[în sus]Populația

Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1280 de oameni, dintre care 49.61% - bărbaţi și 50.39% - femei. Structura etnică a populaţiei: 99.22% - moldoveni, 0.31% - ucraineni, 0.39% - ruşi, 0.08% - alte etnii.

[în sus]Istoria localitații

Furceni este o așezare pitorească înconjurată de păduri cu corn, gorun, carpen, frasin, vişin turcesc, prăsad sălbatic, ulmi-de-cîmp. O călătorie la Furceni aduce impresii deosebite.

Pînă în prezent, în urma investigaţiilor şi săpăturilor arheologice din întreg spaţiul carpato-danubiano-pontic, au fost descoperite 365 de aşezări getice datate cu sec. IV-III î. Hr., dintre care 154 chiar pe meleagurile Moldovei. 71 de aşezări sînt cu urme de cetăţi şi cetăţui, dintre care 40 se află pe teritoriul dintre Prut şi Nistru (10 – chiar în raionul Orhei). La nord-est de Furceni, pe un cap de deal împădurit de pe malul stîng al Răutului este amplasată aşezarea fortificată (cetățuia) Furceni-Selitra, datînd din secolele IV-III î.Hr. O parte din cetăţile şi cetăţuile getice erau locuite permanent, iar altă parte erau folosite pentru refugiu în caz de pericol pentru locuitorii satelor (seliştilor) din jur. Cetăţile aveau diferite forme şi dimensiuni, dar toate erau dotate cu fortificaţii ce constau din şanţuri adînci şi valuri de pămînt, fie pe tot perimetrul cetăţii, fie doar parţial. Geţii foloseau diferite promontorii, vîrfuri de deal, maluri ale rîurilor care erau „cetăţi naturale".

La Furceni arheologii au descoperit o așezare medievală timpurie din secolele VIII-IX. Tot aici a fost identificată o așezare de tipul Sîntana de Mureș-Cerniahahov, secolele III-IV și o așezare medievală tîrzie din secolele XV-XVI.

Satul Furceni a fost menționat documentar în anul 1626. O frumoasă legendă populară relevă originea denumirii Furceni. Cîndva, cînd satele Moldovei aveau de suferit de pe urma invasiilor tătărești, un ţăran din partea locului avea o fată frumoasă, care cu furca în brîu, torcea lînă de oaie. Vestea despre frumusețea ei a ajuns pînă la urechile hanului, care trimise după un detaşament de călăreţi să i-o aducă. Însă fata reuşi să fugă. Tătarii s-au pornit să o ajungă, între timp ea a ajuns la Răut, a aruncat furca în apă şi ea s-a transformat în punte, iar cînd fata a trecut rîul, a dispărut şi ea şi puntea. Un tătar, ca să nu piardă urma fetei, a aruncat după ea cu furca sa, care, atingîndu-se de pămînt, s-a transformat în patru drumuri. Pe unul din ele fata a dovedit să alerge în pădure şi să se ascundă. De atunci se zice că au şi rămas aceste patru drumuri şi podul peste Răut, iar satul a început să se numească Furceni.