Matei Iurie
Iurie Matei – artist plastic. S-a născut pe 11 martie 1968 în s. Cazangic, raionul Leova. După Şcoala de pictură pentru copii din oraşul Leova (1981-1983) urmează Colegiul Republican de Arte Plastice „Alexandru Plămădeală" (1983-1987), iar în anul 1995 absolvește Institutul de Stat de Arte, Facultatea Arte Plastice. În anul 1987 debutează cu o colecţie personală în încinta Colegiului Republican de Arte Plastice „Alexandru Plămădeală" din Chişinău. În anii 1991,1992,1993,1994 are expoziţii personale în Galeria Decor din Odessa. În perioda anilor 1993-2002 are 12 expoziţii personale în Moldova, 20 de expoziţii reprezentative internaţionale şi 3 expoziţii reprezentative vernaculare. Iurie Matei este preşedinte al Clubului Naţional de Artă „Minerva" şi lector superior la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice, iar din 2010 deţine funcţia de pictor-şef al Teatrului Dramatic Rus de Stat „A. P. Cehov". Este membru al Uniunii Artiştilor Plastici din Republica Moldova. În 1999 lansează premiile „Iurie Matei" pentru literatură, arte plastice, muzică, teatru-film, mecenat şi management în artă. A iniţiat şi susţine financiar colecţia de cărţi „Gloria spiritum". A fost membru al juriului la mai multe concursuri naţionale şi internaţionale, a semnat scenografia la mai multe spectacole de teatru şi film. Pentru activitatea profesionistă a fost distins cu Setul de medalii Mihai Eminescu, oferite de Moldova Nord Bank, Premiul pentru Tineret, oferit de Primăria Municipiului Chişinău, Medalia Mihai Viteazul, oferită de Consiliul Judeţean Prahova, România, Premiul pentru scenografie, oferit de Uniunea Teatrală din Moldova. În 2010 i se conferă titlul onorific „Maestru în artă". Opera lui Iurie Matei este înalt apreciată de public și de criticii de artă: „Rigurozitatea şi virtuozitatea cu care pictorul mînuieşte infinitele posibilităţi de exprimare plastică face ca din lucrările sale să se desprindă un întreg univers. Opera lui Iurie Matei s-a dezvoltat în spaţiul naţional al ţării sale şi s-a integrat fără echivoc în spaţiul universal al artei contemporane. Ea este şi va rămîne însă o evocare permanentă a datelor esenţiale ale unui spaţiu numit mereu ACASĂ", - consideră Eugenia Florescu. |
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1770
- Populația:
- 356 locuitori
Curchi este un sat din cadrul comunei Vatici, raionul Orhei. Localitatea se află la distanța de 16 km de orașul Orhei și la 60 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 356 de oameni. Satul Curchi a fost menționat documentar în anul 1770.