Învățămîntul în Principatul Moldovei și Moldova de Est (Basarabia)

 În secolul al XIX-lea în Principatul Moldovei sarcina învățămîntului public revine, ca și în secolele anterioare, în special bisericii. Școlile sînt puțin numeroase, însă imperativele momentului reclamau cuprinderea, fără discriminare, a tuturor copiilor în învăţămîntul primar, lichidarea, cît mai grabnică, a analfabetismului în rîndul populaţiei active. Paşi înainte, în acest sens, se fac după 1831, prin aplicarea prescripţiilor de ordin şcolar conţinute de Regulamentul Organic. Regulamentul Şcolar elaborat în Principatul Moldovei în 1834 prevede organizarea, în teritoriu, a unei reţele şcolare complete, deschisă tuturor copiilor de vîrstă şcolară, şi cuprindea şcoli primare, secundare, profesionale şi universitare.

Urmările practice ale aplicării Regulamentului Şcolar în Moldova au fost destul de modeste fiind înregistrate progrese mai reduse, în ceea ce priveşte organizarea unei reţele de şcoli primare, mai ales la sate. Referitor la învăţămîntul secundar, au fost deschise gimnazii şi licee la Iaşi, Botoşani, Bacău, Galaţi.

S-a reuşit, în schimb, o mai bună dezvoltare a învăţămîntului universitar, prin înfiinţarea, în 1834, a Academiei Mihăilene, la Iaşi. Academia Mihăileană este prima instituție de învățămînt superior modernă din Principatul Moldovei, fiind inaugurată la Iași sub domnia lui Mihail Sturdza, prin strădania lui Gheorghe Asachi și a altor învățați moldoveni ai vremii. Aici se țineau cursuri de istorie, drept, chimie, matematică și arhitectură. Este precursoare a Universității din Iași și a Colegiului Național. În 1836 apare la Iași se deschide Conservatorul Filarmonic-Dramatic, prima instituţie cu profil didactic, avînd ca obiectiv formarea unor „profesionişti” în domeniul teatral, înfiinţat de Gheorghe Asachi. Această formă de pregătire a viitorilor actori reprezenta cel dintîi mod de iniţiere în arta dramatică, avînd menirea de a cultiva şi propaga în societatea moldovenească muzica şi arta dramatică naţională.

Neobositul Gheorghe Asachi pune bazele învăţămîntului superior în limba moldovenească,  acţionînd, în acelaşi timp, pentru modernizarea şi sincronizarea acestui învăţămînt cu ştiinţa şi tehnica europeană.

La 26 octombrie 1860 la Iasi a fost inaugurată Universitatea, prima instituție superioară de învățămînt din Principatele Unite ale Moldovei și Valahiei. Au urmat Conservatorul din Iași, Școala de Belle Arte și Școala de Silvicultură de la Tg. Neamț, Școala comercială de la Galați, gimnaziile de la Botoșani, și Focșani. În 1874 se deschide Universitatea din Cernăuți.

Învățămîntul în Moldova de Est (Basarabia). Mitropolitul Gavriil Bănulescu a fost cel care a muncit neobosit pentru reluarea vechilor tradiţii moldoveneşti în învăţămîn­tul public. În acest scop la Chișinău a fost înființată o «şcoală eparhială» şi un «seminar duhovnicesc», pentru creşterea clericilor de care avea nevoie eparhia sa. În 1859 a fost deschisă la Chișinău şi o «şcoală eparhială de fete» pentru fiicele de preoși şi de dascăli. Pentru învăţarea limbii ruse apăru în 1819 o «Scurtă gramatică rusească, cu tălmăcirea în limba moldovenească», pentru elevii din seminarul duhovnicesc şi din alte şcoli din Basarabia, o prelucrare după gramatica lui Lomonossov.

Tîrgo­veţii moldoveni din Chișinău cerură, îndată după aşezarea păcii, mitropolitului Gavriil să redeschidă vechea lor şcoală moldovenească, făgăduind ajutor pentru întreţinerea ei. Şcoala din Chișinău se numea «domnească» fiindcă fusese înfiinţată prin hrisovul domnesc din 1766. Mitropolitul satisfăcu cererea tîrgoveţilor, rînduind pe «dascălul Gheorghe Popovici învăţător la copii la biserica sf. Proroc Ilie». 

Arhiepiscopul Dimitrie Sulima reluă chestiunea învăţămîntului public şi înfiinţă mai multe şcoli după metoda învăţămîn­tului mutual sau lancasterian.

La Bălţi a fost înființată  o şcoală primară, la care a predat bu­covineanul Gavriil Bilevici şi fiul său, Gheorghe. În 1827 dascălul Bobeica deschise o şcoală la Tighina. În anii următori se înfiinţară şcoli la Cetatea-Albă, Cahul, Soroca, şi Orhei, apoi pe lîngă mănăstiria Dobruşca şi Hîrjauca, în satele Rezeni, Mereni, Volcineţ, Nisporeni, Hîrtopul cu limba de predare moldovenească.  Aceste școli se aflau sub oblăduirea mitropoli­tului şi aveau o mare însemnătate pentru educația tinerei generații. Pentru mai buna lor supraveghere s-a înfiinţat în 1828 o direcţie specială pentru şcolile primare.

