Din diferite surse medievale se ştie că numele vechi al unui afluent de dreapta al Siretului era Molda. După cum a stabilit T. Bălan, hidronimul Molda este atestat de A. Verantius (1538), G. Hornius (1666), I. Lucius (1672), M. Szentivany (1699), M. Bonbardus (1718). „Dar numele Molda se aplica şi Ţării Moldovei. Un autor anonim afirma într-o lucrare apărută la 1538: „Molda des Landt ligt zwischen der grossen Walachey und Podolia”. După cum a stabilit N. Iorga, într-un document din 1462 Ştefan al III-lea cel Mare are titlul „vayvoda della Molda”. Cu acelaşi titlu este atestat slăvitul domnitor la 1475: „Ein Herr des „Erdreichs genandt Molda”; ain „Wajda der Molda”.

În numeroase documente numele ţării, rîului este redat: Mulda, Mulde. Potrivit unor surse, cutremurul de pămînt din 1471 cu epicentrul la Braşov s-a făcut simţit şi „in der Mulden”, în Moldova. În Cronica „moldo-germană” (1457-1499) citim: „die Mulda, ein gabstat Muldener Land; in die Mulda zu Stephan voyvoda”. În 1502 Ştefan cel Mare este documentat cu titlul Wayda aus der Mulda, iar în 1594 se menţionează o invazie a tătarilor în Mulda. În gramota sa din 6.07.1413 (în limba germană) domnitorul Moldovei se intitulează „wir Alexander Furst der Moldau”. Nu rareori în documentele (de limbă germană) Ţara Moldovei are numele de Moldaw, „Muldaw”, bunăoară, într-un act din 1471: „Muldaw”. Cosmografia lui S. Munster (1598) reflectă: Zeiter Moldaw genent, iar în geografia lui A. Ortelius se conturează în vecinătate cu Transilvania: Moldaw.

În diferite surse se menţionează „Weida in der Moldaw” (1594, 1595). În 1596 este atestat „Moldaw” (Moldova) şi moldovenii numiţi „Moldawer”. Într-un document domnitorul Moldovei Aron Tiranul este menţionat voievodul din Moldaw. Într-o lucrare din 1648 Ph. Abelinus scrie despre Vasile Lupu: „Der Furst in der Moldaw”.

Evident, numele „Moldaw” are la origine nemţescul „Moldau”, care este şi astăzi în circulaţie. Pornind de la fondul informaţional general acceptat: denumirile ţării şi ale rîului au la temelie radicalul Molda, cercetătorii au năzuit să determine care este mai vechi: numele hidronimului sau al statului. Ştiind bine, că denumirile apelor curgătoare, de cele mai deseori sînt mai vechi decît a tărîmurilor din preajma lor, „nici un autor medieval nu susţine că numele Molda s-a aplicat întîi ţării şi pe urmă rîului; în schimb toţi cei care tratează această chestiune zic că denumirea Molda a trecut de la rîu la ţară”.

Primul autor medieval care a examinat corelaţia Molda (rîu)  ̶ Molda (ţară) a fost Ph. Callimachus. Dînsul făcea o deosebire clară între „Montana Valachia” şi alta „cui nomen est a flumine”. G. Reicherstorf în lucrarea sa „Moldaviae quae olim Dacie pars, chorographia” (1541) scrie: „Moldavus a quo regnum istud primaevum nomen occipit”. Alt autor medieval P. Iovius, de asemenea, cunoştea două ţări diferite, din care Moldova are nume „ab amne, qui mediu intersecat Moldavia dicitur” (1578). Cronicarul M. Cromer consemna (1568): „vocatur etiam Moldavia haec ipsa regio a flumine”. Într-o cronică anonimă din 1596, de asemenea, comentată de T. Bălan, se constată două ţări: Valachia Transalpina şi Moldova  ̶ rîul Moldova: „der andere Theil nach dem Fluss Moldava genannt Moldavia”. Istoricul Iacob August Thuanus în opera sa „Historiarum sui temporis”, 1543—1607 notează că în preajma obîrşiei rîului Hierasus (Siret sau Prut) izvorăşte „omnis qui provinciae dat nomen”. La rîndul său, G. Hornius preia informaţia de la P. Iovius: „Moldavia a Molda median secante nomen tulit”. I. Lucius scrie: „că slavii zic ţării de la răsărit de Carpaţi Moldovlahia „a flumine Molda". M. Szentivany copie de la I. Lucius constatarea că slavii spun Moldovei „Moldovlachiam a flumine Molda”; M. Bonbardus, de asemenea, susţine că numele Moldova vine de la hidronimul Molda: „a Molda fluvio... Moldavia appelari coepta sit.

