Arta decorativă, domeniu al artelor plastice cu funcţii utilitare sau pur artistice. Include ceramica, tapiseria şi giuvaiergeria, fiecare cu materialele şi tehnologiile sale, fiecare termen, fiind definit de specificul său.

Ceramica provine de la grecescul keramos – de argilă, identificat cu arta obiectelor din argilă arsă. Unul dintre cele mai vechi şi mai răspîndite genuri ale artei decorative, în care se realizau vase utilitare, cu semnificaţie symbolic -sacrală, de cult. Cele mai timpurii forme de ceramică şi cele mai valoroase în spaţiul nostru sunt atestate în eneolitic, cunoscînd variate forme de piese şi ornamente pictate, exemplificate prin ceramica culturii Cucuteni-Tripolie. Civilizaţiile antice (din Grecia, Roma, Dacia) au creat numeroase vase de o fineţe deosebită. Sunt cunoscute diverse variaţii antice de ceramica neagră, ceramica roşie, ceramica smălţuită.

În secolele IV-V în China se produc obiecte de faianţă, iar în secolul VI apare porţelanul. Prioritatea producerii ceramicii în Evul mediu aparţine ţărilor orientale (China, Japonia, Iran, Turcia). O deosebită înflorire capătă arta ceramicii în perioada Renaşterii (Luca della Robia), iar începînd cu secolele XVI-XVII deja renumitele manufacturi din Sevr (Franţa) şi Meissen (Germania). În ceramică opera poate fi creată în dependenţă de materialul şi tehnica utilizată - majolică, porţelan, teracotă, argilă.

Ceramica profesionistă în Moldova este unul dintre genurile care-şi face apariţia mult mai tîrziu decît pictura, sculptura sau grafica – în anii 50 ai secolului XX, cînd în cadrul Uniunii Artiştilor Plastici din RSSM, în anul 1948 se constituie secţia de arte decorative în componenţa căreia au fost incluşi S. Ciocolov, P. Bespoiasnîi, T.Canaş, I. Postolachi, V. Neceiaev şi N. Serova, scopul cărora a fost crearea unor covoare tematice şi obiecte de ceramică, ca modele pentru tirajare. La început au fost create covoare, care conţineau elementele tradiţionale ale covorului popular, transpuse în versiunea profesionistă, unele mostre fiind expuse în cadrul pavilionului moldovenesc al EREN de la Moscova (1951). Aceeaşi artişti plastici au fost implicaţi şi în crearea ceramicii (ploşti decorative, vaze, servicii), lucrările purtînd elementele tradiţionale ale ornamentului popular (S. Ciocolov, P. Bespoiasnîi ), rezultatele experimentului rămînînd nesatisfăcătoare, mai ales că formele ceramicii au început să fie utilizate şi în prelucrarea artistică a lemnului (V. Novic, I. Ţehanovici).

Ceramica contemporană naţională este cel mai răspîndit domeniu al artei decorative, se dezvoltă concomitent cu tapiseria (goblenul), dar reieşind din specificul genului, cunoaşte o diversitate mai mare şi o ascensiune mai rapidă în creaţia artiştilor plastici. Dacă la începuturi (anii 1950) ulcioarele, burluiele şi gavanoasele create de S. Ciocolov sunt peste măsură de eclectice în ceea ce priveşte ornamentaţia, după 1960 pictorul se adresează ceramicii decorative, expresivitatea plastică a căreia depăşeşte limitele tradiţionale ale genului. Operele sale, cu compoziţii asimetrice, sculpturale, de factură antropomorfă sau zoomorfă, amintesc cu greu formele ceramicii obişnuite. Ulcior decorativ (1965), Felinar (1967), vaza Căsuţă decorativă (1968), toate aceste forme de sculptură în ceramică amintesc arhitectura spaniolului A. Gaudi de la începutul secolului al XX-lea.

În aceeaşi direcţie a fost orientată şi creaţia d-nei N. Sajina. Decorativismul ceramicii create de ea, se completează cu forme sculpturale, realizînd astfel mai multe compoziţii monumentale pentru interioarele Academiei de Ştiinţe a Moldovei (1982), ale magazinului „Samoţvetî” (1976). De obicei, ceramica autoarei este strict sculpturală şi conţine mai multe părţi, cum ar fi panourile decorative Anotimpuri (4 obiecte,1969), compoziţiile Butterfley (2 obiecte,1973), Jocurile de toamnă ale ulcioarelor (8 obiecte,1982), Fructe de aur (3 obiecte, 1984), Sub ramură de sakura (M.Bieşu, 3 obiecte, 1986). 

