Moldovenii dintre Carpaţi şi Nistru şi din stînga acestui rîu totdeauna au ocrotit limba lor maternă - dulcea limbă moldovenească. Totdeauna au luptat pentru a o folosi oriunde oricînd, în orice domeniu. Totdeauna au luptat pentru a-i păstra denumirea strămoşească - moldovenească precum şi numele etnic, de botez istoric - moldoveni. După cum mărturisea, în 1919 în drum de la Ungheni spre Chișinău, lui M.Sadoveanu un „moldovan ireductibil”: „Eu îi zic moldovenească pentru că aşa se pare adevărat”. (Drumuri basarabene). Prima grea apăsare şi dispreţuire, înlăturare din viaţa publică limba moldovenească a suferit-o sub regimul fanarioţilor (1711-1821). După 1812, limba moldovenească este pentru prima oară în istorie învestită cu statut de limbă cvasioficială (29.04.1818), folosită în toate sferele de activitate, în administraţie, în învătămînt. În Moldova de Vest (dintre Prut şi Carpaţi) limba moldovenească va fi proclamată limbă oficială în 1831, în articolul 421 al Regulamentului Organic al Moldovei. De notat că diferiţi oameni de cultură, personalităţi bisericeşti şi ale vieţii publice, care au luptat pentru drepturile moldovenilor la limba moldovenească nici n-au fost măcar moldoveni. Au fost însă în acea perioadă, precum şi astăzi, moldoveni care s-au lepădat de limba străbunilor şi a părinţilor.

La 13.01.1813 se deschide la Chișinău Seminarul Teologic (Duhovnicesc). Într-un raport către Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruseşti mitropolitul G. Bănulescu Bodoni insista: „Dintre limbi să se înveţe, în primul rînd şi neapărat, limba rusească, ca limbă predominantă, apoi cea moldovenească cu scopul ca cei ce o învaţă să poată propovădui cuvîntul lui Dumnezeu şi buna morală, în cea latină, fiindcă din ea se trage şi se poate îmbogăţi cea naţională”. Potrivit programului alcătuit de rectorul Seminarului P.Cuniţki, în clasele I şi a II-a, limba moldovenească se preda de trei ori pe săptămînă, de două ori pe săptămînă învăţătorii făceau exerciţii moldoveneşti. Deci în fiecare clasă se făceau cîte cinci ore de limba moldovenească. În 1816 se deschide pe lîngă Seminarul Duhovnicesc un pansion pentru copiii nobililor cu „scopul să dea buni cunoscători ai limbii moldoveneşti”. Treptat, însă, după 1835, limba moldovenească a început să fie retrasă din şcoli. Termenul de 7 ani stabilit pentru a mai putea înainta şi primi cereri în limba moldovenească expira în 1842. Acţiunile administrative de a limita sfera de folosire a limbii moldoveneşti au provocat îngrijorarea nobilimii moldoveneşti. Mareşalul nobilimii locale V.Sturza prin raportul său din 28.09.1841 „ruga” pe guvernatorul Feodorov: 1) A numi profesori de nădejde în flecare şcoală medie ţinutală; 2) A procura din Moldova şi din Muntenia cantităţi necesare de cărţi didactice... Din partea mea rog Excelenţa Voastră a primi cererea şi a aproba modalităţile pentru ca tineretul să înveţe limba moldovenească... Curatorul Departamentului şcolilor de la Odesa a comunicat (11.12.1839) că el este pentru predarea limbii moldoveneşti în şcolile medii ţinutale şi lancasteriene...”.

