Poarta Otomană nu s-a împăcat că i-a slăbit dominaţia în Caucaz, pe ţărmul nordic al Mării Negre. Sprijinită diplomatic de Franţa şi Anglia, Turcia a declarat război Rusiei (6.10.1768), cerînd evacuarea armatelor ruse din dreapta Niprului. În vara 1770 otomanii conduşi de Halil paşa au trecut Dunărea. Oastea rusă, avînd în componenţa sa cîteva detaşamente de voluntari moldoveni, a învins (7.07.1770) sub comanda generalului P. Rumeanţev pe rîul Larga, hoardele tătare ale hanului din Crimeea Kaplan Ghirei. Două săptămîni mai tîrziu (21.07.1770) în preajma lacului Cahul (lîngă Vulcăneşti) generalul P. Rumeanţev „a dat un războiu cumplit... Vezirul a fost silit să fugă cu căpeteniile ce-l întovărăşe şi după ei şi toată oastea încît nu-şi da rînd a trece Dunărea”... Biruinţele răsunătoare de la Cahul şi Larga au schimbat radical situaţia strategică în favoarea Rusiei. În septembrie 1770 a fost cucerită cetatea Bender. Apoi au capitulat cetăţile Izmail, Chilia, Akkerman. După aceasta operaţiunile militare biruitoare ale armatelor ruseşti au continuat pe teritoriul Bulgariei. Succesele oştilor ruseşti în Balcani, extinderea sferei de influenţă a Rusiei în sud-estul Europei au alarmat Austria, care a cerut Rusiei să înceteze înaintarea spre Bosfor, în caz contrar ameninţa că se va alătura Turciei. La 21.07.1774 Rusia şi Poarta Otomană semnează Pacea de la Kuciuk-Kainardji (sat în Bulgaria). Tratatul conţinea 16 prevederi favorabile Moldovei şi Valahiei. În decembrie 1774 armatele ruseşti se retrag. Moldova şi Valahia, ca şi ţările slavone din Balcani, rămîneau în continuare sub turci. La tronul Moldovei venea, a doua oară, fanariotul Grigore II Ghica.

Răpirea Bucovinei. După ce Austria, Prusia şi Rusia prima oară au împărţit Polonia (1772), Galiţia (spaţiu istoric la nord-est de regiunea Cernăuţi) a fost alipită Austriei.

Astfel, din 1774 pînă în 1920 nordul Moldovei (Bucovina), teritoriul ce cuprindea fosta capitală Suceava, mănăstirile Putna, Suceviţa, Moldoviţa, Humor, Voroneţ, Rădăuţi şi regiunea Cernăuţi pînă la Noua Suliţa s-a aflat în supuşenia Imperiului Habsburgic, apoi, din 1867-a Austro-Ungariei.