Ceramica decorativă în combinaţie cu forma sculpturală este şi o particularitate a creaţiei lui L. Ianţen. La începul carierei sale, a practicat plastica formelor mici (plachetele Torcătoarea,1968; Pagină cosmică,1970; Consacrare lui S. Botticelli,1977; Făt-Frumos şi Ileana Consînzeana, 1981). În anii 1983-84 L. Ianţen realizează în tehnica ceramicii sculpturale o operă monumentală Moldova ospitalieră, care înfrumuseţează sala mică de şedinţe a Palatului Republicii din Chișinău.

O altă tendinţă a ceramicii contemporane este reprezentată de creaţia lui N. Coţofan, pentru care arta populară este un model de inspiraţie (Burlui, 1977; Vase decorative, 1988; Farfurii decorative, 1985-90) în care artistul dezvăluie farmecul formei şi ornamentului, preluat din arta Cucuteni - Tripolie şi ceramica tradiţională populară, imprimîndu-i un aspect contemporan.

Dintre artiştii generaţiei tinere, care au început să practice ceramica la începutul anilor 1980, putem evidenţia operele originale ale lui V. Bolboceanu, unul dintre cei mai talentaţi ceramişti din a doua jumătate a secolului al XX-lea. Creaţiile artistului corespund criteriilor armoniei estetice şi decorativismului, fiind lipsite de funcţionalitate, optînd pentru un înalt grad de stilizare şi abstractizare a formei (panourile monumentale: Fizica, 1982, Academia de Ştiinţe din Moldova, în colaborare cu N.Sajin; Rodnicie, 1986, ASEM; Panouri cinetice, 1996, Cricova), urmate de ciclurile Armata a XIV-a (1991), De profundis (1993), Necuvîntătoare (1994), Escorta (1997), Straturi I-IV (1999), Aşezare (2000). Printre alţi autori care au mai profesat ceramica pot fi amintiţi E. Grecu, V. Chiticari , E. Saacov etc.

Tapiseria (goblenul) reprezintă o ţesătură manuală din diverse materiale- lînă, in, mătase, uneori cu combinarea decorativă a firelor de aur şi argint, ţesută la război vertical (haute lisse) sau orizontal (basse lisse).

Opera diferă prin motivele abordate şi tehnica executării. Astfel, covorul tradiţional are o anumită compoziţie, motivul principal al căreia este decorul ornamental, iar goblenul - subiecte alegorice, tratate prin imagini figurative, imitînd operele de pictură. La această categorie se plasează şi broderiile medievale (aerul, epitrahilul, acoperemintele de mormînt etc.). Tapiseria a fost cunoscută pe malurile Nilului cu un mileniu î. e.n., în China - din secolul VII, iar în Europa –din secolele XI-XIII (Germania). Schiţe (cartoane) pentru tapiserie au creat Rafael, Rubens, iar cea mai renumită manufactură europeană (sec. XV-XVII) Gobelins, a activat în Franţa. În Moldova medievală au fost create modele de covoare populare şi broderii excelente (Acoperemîntul de mormînt al Mariei de Mangop, 1477, Putna, Epitaful de la mănăstirea Secu, 1608, Dvera cu Apostolul Petru, 1639, Trei Ierarhi, Iaşi etc.).

Tapiseria artistică (goblenul, batic-ul) se constituie la începutul anilor 1960, primii reprezentanţi ai căreia devin M. Saca – Răcilă şi E. Rotaru, lucrările păstrînd încă, tehnologia şi procedeele covorului popular („Căsuţe”, 1961; „Toamna”, 1962). Goblenurile din a doua jumătate a deceniului demonstrează evident apariţia primelor opere de artă textilă: „Toamnă”, „Vară” (1964); „Recolta”(1967) de E. Rotaru; „Cor sătesc”(1968) de M. Saca-Răcilă; ”La fîntînă” (1965) de C. Golovinova.

La începutul anilor 1970 debutează  S. Vrînceanu cu tapiseriile „Ospitalitate”, ”Malanca”( 1971) şi L. Odainic cu lucrarea „Călăreţii”(1971).