Guvernatorul a socotit însă că „predarea limbii moldoveneşti ar putea fi de folos numai în şcolile din Bălţi, Hotin şi în Soroca” şi a hotărît: „deocamdată a admite predarea în şcolile ţinutale din Hotin şi Bălţi numai a limbii moldoveneşti ca celei mai trebuincioase tineretului moldovenesc de aici...”. Pe la sfîrşitul anilor 70 (veacul XIX) autorităţile ruseşti au scos definitiv limba moldovenească din şcolile din Moldova dintre Prut şi Nistru. La 24.05.1906 apare „gazeta naţional-democratică” Basarabia. Editorialul primului număr era animat de ideea: „Numai o gazetă în limba moldovenească va deschide ochii moldovanului”. Ziarul Viata Basarabiei din 24.05.1907 declara că Basarabia „a fost prima gazetă moldovenească, care s-a învrednicit să-şi spună cuvîntul său despre viaţa moldovenilor din Rusia şi despre nevoile şi neajunsurile poporului moldovenesc din Basarabia în limba strămoşească, în limba noastră moldovenească... Pe noi ne interesează nu părerile şi vederile Basarabiei, dar numaidecît singurul fapt, că ea a trăit şi a vorbit moldoveneşte”. În 1908 apare Luminătorul, revistă în limba moldovenească. Îşi propunea să publice „voroave, învăţături, cuvinte şi cuvîntări în limba moldovenească de-ale preoţilor parohi, traduceri... Răspîndirea în norodul moldovenesc a documentelor (hrisoavelor) atingătoare de istoria vieţii obşteşti din eparhia Chişinăului. S-a hotărît ca în fieştecare lună să se scrie cîte o carte în limba moldovenească cu scopul să lumineze pe cei care vorbesc moldoveneşte”.

Revista Cuvînt Moldovenesc ce apare în mai 1913 „cu sprijinul material al naţionalistului V.Stroescu” repeta, în programul său, aproape cuvînt în cuvînt, angajarea Luminătorului din 1908: „Urmărim gînduri curate. Vrem să dăm moldovenilor din Basarabia în fiecare lună cîte o carte moldovenească mică... Socotim cuvîntul moldovenesc tipărit drept unul din cele mai bune mijloace pentru deşteptarea moldovenilor din Basarabia. Nu rîvnim de la cititori alt nume decît acela de slujitori ai cuvîntului moldovenesc tipărit”. În Cuvîntul către cititori (nr.47 din 1.01.1915) redacţia revistei anunţă că va scoate şi „o gazetă mică săptămînală. Hotărîrea noastră a întîlnit în scurtă vreme un viu răsunet în mulţimea moldovenilor din Basarabia şi din întreaga Rusie. Moldovenimea setoasă de cuvînt moldovenesc tipărit a început să se adune în jurul nostru, aducîndu-ne obolul ei ca spijin şi ca răsplată pentru munca noastră îndreptată spre luminarea norodului moldovenesc şi pentru apărarea intereselor lui de toate zilele...”. Redacţia mărturisea că „Are de împlinit marea sa sarcină de a face cuvîntul moldovenesc tipărit un instrument de luminare a gloatelor moldoveneşti”. Alături de învăţători şi preoţi, de autorii de bucoavne, abecedare, de crestomaţii moldoveneşti, de dicţionare moldo-ruseşti, puţinele publicaţii moldoveneşti de epocă, întîi de toate Glasul Basarabiei, Cuvînt Moldovenesc nu numai au luptat pentru păstrarea şi folosirea, pentru predarea, învăţarea şi cultivarea limbii moldoveneşti, dar au muncit cu rîvnă, cu ardoare şi bărbăţie ca limba maternă a moldovenilor, lingvonimul lor strămoşesc - limba moldovenească să fie instaurată pe tronul ei legitim de regină a spiritualităţii moldoveneşti, să i se reafirme misiunea de steag unificator şi mobilizator al conştiinţei naţionale a moldovenilor.

Crezul programatic comun al ziarelor şi revistelor în limba moldovenească de la hotarul dintre veacurile XIX şi XX l-a exprimat cel mai convingător şi inspirat Gheorghe V. Madan, directorul ziarului Moldovanul, ce a apărut din ianuarie 1907 pînă în octombrie 1908. În articolul Dreptul firesc al moldovenilor (Moldovanul nr.16,1907) Gh.V. Madan scria: „Avem dreptul să cerem ca în şcolile de la ţară să se înveţe, pe lîngă limba rusă şi cea moldovenească: acesta este dreptul cel mai sfînt şi cel mai firesc al oricărui popor, fiindcă limba strămoşească este pentru un neam ceea ce este pentru un om tatăl şi maică-sa. Şi cînd părinţii noştri au fost din neamul moldovenesc şi au vorbit limba moldovenească, cînd maicile noastre ne-au învăţat să ne închinăm şi să ne rugăm lui Dumnezeu în limba moldovenească, noi n-avem dreptul, nu ne lasă inima să ne lepădăm de ea, căci lepădîndu-ne de limba părintească, de neamul nostru ne lepădăm... Pe noi ne împle mîhnirea, ni se sfîşie inima, cînd ne gîndim ce a fost neamul nostru odinioară...şi ce am ajuns astăzi”.