În 1835 s-a deschis pe lîngă liceul din Chișinău şi un internat pentru copiii boierilor, numit «Pensionul Nobi­limii», cu scopul de a pregăti «pentru ţară oameni capabili şi folositori şi funcţionari cunoscători temeinici ai limbii ruseşti şi moldoveneşti». Toate materiile se pre­dau tineretului în limba rusă. Limba mol­dovenească se preda numai facultativ. Cu timpul s-au deschis gimnazii şi licee de băeţi şi de fete şi în celelalte oraşe şi tîrguri din Basarabia. Către 1912 în Basarabia activau 56 de şcoli secundare de băieţi şi fete unde se preda în limba rusă. Unii absolvenţi ai liceelor îşi continuau studiile la universităţile din Odessa, Kiev, Harkov, Moscova, Peterburg ş. a.

Activitatea didactică ar fi imposibilă fără editarea unor cărți și manuale atît de necesare în școlile de diferite trepte. Din darea de seamă pe anul 1821 despre activitatea tipografiei mitropolitane aflăm că s-au tipărit în moldoveneşte 15 cărţi, inclusiv Bucoavnă moldovenească cu traducere în ruseşte (2 ediţii, 1814, 1815, 2400 de exemplare), Gramatica rusească tradusă moldoveneşte (1819,1500 exemplare) ş.a., total - 19.320 de exemplare, fiecare ediţie fiind trasă în 1200-1500 de exemplare, raportată la numărul de biserici şi mănăstiri denotă că nu puţine exemplare au devenit un bun al credincioşilor. Din 1853 pînă în 1883 Tipografia eparhială din Chișinău a scos la lumină 14 cărţi cu tematică religioasă în limba moldovenească. În 1883 Tipografia eparhială din Chișinău a fost închisă. Avînd scoase de sub tipar 42 de cărţi în limba moldovenească, acest focar de cultură moldovenească, pe de o parte şi-a răspîndit razele sale şi asupra bisericilor şi credincioşilor moldoveni din stînga Nistrului.

Analizînd situaţia „limbii moldoveneşti în şcoala basarabeană sub dominaţia rusească”, Şt.Ciobanu „a stabilit că guvernul rusesc pe la 1819-1828 a manifestat multă bunăvoinţă faţă de limba moldovenească, intenţionînd să înfiinţeze şcoli lancasteriene în limba moldovenească şi îngrijindu-se de alcătuirea „tablelor” pentru aceste şcoli chiar la Peterburg”. Însă şi mai înainte s-au tipărit cărţi didactice la Chișinău. Este vorba de cele 2 ediţii (1814,1815) ale Bucoavnei moldoveneşti... În 1819 apare Scurtă rusască gramatică cu tălmăcire în limba moldovenească pentru ucenicii Seminarului Chişinăului şi ai altor şcoli din Basarabia... Tablele moldoveneşti pentru şcolile lancasteriene s-au tipărit la Peterburg sub îngrijirea lui Ia. Ghinculov. În 1822 la Chișinău apare Bucoavnă, adică începătoare învăţătură pentru cei de voiesc a învăţa carte moldoveneşte; Bucoavna se va retipări la 1842,1844. La 1827 se tipăreşte Gramatica rusască-moldovenească (2 volume) de Şt. Margela. La 1830 se tipăreşte un Abeţedariu rusesc, tomul I şi II. Scrierile lingvistice ale lui Iacob Ghinculov privind „limba valaho-moldovenească” tipărite în limba rusă la Peterburg au o deosebită însemnătate pentru propagarea limbii, istoriei, literaturii moldoveneşti în Rusia. La 1861 apare la Chișinău „Bucoavnă adecă începătoare învăţătură pentru cei ce voiesc a învăţa carte moldovenească”, în care „cu o limbă curată moldovenească, simplă se povestesc istorioare din vechiul şi noul testament”. Această Bucoavnă a fost reeditată în 1863 cu text paralel moldovenesc-rusesc. Învăţătorul de limba moldovenească Gheorghe Codreanu, originar din Buiucani, tipăreşte în 1897 Abecedar rusesc pentru moldoveni. Doi ani mai tîrziu (1899) Gh. Codreanu editează Dicţionar în scurt pentru convorbiri ruso-moldoveneşti „tipărit cu litere ruseşti într-o limbă pur moldovenească, fără neologisme”. Completat, acest dicţionar apare în 1904 într-o nouă ediţie. Tot în 1904 Gh.Codreanu scoate un Abecedar nou pentru a învăţa carte pe moldoveni şi pe ruşi launloc, despre care Şt.Ciobanu scrie că „în el nu găsim nici un cuvînt românesc”.

Are toate motivele Şt.Ciobanu să conchidă: „Sîntem încredinţaţi că în Basarabia s-au editat nu numai cărţile pe care le-am enumerat (iar noi am pomenit numai unele din acestea); numărul lor trebuie să fie mult mai mare... Dar şi ceea ce am putut găsi este ceva foarte mare pentru Basarabia - peste 25 de manuale fată de situaţia din Basarabia”. Aceasta este o dovadă grăitoare că populaţia din Moldova dintre Prut şi Nistru, întîi de toate moldovenii, norodul moldovenesc „Simţea nevoia de cărţi moldoveneşti, de şcoli moldoveneşti, că el se lupta pentru această şcoală”. Dacă luăm în consideraţie că cele 25 de manuale au fost tipărite în 1200-1500 de exemplare fiecare, unele reeditîndu-se de 3-4 ori, tirajul total va fi peste 40.000 de exemplare. Dacă vom lua ca reale cifrele fixînd numărul moldovenilor - 921.000 (1897), reiese că spre sfirşitul veacului XIX un manual revenea la 23 de moldoveni. Nu este mult. Însă această simplă statistică raportată la situaţia din 1812, demonstrează un salt considerabil.

Literatura

Viața bisericească