar, administrativ şi juridic. Dorinta de a reorganiza instituțiile a exprimat-o în hrisovul publicat, în iulie 1742, în revista Mercure de France, cu titlul „Constitution faite par S.A.M. le Prince Constantin Mavrocordato". Prin reforma sa fiscală s-a introdus o dare fixă, pe cap de locuitor, percepută în patru sferturi anuale și s-au desființat dările multiple. Prin reforma administrativă, dregători sînt împărțiți în trei ranguri și sînt salarizați de vistierie în funcție de rang; s-au redus dregătoriile, iar cele mai multe titluri boierești au rămas onorifice; la conducerea ținuturilor au fost numiți ispravnici cu un rol judecătoresc și administrativ foarte întins. În urma reformei judecătorești au fost create instanțe de judecată în ținuturi și s-a extins procedura scrisă în detrimentul celei orale.

În 1749 a desființat legarea de glie a țăranilor, care puteau de atunci să se răscumpere cu 10 taleri de cap. Țăranii deveneau liberi ca persoană dar nu au fost împroprietăriți și au rămas dependenți economic de boieri. Țăranii au devenit clăcași, fiind obligați să presteze 24 zile de clacă pe an în Moldova, pe moșiile boierilor.

În cadrul reformelor a fost acordată o anumită atenţie şi bisericii. Printr-o dispoziţie domnească se interzicea de a ridica la rang bisericesc persoane neştiutoare de carte. C. Mavrocordat a cerut, de asemenea, de la egumenii mănăstirilor de ţară să prezinte dări de seamă anuale referitoare la activitatea lor gospodărească. Deasemenea a fost emisă o dispoziţie privind alegerea pe viaţă a egumenilor numai din rîndurile călugărilor autohtoni.

C. Mavrocordat a contribuit substanțial la dezvoltarea învăţămîntului. Pentru a spori sursele de venit ale Academiei Domneşti din Iaşi, a trecut întreţinerea ei pe seama vistieriei. Cronicarul Ion Neculce scria că acest domn "Mai socotit-au... pentru şcoli de învăţătură... şi au dat ştire tuturor mazililor în toată ţara ca să-şi aducă copiii la învăţătură la şcoală, ca să-şi înveţe orice limbă le-ar fi voia, pentru ca să se afle oameni învăţaţi în pămîntul nostru al Moldovei, precum sînt şi prin alte ţări". Pentru a avea oameni cărturari la curte, C. Mavrocordat a trimis 15 fii de boieri pe trei ani la Veneţia. Din porunca domnului este tipărită prima colecţie de documente istorice din Moldova (Ocolnica). Domnul i-a cerut lui Ion Neculce să întocmească un tratat despre istoria fiscalităţii, pe care bătrînul cronicar n-a reuşit să-l realizeze.

Ultima domnie a lui C. Mavrocordat în Moldova a fost de scurtă durată (1769) şi a coincis cu începutul războiului ruso-turc. El se refugiază la Galaţi, dar este rănit şi făcut prizonier. Este transportat la Iaşi, unde moare la 4 decembrie 1769.

Constantin Mavrocordat a rămas în istoria Moldovei drept un recunoscut om politic, bun diplomat, mare reformator şi promotor al culturii moderne.