O etapă de ascensiune cunoaşte creaţia M. Saca-Răcilă (Pasărea neagră, 1971 şi Sărbătoarea holdelor,1974) şi a E. Rotaru (Muzica,1972; Recolta, 1974).  

Între anii 1975-1985 tapiseria devine unul dintre cele mai inovatoare domenii ale artelor plastice, experimentîndu-se în procesul tehnologiei, diversificîndu-şi formele şi volumul. Plasticienilor deja cunoscuţi li se alătură L. Goloseeva, E. Şugjda, N. Dobrînina, L. Odainic - artişti care reînnoiesc domeniul cu opere originale (Masa Mare,1982; Primăvara, 1980; Planeta albastră,1981; Plai, 1988). O adevărată ascensiune în această perioadă cunosc creaţiile S. Vrînceanu (Compoziţie, minitapiserie,1982), C. Golovinova (Ritmuri rurale,1980), E.Rotaru (Femei în cîmp, 1977; Fata lui Cicoară, 1980; Mioriţa, 1988), M. Saca-Răcilă (Anotimpurile,1980), M.Coţofan (1939), Chișinău, 1987).

Tendinţe noi în arta tapiseriei se manifestă pregnant în perioada anilor 1990, apărînd doar alte particularităţi în ce priveşte tratarea temelor (narative, metaforice, abstracte) şi a formei, care tinde spre dimensiuni volumetrice. S.Vrînceanu abordează motivele, avînd ca punct de reper istoria şi folclorul (Frescă veche,1990; Dans,1992;), trecînd la compoziţii abstracte (Acord, Simfonie în gri, 1995). Aceeaşi modalitate de tratare întîlnim la M. Saca-Răcilă (Zbor frînt, Cataclism, 1998), E. Rotaru (Compoziţie, 1998), în unele opere ale C. Golovinova şi L. Goloseeva. Şi mai accentuat aceste tendinţe se conturează în creaţiile lui A. Klimov, V. şi A. Culicenco, A. Negură. Lucrările lui A. Negură au evoluat de la tradiţia goblenului european la motive mito-folclorice şi la tapiserie tridimensională, care în ultimii ani deţine prioritate în cadrul expoziţiilor. De rînd cu plasticienii consacraţi - E. Rotaru, S. Vrînceanu, M. Saca-Răcilă, apare o următoare generaţie de tapiseri – A. Drobaha  şi mai tinerii - A. Negură, L. Şevcenco, O. Arbuz, care propun o gamă variată de maniere stilistice.

Alt compartiment al artei decorative se referă la giuvaiergerie (din turcă - cevahir, giuvaier), unul dintre cele mai vechi domenii ale artelor plastice, care apare în epoca preistorică şi constă în crearea unor podoabe din metale şi pietre preţioase prin turnare, forjare, ştemuire sau cizelare, aplicîndu-se tehnica filigrană sau emailare. Opere celebre de giuvaiergerie au fost create în Egiptul antic, Mesopotamia, Grecia şi Roma antică, în Evul mediu bizantin şi epoca Renaşterii, dezvoltîndu-se concomitent cu stilurile artei europene, constituind podoabe de lux.

În Basarabia primele ateliere de giuvaergerie apar la sfîrşitul sec. XIX- începutul celui XX, confecţionîndu-se diverse podoabe din aur şi argint, cu forme laconice. În perioada postbelică la Chișinău este fondată Uzina de bijuterii (1972) şi se constituie nucleul artiştilor plastici – giuvaieri, creaţia cărora a marcat constituirea genului ca compartiment al artelor decorative. Printre ei, un rol decisiv l-au avut A. Marco, Gh. Cojuşnean, V. Vasilicov, O. Tiron ş.a.

Un compartiment alăturat ceramicii este sticla artistică, domeniu puţin practicat în Moldova. Dintre plasticieni doar F. Nutovici şi M. Grati au profesat în mod diferit acest domeniu: primul la nivel de piese tradiţionale (Vase decorative,1970; Anotimpuri, 1971; Serviciu Autumnal, 1973; compoziţia Pămînt şi oameni,1980), dar şi decor pentru interioarele clădirilor publice, iar M. Grati, a practicat în egală măsură şi ceramica şi sticla artistică, obţinînd cele mai originale rezultate (compoziţiile: Pasărea Phoenix, 1968; Sărbătoare, 1975; Picături, 1981; Reflexe, 1986).