Toate sursele, cunoscute pînă în prezent, din ţările vecine, cronicile străine către sfîrşitul veacului al XIV-lea  ̶ perioada „afirmării politice plenare” a Statului Moldovenesc de sine stătător nu denumesc Moldova Vlahia sau Ţară a vlahilor.

Ungaria este ţara cu care Moldova în devenire a luptat timp îndelungat pentru a-şi obţine libertatea. Cu acest regat Moldova a avut cea mai lungă graniţă, cu această ţară a avut cele mai intense legături comerciale, întîi de toate cu Bistriţa şi Braşovul. Este în firea lucrurilor că în perioada devenirii sale de sine stătătoare Moldova a avut cu Regatul Ungar cele mai diverse raporturi: de ostilitate, comerciale, diplomatice care, evident, şi-au găsit reflectare în documentele oficiale ale ambelor ţări, dar, mai ales, în cele ale cancelariei ungureşti. Acolo se află nu numai cele mai vechi, dar şi cele mai numeroase mărturii autentice scrise despre moldoveni şi Moldova din veacurile XIV-XV.

Din 1360 pînă în 1456 diferiţi emitenţi maghiari: curtea regală, voievozii şi guvernatorii Transilvaniei, episcopi, pîrgarii Braşovului au semnat 32 de documente (cunoscute pînă în present), în care, într-o formă sau alta este menţionată Moldova sau se referă la ea nemijlocit: „Terra nostra „Moldavana”, „partez Moldavanos”, „contra Moldavanos”, „vayvode Moldaviensis”, „Terra Moldavie”, „Terram Moldawanam”, „vayvoda Moldauie”, „in finibus Moldavie” ş.a.

Cea mai corectă denumire, pentru acea perioadă, a ţării est-carpatice este fixată în bula papei Eugeniu al IV-lea din 3.07.1446: regno Moldavie.