Ioan N. Mavrocordat a domnit în Moldova între 20 iulie 1743 - mai 1747. Se trage din familia Mavrocordaților care a dat mai mulți domni pe tronul Moldovei și a Valahiei. Este fiul lui Nicolae Mavrocordat, primul domn fanariot şi frate al lui Constantin Mavrocordat, promotor al unei politici de reforme. A preluat domnia Moldovei avîn o experiență a domniei în Muntenia între 1716-1719. Cea mai mare parte a timpului o dedica petrecilor, făcea cheltuieli nesăbuite, din care cauză, mărea tot timpul dările.

In domnia lui a fost majorat impozitul pe vite (văcăritul). Care fusese anulat de predecesorul său, Constantin Mavrocordat. Acest lucru a atras nemulțumirea populației care și așa se sufoca de dări.

A contribuit la amenajarea capitalei țării, înălțînd o serie de construcții. Din îndemnul lui a fost ridicat un foișor și construită o cișmea cu apă curgătoare lîngă mănăstirea Cetățuia. Apare ca ctitor la biserica Sf. Nicolae Domnesc din Iași pe care a reparat-o temeinic. Biserica fusese grav afectată de un incendiu cu cîțiva ani înainte.

O parte dintre boierii nemulţumiţi de domnia lui Ioan Mavrocordat s-au refugiat în Polonia. Deși în 1747 domnitorul oferă sultanului prin intermediul unui grup de boieri plata pentru reînnoirea domniei, sultanul îl mazilește, declarîndu-l „tiran mare și rău platnic”. Cu toate eforturile depuse Ioan Mavrocordat nu a mai putut recîştiga domnia. A murit la Istanbul în 1749.