Balada „Mioriţa” reprezintă un monument literart original care confirmă continuitatea poporului nostru din cele mai vechi timpuri (geţii nobili care dispreţuiau moartea) pînă în zilile noastre.

Subiectul baladei este simplu, dar de necuprins prin mesajul său filosofic, nemărginit în plan umanist-conceptual, concret după conţinutul etnic şi unic prin calităţile artistice... În munţi, în „Carpaţii moldoveneşti” îşi pasc turmele trei ciobani. Doi sînt nişte străini, din neamurile vecine. Din răutate şi invidie pun la cale moartea celui băştinaş, ca să pună mîna pe turma lui.

Cunoscut şi din alte genuri ale creaţiei populare moldoveneşti, antagonismul mediului extern faţă de cel autohton are o pronunţată componentă etnică, motivele sociale ale luptei de apărare completîndu-se cu cele naţionale. În balada populară „Mioriţa” se manifestă clar, concret controversa „noi”  ̶ „ei” – conştientizarea comunităţii sale şi a deosebirii acesteia faţă de altele. Este vorba de o realitate crudă îndelungată, care nu putea să nu-şi găsească expresie în creaţia populară, în letopiseţe, în documente.

Cronica maghiară a lui Ioan Thuroczi, ce cuprinde și cronica lui Ioan de Tîrnave (Kukullo), terminată pe la 1382, relatează că Ludovic de Anjou, regele Ungariei (1342-1382) mai în fiecare an organiza expediţii de pedepsire a rebelilor, îndeosebi „împotriva moldovenilor” (movit exercitim contra aemulos et rebelles et saepius contra rachenos et Moldavos). Invaziile tătarilor în raioanele centrale şi de nord ale perimetrului Nistru – Carpaţi erau permanente. Deci şi „gătinţa” moldovenilor de a-şi apăra pămînturile pînă la sacrificiu de asemenea era permanentă. Reiese deci că subiectul baladei „Mioriţa”, zămislite de popor, are la baza realităţi istorice concrete.

Valoarea excepţională a baladei „Mioriţa” constă în faptul că mult înainte pînă la întemeierea Statului Moldovenesc a înveşnicit cea mai veche şi de netăgăduit dovadă a naşterii şi conştientizării de către comunitatea est-carpatică a numelui său etnic: moldoveni. Apărînd într-un „moment concret-istoric  ̶ perioada destrămării societăţii patriarhale şi formarea relaţiilor feudale, balada „Mioriţa” n-a pierdut nimic din valoarea sa spiritual-artistică, din semnificaţia majoră de adevăr etnic peste vremi. Putem conchide că:

— balada „Mioriţa”  ̶ realizare de vîrf a creaţiei populare moldoveneşti  ̶ constituie atestatul de naştere istorică a etnonimului moldovan, moldoveni;
— ea a luat naştere la „poalele munţilor moldoveneşti” (Carpaţi), în leagănul neamului moldovenesc;
— descrie, generalizînd, în versuri fără pereche, soarta vitregă a moldovenilor;
— conţine numeroase unităţi lexicale şi expresii localizate „moldoveneşti”.

Suma acestor şi altor mărturii incontestabile confirmă concluzia folcloristului moldovan A. Hîncu: „Mioriţa” este un cîntec endoetnic, adică este creaţia unei ramuri, „comunităţi etnice” (Balada populară). Cu alte cuvinte, „cea mai nobilă creaţie poetică” (M. Sadoveanu) a poporului moldovenesc, moldovenească prin spiritul său, după formă şi conţinut, creată pe pămînt moldovenesc încă în veacul al XIII-lea de marele Anonim Moldovan, balada „Mioriţa” a afirmat în istorie, în rîndul etnosurilor europene şi comunitatea cu numele moldoveni.