Foto: wikimedia.org

Biserica cu hramul Sf. Apostoli Petru și Pavel din Solca a fost construită între 1612-1620, ctitor fiind domnitorul Ştefan Tomşa. Zidurile au o grosime de aproape 4 m şi se sprijină pe patru contraforturi. În interior are plan treflat, fiind compartimentată în altar, naos, gropniţă, pronaos şi pridvor. Deasupra gropniţei se află tainiţa, la care se ajunge printr-o uşă situată în partea de nord-vest a naosului. Biserica are turlă, înălţimea totală a monumentului atingînd 36 m. Biserica de la Solca și cea de la Dragomirna sînt considerate a fi cele mai înalte din nordul Moldovei.

 Clopotniţa a fost construită în 1613, zidurile de incintă şi turnurile în 1623, cînd au fost ridicate şi chiliile - azi în ruină. Aici a activat o perioadă cărturarul Vartolomeu Măzăreanu, în timpul căruia a fost alcătuit pomelnicul triptic al mănăstirii, aflat astăzi într-o nişă de pe peretele de nord al bisericii. Catapeteasma originală a fost mutată la Mănăstirea Dragomirna, fiind înlocuită cu o alta.

Această ctitorie a funcționat ca mănăstire de călugări pînă la 29 aprilie 1785 cînd a fost desființată de austrieci, iar biserica mănăstirii a devenit biserică parohială.

Nu se cunoaște anul în care s-a început construirea Mănăstirii Solca. Unele lucrări acreditează anul 1612 ca an al începerii construcției, dar nu există date precise care să sprijine această ipoteză. Cert este că biserica era gata la 18 octombrie 1614 cînd ctitorul i-a făcut prima danie de sate. Documentele și cronicile aduc precizarea că evenimentele de la sfîrșitul primei domnii a lui Tomșa nu i-au permis domnitorului să finalizeze întreg complexul mănăstiresc.

În cea de-a doua sa domnie (1621-1623), Ștefan Tomșa al II-lea a construit zidurile împrejmuitoare cu cele patru turnuri de sprijin din fiecare colț, stăreția și chiliile pentru călugări. Ștefan Tomșa făcea mănăstirii noi danii și întăriri de proprietăți într-un document din 25 iunie 1623 în care declara că a finalizat mănăstirea și biserica "care s-a și sfințit în numele sfinților, preaslăviților și întâilor stătători și apostoli de frunte Petru și Pavel". Domnitorul Ștefan Tomșa a fost mazilit în 1623 și a murit printre străini pe malurile Bosforului.

Lucrările au continuat și după mazilirea ctitorului; într-un document din 2 mai 1635 se menționează că logofătul Cîrstian ar fi construit un turn și un zid de piatră la mănăstire în timpul domniei lui Radu Mihnea (1623-1626).

Ctitoria lui Ștefan Tomșa de la Solca a funcționat ca mănăstire de călugări pînă la 29 aprilie 1785 cînd a fost desființată de austrieci, iar biserica mănăstirii a devenit biserică parohială.

Odată cu desființarea Mănăstirii Solca, multe obiecte de cult și cărți au fost duse la cele trei mănăstiri păstrate de austrieci în Bucovina: Putna, Sucevița și Dragomirna.  

Desființarea mănăstirii a dus la decăderea complexului mănăstiresc. În anul 1785, paraclisul "Sf. Gheorghe" din turnul de poartă a fost transformat pentru o perioadă în inchisoare. Chiliile de lemn au devenit locuințe pentru funcționarii depozitului de sare. Pe lângă majoritatea odoarelor care au luat calea altor mănăstiri sau au fost pierdute, catapeteasma lucrată în lemn și aurită (1613) a fostei mănăstiri a fost transportată la Arbore și de acolo la Dragomirna. Trapeza și chiliile călugărești au fost distruse în 1871 de un incendiu, iar stăreția a fost dărâmată în timpul primului război mondial.

Între anii 1901-1902, au fost efectuate lucrări de restaurare generală a bisericii din Solca. În 1949 a avut loc un incendiu care a distrus acoperișul de pe turlă și altar. Lucrări de întreținere și reparații au avut loc în anii 1951 și 1958. Ultimele lucrări de restaurare datează din anii 1985-1990.