Safta, soția domnitorului Gheorghe Ștefan era fiica vistiernicului Toader Bou si a Agafiei Prăjescu. Era a doua soție a logofătului Gheorghe Ștefan. Iată cum descriu cronicile împrejurările acestei căsătorii: «Gheorghe Ștefan Vodă, cînd era boier, murindu-i ju-pîneasa, a ramas văduvoi; și întîlnind o jupîneasă săracă, frumoasă, tînără, anume Safta de neamul Boeștilor, au întîmpinat-o pe drum mergînd cu rădvanul la Iași și a oprit rădvanul cu sila, și s-a suit fără de voie înlăuntru, și a întors rădvanul înapoi la casa lui. Și pe urmă a primit și ea și s-a cununat cu dînsul, care a ajuns de-a fost și Doamnă».

Această Safta, furată din rădvan, era în timpul boieriei soțului ei, nu se știe de fapt nimic despre ea, decît felul cum a fost furată, la drumul mare, și învoirea silită ce-a dat-o pe urmă la căsătoria ei cu răpitorul.

Gheorghe Ștefan, înălțat mereu în ranguri, ajunse logofătul lui Vasile Lupu și omul lui de încredere. Pe el îl trimitea Voievodul prin țările vecine de cîte ori avea ceva de comunisat lui Matei Basarab sau lui Gheorghe Racoczi. Se zice ca, profitînd de desele lipse din țară ale logofătului sau, Vasile Voda, care era foarte muieratic, s-ar fi legat de jupîneasa Safta. Și că o fi sau nu adevarat, în tot cazul Gheorghe Ștefan răspîndi el însuși zvonul acesta. Punîndu-si de gînd să rastoarne pe Vasile Lupu din domnie, el atrase o parte din boieri în conspiratie, spunîn-du-le, între altele, ca Voda i-a necinstit casa, fapt care nu suferea să rămînă nerăzbunat.

Gheorghe Ștefan a domnit vreo patru ani și jumătate, din 1653 la 1658, în care timp nici despre Doamna Safta nu putem afla nimic.

După ce pierdu domnia în 1658, Gheorghe Ștefan se retrase la Cașin, moșia lui, luînd pe Doamna Safta cu el, precum și pe frate-său Vasile hatmanul, în curtea acelei mănăstiri cu ziduri puternice avea un palat domnesc, clădit de el, ale carui ruine astăzi nici nu se mai văd. Fiind urmărit, nu zăbovi mult acolo. O luă mai departe prin munți, înspre granița Ardealului.

La curtea Iui Racoczi, fugarul Voievod nu rămase mult. Principele Transilvaniei, învins de poloni, simțea acum clătinîndu-i-se tronul sub picioare. Avea destula grijă pentru el însuși, ca să se mai încurce cu necazurile altuia, Gheorghe Ștefan porni deci mai departe.

Pribegiile acestea, care au ținut zece ani, sînt extrem de interesante.

Peregrinările acestea ale foștilor Voievozi nu erau simple călătorii. Erau deplasări în bloc ale unui întreg aparat de Curte: boieri, secretari, medicul, duhovnicul, servitorii, bucătarii, grăjdarii etc. Mai veneau rudele: frați, surori sau veri și apoi Doamna, care-și avea și ea Curtea ei.

Dintre tovarășele Doamnei, Safta, cunoaștem pe Stefana Mihailowa, o tînără caucaziană, care-i servea de «doamnă de onoare». În anul 1662, întreaga această Curte ajungea în Germania, apoi la Viena. Lîngă Viena convoiul exilaților este prădat de hoți.

În sfîrsit, la începutul anului 1663, fostul Domn se hotărăște a pleca la Moscova, spre a cere ajutorul țarului pentru a-și recăpăta domnia. Cum el nu putea trece prin Polonia, unde era privit ca un trădător, ocolește acest regat, îndreptîndu-se prin Prusia în țările baltice. Ajuns la Dorpat, în golful Riga, se dezlănțui și drama familială. Doamna Safta, sătulă de atîta du-te vino, hotărî să-și părăsească bărbatul. Voia să se întoarcă în Moldova, să caute acolo odihna pentru bătrînețile ei.

Este sigur că nu a plecat alungată de soțul ei. Dimpotrivă, acesta o ruga cu stăruință să rămîie, după cum se vede dintr-o scrisoare de-a lui, în care se plînge amar că Safta I-a părăsit.

Doamna Safta se întoarse în Moldova, unde trăi, după dorința ei, singură la țară.

A avut și un proces lung și gălăgios cu nepotul voievodului Antonie Ruset pentru moșia pe care locuia. Douăzeci de ani după moartea soțului ei, o mai aflăm în viață, iscălind înca «Doamna a Țării Moldovei» si punînd pe scrisorile ei pecetea domnească cu stema țarii. În 1699, bătrînă de peste 80 de ani, ea pare a mai fi fost în viață.