Ştefăniţă Lupu a avut două domnii în Moldova: noiembrie 1659 – ianuarie 1661; februarie-septembrie 1661. Fiul domnitorului Vasile Lupu, la vîrsta de numai 16 ani este numit domnitor la insistențele și rugămințile tatălui său aflat la Constantinopol.

La vîrsta de 12 ani Ștefăniță a fost întemnițat în fortăreața de la Buciulești-Bistrița, împreună cu mama și sora sa Ruxandra, după ce logofătul Gheorghe Ștefan l-a detronat pe Vasile Lupu. După 5 ani de captivitate, Ștefăniță a fost eliberat, iar Poarta Otomană l-a numit în 1659 voievod.  A intrat solemn în Moldova însoțit de tătari și o mie de albanezi.

Ștefăniță era firav la trup din cauza îndelungatei detenții, însă cu mintea ageră. Domnia sa a fost tulburată de domnul Munteniei Constantin Șerban din Muntenia, de turci și tătari, care aduceau pretendenți la tron. După aceste încercări, în anul 1660, a urmat o ciumă și apoi o foamete cumplită, provocată de prădăciunile tătarilor şi de o mare invazie de lăcuste. Foamea era atît de teribilă încît oamenii, nemaiavînd hrană, au ajuns să se hrănească cu coajă de copac și papură măcinată în loc de pîine. De aici i  s-a tras tînărului domnitor porecla de Papură vodă.

Totuși Ștefăniță s-a dovedit un bun apărător al intereselor Moldovei, întărind relațiile cu vecinii, în special cu Muntenia, a dezvoltat comerțul și economia, i-a scutit pe țărani de biruri. La doar cîteva zile de la înscăunare Ștefăniță Lupu poruncea părcălabilor și altor dregători ai statului să scutească provizoriu de dări populația țării. În timpul domniei sale a fost finisată construirea mănăstirii Golia, au fost scutite de dari mănăstirile, acestea fiind înzestrate cu moșii și sate. Este motivul pentru care Patriarhia de la Constantinopol l-a apreciat înalt pe Ștefăniță Lupu.

Cronicarul muntean Radu Popescu spunea despre tînărul domn că „făcea lucruri copilărești, sau să zic mai bine nebunești”. Ştefăniţă vodă s-a stins din viață la Tighina, în 1661, cînd s-a îmbolnăvit de tifos. Se crede că boierii ar fi grăbit şi ei moartea domnitorului, otrăvindu-l, căci „supărare și vrăjmășie făcea boierilor”. O „supărare” pricinuise și spătarului Nicolae Milescu, căruia i-a tăiat nasul fiindcă se alăturase rivalului său, Gheorghe Ştefan.