Sculptură (lat. sculpere - a ciopli, a sculpta) arta de a crea forme tridimensionale în diverse materiale (piatră, marmură, granit, bronz, aur, argint, lemn, teracotă etc.) prin cioplirea materialului, modelarea sau turnarea lui în forme speciale pentru obţinerea imaginii, care poate fi amplasată într-un anumit spaţiu de interior sau exterior. Paralel cu pictura, grafica şi arta decorativă, sculptura este unul dintre principalele domenii ale artei plastice. A apărut în perioada paleolitică sub forma statuetelor antropomorfe şi zoomorfe, nelipsind ulterior, din ambianţa tuturor epocilor istorice şi a regiunilor geografice.

Sculptura s-a dezvoltat avînd tangenţe directe cu arhitectura (templele egiptene, mesopotamiene, greceşti sau catedralele gotice), jucînd un rol important în sinteza arhitecturii şi artei monumentale încă din perioada antică (Columna lui Traian, statuia ecvestră a lui Marcus Aurelius). Pe parcursul mileniilor a evoluat sub diverse forme şi dimensiuni, de la sculptura de forme mici, pînă la statui şi compoziţii monumentale, celebrînd figuri sau evenimente istorice şi mitologice importante din istoria popoarelor. În cadrul domeniului au fost create variate opere cu caracter figurativ, decorativ sau funcţional (busturi, statui, compoziţii monumentale, capiteluri) în volum tridimensional (ronde – bosse, relief, altorelief, basorelief).

Printre cele mai renumite opere de sculptură universală figurează Venus din Willendorf (înc. mil. III î.e.n.), Portretul reginei Nefertiti, sarcofagul de aur al lui Tutankhamon (sec. XIV î.e.n.), Discobolul lui Miron (sec. V î.e.n.), sculptura Altarului din Pergam (cca 180 î.Hr.), operele lui Michelangelo (sec. XVI), Statuia Libertăţii de francezul Frederic - Auguste Bartholdi (1886), Rodin (sec. XX).

Pe teritoriul Republicii Moldova sculptura este cunoscută din perioada eneoliticului, opere reprezentative, fiind create în cadrul culturii Cucuteni-Tripolie şi Gumelniţa - numeroase figurine antropomorfe („Gînditorul„ din Vulcăneşti, mil. IV-III î.e.n.), apărînd ulterior şi în cultura scitică (statuile antropomorfe din Alexandrovca, Cioburciu etc., mil. II î.e.n.). Printre cele mai vechi vestigii sculpturale medievale se remarcă stemele voievozilor moldoveni, incizate pe faţadele cetăţilor şi ale bisericilor ctitorite. Un rol aparte l-a avut sculptura populară, în tradiţiile căreia arta cioplitului lemnului şi a pietrei pentru decorarea exteriorului caselor ţărăneşti (porţi, coloane cu capiteluri, coame de acoperiş etc.) sau sculptura Troiţelor, care este continuată şi astăzi.

Primul sculptor profesionist din perioada interbelică (1920-1940) se consideră Al. Plămădeală, autorul monumentului „Ştefan cel Mare” din Chișinău (1928) şi al numeroaselor busturi consacrate unor personalităţi marcante (A. Mateevici, T. Ciorbă, B. P. Haşdeu).                               

Creaţia sculptorilor din RSS Moldovenească (1945-1960) a fost posibilă datorită generaţiei care s-a format în perioada anterioară. Dintre ei, un rol major în dezvoltarea acestui domeniu al artei naţionale, îl au sculptorii: Dubinovschi (Strîmbă-Lemne, 1945; Statuia ecvestră a lui G. I. Kotovskii, 1953, Chișinău) şi C. Cobizev (Portretul Anei-Maria, 1937; Moldoveancă, 1947) care au creat, într-o ambianţă specifică artei angajate, opere de sculptură monumentală şi numeroase portrete. Specificul operelor create în această perioadă de timp, mai ales în sculptura cu caracter monumental, denotă un patos exagerat, ultra-patriotic, moment tipic pentru toată plastica sovietică. Un rol important în dezvoltarea sculpturii autohtone l-a avut inaugurarea Aleii Clasicilor din Parcul Central în 1954, la care şi-au adus aportul L. Dubinovschi, L. Averbuh, N. Gorionîşev, I. Cheptenaru, L. Fitov ş.a.

În anii 1970 se remarcă creaţia sculptorilor M. Spinei, G. Dubrovin, A. Picunov, N. şi B. Epelbaum – Marcenco, Iu. Canaşin, V. Cuzneţov ş.a.

Sculptura din ultimele două decenii (1980-1990), împreună cu plastica tradiţională, abordează mai frecvent formele non-figurative, atestate în portrete sau sculptura monumentală, printre reprezentanţii căreia pot fi nominalizaţi V. Vîrtosu, I. Zderciuc, T. Cataraga, D. Verdianu, N. Iskimji ş.a.