Generalul E. Broşteanu, superiorii săi politici şi militari ştiau tare bine că în „Basarabia” dînşii urmăreau complet alte scopuri. Cînd la 12.01.1918 la Străşeni P. Erhan, şeful guvernului moldovenesc a încercat să-i lămurească generalului român, că în Republica Moldova sînt legi, care trebuie respectate, E. Broşteanu, „care avea o misiune serioasă militară, politică şi naţională” (P. Cazacu), i-a tăiat-o: „Eu sînt judecătorul aici!”. Că ofiţerii români erau şi legiuitori, şi executori, o confirmă cuprinzător şi fără echivoc Ordinul circular nr.4038 al statului-major român către trupele din Basarabia dat de generalul Cereşeanu, care lămurea că pentru „ca să restabilească ordinea din Basarabia, unităţile române vor aplica în acest scop legile române de represiune ori de cîte ori va fi vorba de siguranţa armatei române”. Evident, numai românii trebuiau să stabilească pentru ce, cine şi cum să aplice. Iar „represiunile (româneşti) erau într-adevăr îngrozitoare” recunoştea N. Iorga în Memoriile sale.

Luînd cuvîntul, la 15.01.1918, în Sfatul Ţării, generalul român E. Broşteanu declara că „în Chișinău populaţia ne mulţumeşte că poate trăi liniştit sub paza armatelor române”. Exact în ziua cînd generalul E. Broşteanu făcea declaraţii în Sfatul Ţării, la 15.01.1918, cetăţeanul M. Căldărari se adresa consulului Republicii Franceze la Chișinău: „...La 15 ianuarie pe strada Alexandrovskaia am văzut un grup de oameni şi din curiozitate m-am apropiat, am văzut că soldaţii români îl bat pe un arestat. În acest timp soldaţii români m-au arestat şi pe mine şi mă aflu pînă acum sub arest... Neavînd nici o vină, vă rog respectuos să contribuiţi să fiu eliberat neîntîrziat de sub arest...”. Executînd ordinul comandantului siguranţei, locotenentul Moraru a referat: „M. Căldărari a fost cercetat şi eliberat 21.01.1918”. După şase zile de detenţie.