Ştirile documentare şi relatările cronicăreşti reflectă perioada relativ tîrzie a dezvoltării obştii săteşti volohe. Ansamblul datelor istorico-sociale, rezultatele cercetărilor demonstrează că populaţia est-carpatică în plan social era organizată în obşti săteşti: sat, mai rar ̶ cătune cu o anumită autonomie. Cîteva obşti alcătuiau un cnezat/voievodat, apoi aşa-numita ţară „pămînt, teritoriu”, ulterior „ţară”. Institutele de bază ale organizării politice erau voievodatele, unităţi administrativ-teritoriale premergătoare Ţării Moldovei, care va apare la mijlocul secolului al XIV-lea. La început conducerea obştilor, uniunilor de obşti se alegea. Mai tîrziu ea a devenit ereditară şi se făcea după normele dreptului voloh.

Asupra sistemului de orînduire socială a Moldovei din perioada prestatală o influenţă evidentă a exercitat stăpînirea în veacurile IX-XI pe malurile Dunării de Jos a Ţaratului Bulgar, realitate ce şi-a găsit expresie în terminologia moldovenească feudală: angărie, baştină, boier, bir, vislujenie, vistier, voievod, vornic, gloabă, grămătic, dajdie, danie, dedină, desetină, jupan, catastih, chelar, clacă, clucer, comis, comornic, cuplenie, cămară, logofăt, liude, ocină, paharnic, privilie, prădalică, spătar, stolnic, sulger, hrisov, сeasnic ş.a. sînt de origine bulgară.

În condiţii noi (ale feudalismului timpuriu), la o nouă fază (prestatală) de dezvoltare comunitatea de la răsărit de Carpaţi cu numele moldoveni, s-a consolidat etnic, dar s-a diferenţiat social.

Tendinţa tot mai evidentă de unire a diferitelor obşti (agrare, păstoreşti) în uniuni comasate cnezate, voievodate, situate nu numai în lunci ci şi de-a lungul unor rîuri, concentrarea pămînturilor valorificate şi a altor bunuri în mîinile căpeteniilor cnezatelor, voievodatelor, trebuinţa de a apăra permanent aşezările, averea comună, hotarele voievodatelor; divizarea şi specializarea muncii, acumularea articolelor de meşteşugărie, ceea ce dicta schimbul de mărfuri şi bătătorirea drumurilor comerciale, creşterea demografică în ţinuturile est-carpatice − toate acestea în ansamblu au condiţionat schimbări calitative radicale ̶ constituirea în spaţiul carpato-nistrean a organizaţiei social-politice supreme, care va intra în istorie cu numele Moldova, Statul Moldova.

Premisele instituţiilor puterii politico-administrative supreme în anumite forme şi în hotarele unui teritoriu determinat cu o populaţie ce-şi manifestă conştient apartenenţa la această formaţiune, premisele Statalităţii Moldoveneşti îşi fac apariţia pe la sfîrşitul veacului al XIII-lea. Către mijlocul secolului următor procesul de comasare a uniunilor de obşti săteşti − cnezate, voievodate a cuprins partea nordica a perimetrului Carpato-Nistrean. Căpeteniile cnezatelor, voievodatelor îşi sporeau împuternicirile administrative, judecătoreşti, fiscale şi militare, treptat îşi însuşeau o parte din produsul comun, îşi lărgeau domeniile, pe care le apărau, formînd din membrii obştii drujine ce erau sub comanda lor.

Dispunînd de astfel de pîrghii ale puterii administrative, judele/cnezul de ieri devenea voievod cu împuterniciri judecătoreşti şi militare. Astfel de căpetenie supremă (voievod) al voievodatului din nord-vestul Carpato-Prutean, potrivit tradiţiei populare şi ştirilor din letopiseţele moldo-slavone, era Dragoş, venit în aceste ţinuturi, unde din cele mai vechi timpuri locuiau strămoșii moldovenii .