Pe fundalul unor permanente schimbări radicale, remanieri, reorganizări,  regrupări şi dispariţii din vîltoarea politică, Sfatul Ţării, pe măsură ce trebuia să se încadreze în soluţionarea concretă a sarcinilor ce şi le-a asumat, îi pălea entuziasmul, pierdea autoritatea şi influenţa, asemănîndu-se mai mult cu o structură ocazională. Martorul şi participantul nemijlocit al acelor evenimente P.Cazacu constata cu mahnă: „În toată mişcarea naţională pînă la şi după organizarea Sfatului Ţării, vertiginoasă, caleidoscopică şi în acelaşi timp haotică, pentru cunoscătorii vieţii din Rusia şi în special a celei din Basarabia, de la început se distingeau ideile, mai exact - instinctele”. Dominaţi de instincte, copleşiţi de cele mai vagi idei, cei din Sfatul Ţării la 2 decembrie 1917 au proclamat Republica Democratică Moldovenească în Federaţia statelor ruseşti. Încă la 1 decembrie „Sfatul Ţării trece imediat la elaborarea, după minuţioase discuţii, a aşa-numitei „declaraţii” a Sfatului Ţării” (aşa scrie P. Cazacu, 1924). Declaraţia, adresîndu-se Moldovenilor şi noroadelor înfrăţite ale Republicii Moldoveneşti, proclama:

„...Avînd în vedere aşezarea rînduielii obşteşti şi întărirea drepturilor cîştigate prin revoluţie, Basarabia, sprijinindu-se pe trecutul său istoric se declară de azi înainte Republică Democratică Moldovenească, care va intra în alcătuirea Republicii federative democratice ruseşti ca părtaş cu aceleaşi drepturi...”.

Se declara că „cea mai înaltă ocîrmuire a Republicii Democratice Moldoveneşti este Sfatul Ţării”, dar numai „pînă la chemarea Adunării poporane a Republicii Moldoveneşti” (Constituanta). Una din primele sarcini ale Sfatului Ţării era „să cheme în timpul cel mai scurt Adunarea poporană (Constituanta) a Republicii Moldoveneşti”. Altă sarcină – „Să împartă norodului muncitor tot pămîntul fără plată, pe temeiul folosirii drepte”.

Cum scrie P.Cazacu, „Punctul principal şi original din acest act este proclamarea, „pe baza trecutului istoric” şi pe baza „principiului că popoarele să-şi ia soarta în mînile lor, alcătuindu-şi stăpîniri naţionale în hotarele unde locuiesc”, a Republicii Democratice Moldoveneşti”.

Este semnificativă pentru mentalităţile de atunci discuţia privind numele republicii. De pildă, membrul Sfatului Ţării C.Misircov (bulgar) susţinea că ar trebui numită „Republică Basarabească”. P.Erhan i-a răspuns: „Numele republicii trebuie să-l dăm după numele acelui popor care domină (numeric) în Basarabia... Astăzi noi cu mîndrie putem declara că noi sîntem moldoveni. Noi nu putem să ne denumim după numele unui oarecare mititel autocrat, domnitor”. I.Pelivan a confirmat: „Mărturiile istorice ne vorbesc anume în folosul denumirii Republicii Moldoveneşti”.

În vederea realizării scopurilor formulate în Declaraţia din 2.12.1917, la 7.12.1917 a fost format Sfatul Directorilor Generali (guvernul), alcătuit din 9 directori generali (miniştri) în frunte cu P.Erhan, care deţinea şi portofelul de director al agriculturii. Dar „situaţia reală a noii republici, - constată P.Cazacu, fost ministru în guvernul republicii, - nu corespundea aparenţelor”. Nici Sfatul Ţării, nici guvernul nu dispuneau nici de pîrghii administrative, nici de mijloace financiare, nici măcar de posibilităţi minime de a menţine ordinea publică.