În 1853-1856 Războiul Crimeei izbucni între Rusia şi Turcia. Ca de obicei, oştirile ţarului inundară Moldova şi o ocupară. Însă Anglia şi Franţa veniră în ajutorul Porţii şi atunci Rusia fu nevoită să re­tragă în grabă armatele sale din Moldova şi să le îndrepte spre Crimeea, unde Turcii cu aliaţii lor ameninţau Sevastopolul. Sub zidul acestei cetăţi se dădu bătălia hotărîtoare, ce se sfîrşi cu înfrîngerea armatei ruse.

Prin pierderea războiului Rusia nu-și mai poate exercita protecția sa – atît de direct resimțită în prima jumătatea asecolului al XIX-lea – asupra Principatului Moldovei, dar și Poarta otomană scăpată de la înfrîngere de aliații săi, este nevoită să țină seama, mai mult decît în trecut, de drepturile Moldovei.

Tratatul de pace încheiat la 30 martie 1856 la Paris cuprindea clauze referitoare la Principatul Moldovei:

-  Moldova de Est (Basarabia) rămînea în continuare, în stăpînirea Imperiului Rus, dar partea sa sudică (județele Cahul, Bolgrad și Ismail şi implicit controlul asupra gurilor Dunării) erau retrocedate Moldovei

-  Principatul Moldovei, rămîne în mod oficial sub suveranitatea Otomană, dar i se acordă dreptul de a avea propria Constituţie şi Adunare legislativă care aveau să fie puse sub supravegherea puterilor victorioase

-  Se stabilea libera circulaţie pe Dunăre sub supravegherea Comisiei Europene a Dunării.

Mare a fost bucuria moldovenilor cînd veni vestea la Iaşi, că congresul de pace de la Paris a impus Imperiul rus să dea înapoi măcar o parte din Moldova de Est (Basarabia). Teritoriul ce fusese retrocedat Moldovei, cuprindea o suprafaţă de 10.288 verste pătrate şi avea o populaţie de circa 127 330 locuitori.

În județele retrocedate au fost introduse vechile legiuiri pămîntene. În 1864 a fost reînfiinţată vechea eparhie a Ismailului, aşe­zînd în fruntea ei pe eruditul episcop Melhisidec Ştefănescu, care deschise pe lîngă scaunul său episcopal şi un seminar duhovnicesc pentru deşteptarea şi luminarea enoriașilor săi. A fost inaugurat un gimnaziu în Ismail şi 125 de şcoli primare în sate și tîrguri, unde învățau 7000 băieţi şi 944 fete.

Prevederile tratatului de la Paris nu au reprezentat un act de reparație istorică pentru Moldova ci au avut ca scop clar de a scoate Rusia de la gurile Dunării și din postura de riverană la fluviu. Trasarea graniței terestre, operațiunea anevoioasă întreprinsă de o comisie internațională, a întîrziat cu aproape un an de zile introducerea administrației moldovenești, după cum îndată a apărut spinoasa problemă a „coloniilor bulgare”, chestiune nerezolvată convenabil pînă la pierderea din nou, a teritoriului în cauză (1878).

Astfel, aceste teritorii, care din vechime au aparținut Moldovei, au devenit în secolul al XIX-lea monede de schimb în jocul marilor puteri. De cîteva ori (1812, 1856, 1878) pe durata unui secol, populația acestor zone a suportat schimbări de ordin politico-administrativ, economic și social legate de trecerea din cadrul unui stat în altul, modificări care au influențat nu doar climatul social-politic, dar și dezvoltarea firească a lucrurilor.