31 january 2011, 17:12 views 58508
Materiale din compartiment: Photo gallery | Video gallery |

Civilizaţia Indiei Antice

Pictură din peştera Sigiriya

La originile civilizaţiei indiene se află civilizaţia Indus, după denumirea fluviului pe cursul căruia este localizată. La fel ca Egiptul şi Mesopotamia, a fost una fluvială cu o agricultură bazată pe irigare. Ea se constituie în mileniul al III-lea î.Hr. avînd ca fondatori triburile dravidienilor. Arheologii au descoperit cîteva sute de aşezări atribuite civilizaţiei Indus, printre care se evidenţiază Mohenjo-Daro şi Harappa. Acestea impresionează prin rigoarea planificării urbanistice şi tehnica construcţiilor: străzile pavate cu lespezi de piatră, casele din cărămidă arsă cu 2-3 etaje, sistem de canalizare. Majoritatea populaţiei se îndeletnicea cu agricultura, meşteşugăritul, iar negustorii au stabilit legături comerciale cu regiuni îndepărtate. Astfel, sigilii cu scrierea proprie acestei civilizaţii, nedescifrate pînă în prezent, au fost descoperite în Asia şi Mesopotamia. După 1700 î.Hr. civilizaţia Indus decade, iar valea Indusului îşi pierde statutul de centru cultural.

India antică

Către mijlocul mileniului al II-lea î.Hr., în India de Nord-Vest pătrund popoarele de agricultori ale arienilor, care s-au amestecat cu populația autohtonă. Aceştia se delimitează de populaţia locală prin limbă, religie şi structura socială. Perioada cuprinsă între secolele XV–VI î.Hr. este de obicei numită India vedică, deoarece singurele izvoare pentru cunoaşterea acestei epoci sînt vedele, cărţile sacrale ale arienilor. Societatea este strict împărţită în patru caste, varne, apartenenţa la care era de la naştere, iar trecerea în altă castă era imposibilă.

Secolele VI–III î.Hr. reprezintă epoca apariţiei şi răspîndirii religiei budiste. În acea epocă pe teritoriul Indiei existau circa douăzeci de state mari. Către secolul al IV-lea î.Hr. statul Magadha dobîndise supremaţia, iar oraşul Pataliputra pentru şase secole va rămîne capitala statelor indiene. Primul stat indian, care a cuprins aproape întreaga Peninsulă Hindustan, în afară de extremitatea sudică, e cel al dinastiei Maurya (322–185 î.Hr.). Ţările încorporate de Imperiul Maurya alcătuiau cîteva provincii vaste. Apogeul puterii politice şi al realizărilor culturale este atins pe timpul regelui Aşoka, după moartea căruia acest stat începe să se destrame.

Destrămarea Imperiului Maurya a permis înflorirea a numeroase regate. În secolul al IV-lea d.Hr, cea mai mare parte a Indiei este din nou reunită sub o unică autoritate, Imperiul Gupta, cunoscînd pentru o perioadă de 200 de ani o epocă de prosperitate. Perioada dinastiei Gupta este considerată epoca de aur a culturii indiene. Cu această perioadă se încheie istoria Indiei Antice, după care urmează o epocă confuză, de invazii.

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1698
Populația:
3394 locuitori

Chiştelniţa este un sat şi comună din raionul Teleneşti. Chiştelniţa este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanţa de 35 km de oraşul Teleneşti şi la 90 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 3394 de oameni. Satul Chiştelniţa a fost menționat documentar în anul 1698 cu denumirea Hoimănești.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.