Autorii francezi sprijină acelaşi punct de vedere: Moldova „tire son nom d'une de ses rivieres ou de bourg de Moldavie” (1686). I. Peissonnel, de asemenea, constată ca numele ţării provine de la rîul Moldova: „il a etait tire de la Moldava riviere qui arrose cette contree”. Într-o descriere a Moldovei, apăruta la Paris în 1824 W. Wilkinson reaminteşte că Moldova (ţară) provine de la „riviere Moldau”.

Mai mulți istorici moldoveni exprimă convingerea, că numele ţării ̶ Moldova este de la rîul cu acelaşi nume. În prima jumătate a veacului al XVII-lea Gr. Ureche afirma: „Aşijderea şi ţării dipre numele apei i-au pus numele Moldova”.

Miron Costin în repetate rînduri a insistat asupra acestei realităţi: „Au început să dea rîului numele Molda, apoi Moldova, iar de la numele rîului Moldova se trage numele poporului  ̶  moldoveni”; „Rîul Moldova a dat nume veşnic şi ţării şi poporului: de la Moldova este şi moldovanul”.
În „Descrierea Moldovei” (1716), partea întîi „Geografică”, cap. I, „Despre numele vechi şi cele de azi ale Moldovei” D. Cantemir afirmă: „ţara a fost numită de străini cît şi de băştinaşi Moldova, după numele rîului Moldova". Un an mai tîrziu, în „Hronicul”, apărut în 1901, D. Cantemir sublinia: „Partea Valahiei cea mai mare de pe apa Moldova, numele a toată ţara mutînd, s-au numit Moldova".

Mult mai tîrziu, la 1857, istoricul moldovan Manolaki Drăghici revine la problema numelui Moldova. Dînsul respinge afirmaţia lui D. Fotino cum că denumirea Moldovei este o alcătuire de origine slavonă: „малу < мал + Davii”, neam, care, potrivit lui Strabo, locuia în Dacia. Numele ţării Moldova este foarte vechi şi autohton  ̶  conchide M. Drăghici. Denumirea populaţiei de astăzi, la 1857, după diferite strămutări de popoare, nu poate fi dată altui neam decît celor, care au venit cu Dragoş şi de la care provin moldovenii.

Năzuind să combată, fără dovezi suficiente, observaţia lui T. Bălan despre greutăţile, deocamdată nedepăşite, referitoare la stabilirea originii şi explicarea sensului numelui Moldova, Al. Boldur afirmă (1975) că soluţionarea ei ar trebui căutată în perioada preistorică, atunci cînd au apărut toponimele şi hidronimele, ajunse pînă în zilele noastre. Acceptînd fară rezerve, ipoteza lui D. Cantemir, cum că o parte a Daciei se numea Molisdavia „Davia moale”, că în ea „sînt multe cetăţi, denumirile cărora au terminaţia  ̶ „dava”, Al. Boldur îşi construieşte sistemul de dovezi pe informaţiile de ordin lingvistic din „Cronica moldo-rusă” (1359-1504). „E foarte caracteristic titlul acestei cronici şi anume: „Povestire pe scurt despre domnii Ţării Moldovene (молдавских господарех) de cînd a început Ţara Moldovenească (Молдавска Земля)”. În acest titlu autorul cronicii oscilează între ambele variante: „dava şi dova”. Al. Boldur evidenţiază că în textul acestei cronici rîul Moldova se numeşte de două ori Moldava şi nu Moldova, iar Ţara ̶ Moldovenească „Молдавска Земля”. Astfel istoricul concluzionează: „Pe baza acestei cronici trebuie să considerăm că cea mai veche denumire a rîului Moldova a fost Moldava”. În încheierea studiului său „Originea numelui Moldova (O ipoteză nouă” Al. Boldur însăilează pe temelii vechi supoziţia: „Faţă de mulţimea davelor care, în cele mai dese cazuri, sînt sau vecine sau apropiate de rîul Moldova, părerea noastră că numele ţării Moldova n-a fost la început decît Mol-dava îşi capătă deplină pondere şi justificare”. Evident, bazată pe presupuneri, şi părerea acestui istoric nu depăşeşte cadrul ipotezelor.