Oricît ar fi de curios, în campania românească de „spălare a creierilor moldovenilor”, de „motivare propagandistă a raptului teritorial” s-au încadrat şi unii lideri ai Sfatului Ţării. I. Inculeţ, Budişteanu, Suruceanu, Ciobanu, Turcuman, după întîlnirea cu generalul armatei române E. Broşteanu la Străşeni la 12.01.1918 au semnat un apel prin care declarau şi ei că „armatele române, după spusele comandei, nu au alt ţel decît să apere drumurile de fier”, că „românii nu se vor amesteca în treburile lăuntrice ale Basarabiei” şi, cel mai important: „oştile române vor ieşi din ţară pe măsură ce vor fi înlocuite cu oştile moldoveneşti”.

Comandantul unităţilor româneşti care au ocupat Chişinăul îndemna pe orăşeni, arătînd mare grijă pentru patria moldovenilor: „Trăind vremuri mari pentru poporul moldovenesc al Basarabiei, zilele acestea sînt hotărîtoare. Înţelepciunea, cinstea şi patriotismul vostru vor hotărî soarta Republicii Moldoveneşti. Uniţi-vă într-un gînd pentru mîntuirea patriei voastre”- Moldova (Cuvînt Moldovenesc, 19.01.1918).

În Proclamaţia către poporul basarabean generalul care a ocupat Chişinăul - E. Broşteanu afirma fără nici o jenă: „Noi, românii, am dat totdeauna dovadă că sîntem prieteni credincioşi şi statornici. Noi nu întoarcem armele împotriva prietenilor noştri, ci ne înţelegem rostul de oameni cinstiţi, rămînînd oameni credincioşi pînă la urmă. Vom apăra chiar şi viaţa şi avutul locuitorilor...”

Este aproape imposibil de deosebit atitudinea, conduita şi poziţia politică a lui Ion Inculeţ, preşedintele Sfatului Ţării al Republicii Moldoveneşti de cea a lui E. Broşteanu, comandantul armatelor române de ocupaţie a zonei centrale a „Basarabiei”. La 6.01.1918 I. Inculeţ, împreună cu P. Erhan, a cerut, prin telegraf, „oprirea imediată a armatelor române, rechemarea neîntîrziată a armatelor române introduse”. La 8.01.1918 I. Inculeţ a aprobat ordinul „directorului de război de a se apăra poziţiile de către armatele moldoveneşti împotriva României.” „Atitudinea dlor Inculeţ şi Erhan se schimbă brusc” (P. Cazacu). Acelaşi I. Inculeţ a alergat să-l întîmpine şi să i se închine generalului român E. Broşteanu la Străşeni, aranjînd împreună cu ofiţerii români cînd şi cum să pătrundă în Chișinău. La 15.01.1918, la iniţiativa lui I. Inculeţ, are loc „şedinţa solemnă, de recepţie a generalului Broşteanu”. „Pentru lămurirea documentară a tendinţelor diferitor cercuri şi situaţii, dăm mai jos cîteva extrase din vorbirile de la şedinţa din 15.01.1918 de recepţie a generalului Broşteanu din Sfatul Ţării. Preşedintele Sfatului Ţării Inculeţ spune: „Astăzi reprezentanţii României ne-au făcut cinstea să vină aici în Sfatul Ţării... Aici s-au dat lămuriri cu ce scop au venit trupele române: să păzească drumul de fier... Scop politic nu au, nici nu au avut.. .” În legătură cu aceasta primire languroasă a generalului român E. Broşteanu în Sfatul Ţării, N. Iorga nota în jurnalul său: „Sfatul Ţării şi miniştrii basarabeni mulţumesc României pentru intervenție...”.

„Dl. general Broşteanu mulţumeşte pentru onoarea ce i se face şi de primirea parlamentului moldovenesc, spune că a venit personal să declare scopul intrării armatelor române, să salute Republica Moldovenească... Mulţi cetăţeni ai republicii sînt cuprinşi de bănuieli şi frică pentru libertăţile lor. Trebuie să vă declar că România este într-o situaţie prea grea şi că la conflicte şi războaie de cucerire nu se poate gîndi. (Evidenţiere - P. Cazacu). (...) Paza depozitelor, transporturilor şi a drumurilor de fier. Iată scopul pentru care s-a trimis aici armata, subliniez: singurul scop. (Evidenţiere - P. Cazacu)... Creaţi-vă viaţa d-stră cum credeţi şi nimeni nu se va amesteca în ea. În organizarea ei noi nu vă vom împiedica” (P. Cazacu).

Generalul român E. Broşteanu inducea în eroare cu bună ştiinţă Sfatul Ţării, mulţi din membrii căruia ştiau bine ce ascundeau aceste jocuri. În lunile iulie - decembrie 1917 românii au negociat cu germanii nu paza depozitelor şi a căilor ferate, ci anume „ocuparea Basarabiei”. „Puterile Centrale nu aveau, desigur, interesul să susţină unirea Basarabiei cu regatul român. Prin Tratatul de la Buftea din 5.01.1918 ele au permis, României să ia în stăpînire ţinutul, drept plată pentru cedarea Dobrogei” (I. Ţurcanu). De altfel, politicienii români de atunci nu ascundeau acest lucru. Vicepremierul român Take Ionescu se destăinuia în parlamentul român: „… Noi am trimis în Basarabia armate. Credeţi dumneavoastră că guvernul, care a trimis armate în Basarabia, considera că le trimite numai pentru a păzi un stog de fîn? Toţi ştiau, că armatele se trimit în Basarabia pentru ca atunci, cînd aceasta se va putea şi aşa cum aceasta va fi posibil, să realizăm actul final al unirii Basarabiei. Acesta e adevărul”. P. Halippa a aruncat o replică din sală: „Dumneavoastră credeţi că noi am cerut armate pentru paza stogurilor de fîn?” „Desigur că nu”; - a răspuns Take Ionescu. Acesta este adevărul.