Materiale din compartiment: Photo gallery |

Alexandru Ioan Cuza

Alexandru Ioan Cuza - domn al Principatelor Unite ale Moldovei şi Valahiei (5 şi 24 ianuarie 1859-11 februarie 1866). S-a născut la 20 martie 1820 la Bîrlad. Descendent al unei familii de înalţi dregători ai ţării - tatăl postelnic, mama de origine genoveză (Sultana Cozadini) - îşi petrece cea mai mare parte a copilăriei pe moşia tatălui său, la Bărboşi (ținutul Galaţi); studiază la pensionul ofiţerului francez Victor Cuenim din Iaşi alături de Mihail Kogălniceanu și Vasile Alecsandri, apoi la Paris, unde obţine bacalaureatul în litere (1835); frecventează cursuri şi la Pavia şi Bologna.

Revenit în ţară, face parte pentru trei ani din armata Moldovei cu gradul de cadet, apoi se întoarce la Paris (1840), unde îşi continuă studiile. În 1844 se căsătoreşte cu Elena Rosetti, descendentă a familiei Sturdzeştilor, cu care nu a avut copii.

Lucrează în administraţie, sub domnul Mihail Sturdza, ca director la Ministerul de Interne. Participă la mişcarea revoluţionară din Moldova, de la 1848, apoi este nevoit să ia calea exilului, alături de alţi revoluţionari. Revine curînd în Moldova, sub domnul Grigore Ghica. Numit mai întîi preşedinte al Tribunalului din Covurlui, intră ulterior în armată cu gradul de locotenent (din 1858 colonel. În 1857 devine pîrcălab al ținutului Galaţi, funcţie din care îşi dă demisia ostentativ, cînd alegerile pentru Adunarea ad-hoc a Moldovei sînt falsificate de caimacamul Nicolae Vogoride. Dorind să-l atragă în tabăra antiunionistă, caimacamul îl numeşte (septembrie 1858) membru al guvernului, în calitate de comandant al Oştirii, funcţie pe care o păstrează după înlocuirea lui N. Vogoride cu căimăcămia de trei, în octombrie 1858 (Ştefan Catargiu/ I.A. Cantacuzino, Anastaşie Panu, Vasile Sturdza). Totodată este deputat şi vicepreşedinte în Adunarea Electivă. Devine candidat al partidei unioniste pentru domnia Moldovei, unirea celor două principate urmînd a se face parţial, conform Convenţiei de la Paris (1858), cu doi domni, cîte unul pentru fiecare principat, două guverne şi două parlamente.

În Moldova au existat mai multe candidaturi pentru domnie, dar pînă la urmă membrii Adunării Elective l-au ales, în unanimitate.  La 24 ianuarie 1859, cînd şi Adunarea Electivă a Valahiei îl alege domn, speculîndu-se lipsa unei precizări explicite în Convenţia de la Paris care să prevadă că nu poate fi ales acelaşi domn în ambele Principate. Puse în faţa faptului împlinit, marile puteri au recunoscut dubla alegere a lui Cuza, nu însă şi unirea.

La 24 noiembrie 1861 sultanul emite firmanul care recunoştea unirea, însă doar pe timpul domniei sale. Ca urmare, la 22 ianuarie 1862 se constituie un singur guvern şi un singur parlament la Bucureşti, devenit Capitala ţării. A doua parte a domniei este dedicată unui vast program de unificare şi centralizare a unor instituţii (poştă, telegraf, vămi), a circulaţiei monetare, a sistemului judecătoresc sătesc. Este organizată armata şi se înfiinţează şcoli militare. Se trece apoi la reforme radicale, precum secularizarea averilor mănăstireşti (octombrie 1863) şi reforma agrară, faţă de care are însă de înfruntat atît nemulţumirile conservatorilor cît şi pe cele ale liberalilor radicali.

Pentru continuarea reformelor decide să numească un nou guvern, condus de Mihail Kogălniceanu (11 octombrie 1863), liderul liberalilor moderaţi, să dizolve Parlamentul (2 mai 1864) şi să adopte o nouă Constituţie (Statutul Dezvoltător al Convenţiei de la Paris), care întărea prerogative domneşti şi lărgea baza electorală prin coborîrea censului. A putut fi realizată astfel reforma agrară (august 1864) prin care se desfiinţa claca şi erau împroprietăriţi ţăranii, urmată de alte măsuri legislative importante; Legea instrucţiunii publice (noiembrie 1864), prin care învăţămîntul primar devenea obligatoriu şi gratuit, şi introducerea noului cod civil, care moderniza sistemul juridic şi introducea căsătoria şi divorţul civil. Toate aceste reforme nemulţumesc aproape întreaga clasă politică: conservatorii erau afectaţi de reforma agrară, liberalii îl acuzau de tendinţe autocratice. Se constituie astfel ceea ce s-a numit „monstruoasa coaliţie", o colaborare între cele două grupări politice cu scopul înlăturării domnului.

Lideri ai opoziţiei căutau deja în Occident un principe străin, conform cererii exprimate de Adunarea ad-hoc a Moldovei în 1857. În mesajul rostit la deschiderea Parlamentului, la 5 decembrie 1865, Cuza se arăta dispus să renunţe la putere: „Eu voiesc să fie bine ştiut că niciodată persoana mea nu va fi nicio împiedicare la orice eveniment care ar permite a consolida edificiul politic la a cărui aşezare am fost fericit a contribui". Astfel, el nu se opune în niciun fel înlăturării sale la 10/11 februarie 1866, cînd este obligat să semneze actul de abdicare în care se afirma că, potrivit „dorinţei naţionale", depunea „cîrma guvernului în mîna unei Locotenențe Domneşti şi a Ministerului ales de popor".

Părăşind ţara peste două zile, adresa membrilor guvernului cuvintele: „Să dea Dumnezeu să-i meargă ţării mai bine fără mine, decît cu mine". Îşi petrece tot restul vieţii în exil, locuind majoritatea timpului la Paris, Viena și Wiesbaden. A încercat să revină în țară ca persoana privată, dar cererile sale repetate s-au lovit de refuzul domnitorului Carol I. A decedat la 15 mai 1873 la Heidelberg, Germania, iar rămăşiţele sale pămînteşti sînt aduse în ţară; depuse iniţial la castelul său din Ruginoasa, apoi au fost mutate ulterior în Biserica Trei Ierarhi din Iaşi. La sicriul său, cel mai bun sfetnic, Mihail Kogălniceanu, avea să declare: „Nu greşelile, ci faptele mari ale lui Cuza Vodă aduseră a lui detronare".

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1667
Populația:
2295 locuitori

Marinici este un sat şi comună din raionul Nisporeni. Din componenţa comunei fac parte localităţile Heleşteni și Marinici. Localitatea se află la distanța de 15 km de orașul Nisporeni și la 82 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 2295 de oameni. Satul Marinici a fost menționat documentar în anul 1667.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.