Artă monumentală (lat. monumentalis-grandios), domeniu al artelor plastice care se referă la operele de dimensiuni mari sculptate. Pictura (frescă), mozaicul şi vitraliul, sînt genuri ale artei monumentale, avînd specificul său în ce priveşte procedeele plastice de realizare.

Termenul sculptură monumentală este frecvent utilizat în istoria artelor pentru a determina, pe de o parte, categoria unei lucrări concrete, de proporţii supradimensionale, pe de alta - simplă ca concept, virtuos executată, rezistentă şi stabilă, cu calităţi atemporale. De regulă, sculptura monumentală se raportează direct la ambianţa înconjurătoare (mediul arhitectonic sau cel peisagistic), marcînd un spaţiu cu caracter memorial, religios, funerar sau consacrat unor personalităţi istorice ilustre, importante pentru anumite regiuni geografice. Sculptura monumentală e cunoscută încă din perioada antică (Coloşii lui Memnon, Egipt, sec.XXV î.e.n.); statuile colosale ale lui Ramses II, sec. XIV î.e.n.; Sculptura Altarului din Pergam, sec. II î.e.n.; apoi se dezvoltă vertiginos pe parcursul mai multor secole (Statuia Libertăţii din New York, 1886; Statuia lui Hristos, 1931, Rio de Janeiro, etc)

Sculptura monumentală, ca şi alte domenii ale artelor plastice, a avut rolul ei pentru caracterizarea anumitor epoci istorice şi stiluri artistice. Sculptură monumentală de calitate au realizat în Moldova A. Plămădeală (Ştefan cel Mare, Chișinău,1927), O. Han (Vasile Lupu, Orhei, 1934), L. Dubinovschi (Monumentul ecvestru a lui G. Kotovski, Chișinău, 1954), O. Komov (Alexandr Sergeevici Puşkin, Dolna, 1974), N. Epelbaum (Monumentul victimelor din ghetoul Chișinău,1993), G. Dubrovina (Mitropolitul Petru Movilă, Chișinău, 1996), Iu. Canaşin ( Monumentul Ion şi Doina Aldea-Teodorovici, Chișinău,1999), T. Cataraga (Mihai Eminescu, Chișinău, 1996), I. Zderciuc (Vasile Alecsandri, Chișinău, 1997) ş.a.

Al doilea ca importanţă gen al artei monumentale este mozaicul, care creează imagini cu ajutorul unor cuburi de smaltină, sticlă colorată, ceramică fixate cu mortar pe perete. Arta mozaicului este cunoscută din antichitate (Poarta zeiţei Iştar, Noul Babilon, sec. VI î.e.n.) şi cunoaşte o înflorire excepţională în arta romană şi bizantină (Biserica San Vitale, Ravenna, sec.V-VI e.n., Catedrala Sf. Sofia din Constantinopol, sec.IX-XI etc.). Deţinând o tehnică complicată şi costisitoare mozaicul a fost un gen mai puţin practicat în Moldova, fiind cunoscute oprele lui M. Burea (Moldova ospitalieră, Peronul gării din Chișinău,1967; Arta, Palatul Sindicatelor, Chișinău,1971; Legenda despre Chișinău, Negruzzi 2, 1973) , A. David, F. Hămuraru (Jurământul lui Hippocrate, Universitatea de Medicină “N. Testimiţeanu, 1978) (File şi trandafiri, Liceul “N. Gogol, Chișinău, 1984; şi Gh.Vrabie (Dansul, Casa de Cultură, Anenii Noi, 1971).

Alte genuri cu calităţi ale artei monumentale se referă la frescă (legătură) şi vitraliu, termenul specificînd compoziţiile decorative create din sticlă colorată, prinse între forme cu structură de plumb, creîndu-se diverse imagini cu un specific aparte. În general, ancadramentul structurii de metal pentru care se modelează formele de sticla este dictat de forma geometrică, segmentată a detaliilor, care constituie în totalitate integritatea vizuală a compozţiei. Cele mai înalte culmi vitraliul le atinge în perioada Evului mediu, în decorul catedralelor gotice din Europa (Chartres, Paris, Cantorbery, San Marco, Veneţia etc.) Pentru perioada modernă sunt cunoscute vitraliile create de americanul Louis C. Tiffany şi ale francezului La Farge. În Republlica Moldova acest gen a fost practicat de F. Hămuraru (Gustul vinului, Asociaţia Ştiinţifică şi Producţie “Vierul”, 1980; Flori, Spitalul Clinic republican, 1980; Eliberarea, Primăria Cişinăului, 1980).