Constantin Ipsilanti a domnit în Moldova: martie 1799 – 28 iunie 1801; decembrie 1806 – august 1807 (domn al ambelor principate în timpul administrației militare ruse). A fost fiul lui Alexandru Vodă Ipsilanti și tatăl lui Alexandru Ipsilanti Eteristul. Și-a început cariera ca toți fanarioții, devenind dragoman al Porții, pe vremea celei de-a doua domnii a tatălui său în Valahia (1769 -1797). Probabil, anume din acea vreme (1797), de cînd a deţinut dregătoria de mare dragoman, C. Ipsilanti a început să colaboreze, în mod secret, cu curtea rusă. Astfel, pe parcursul întregii sale cariere politice, Rusia a ocupat permanent un loc deosebit.

Făcînd numeroase servicii Rusiei și Angliei, adversarele Franței, ajunge prin concursul acestora pe tronul Moldovei (1799). După cum relatau contemporanii, "casa lui C.Ipsilanti devenise locul întîlnirilor agenţilor ruşi, iar el, ignorînd chiar orice precauţie, se declara în faţa Porţii drept "partizan al Rusiei". Constantin Ipsilanti nu se poate menține mult timp, tocmai din cauza prea accentuatului său rusofilism și este destituit (1801). Reîntors la Constantinopol, continuă cu uneltirile și casa sa ajunge cuibul agenților și intrigilor moscovite, care căutau să-și reîntroneze omul lor.

Pornind de la ideea că Rusia nu va mai putea găsi alţi aliaţi în Europa decît popoarele de aceeaşi religie şi aceeaşi limbă, adică bazîndu-se pe panortodoxism şi panslavism, C. Ipsilanti a încercat să-şi realizeze planurile de scuturare a dominaţiei otomane şi de obţinere a unei domnii ereditare în ţările din sud-estul Europei.

În 1802 Constantin Ipsilanti ajunge pe tronul Munteniei. Poarta înțelege că Constantin Ipsilanti lucra ca Principatele Dunărene să intre sub influența rusească, îl destituie și vrea să-l omoare. Deoarece Rusia și Anglia protestează energic, Turcia îi dă pace însă nu-și poate relua tronul pentru că din cauza relațiilor tensionate ruso-turce, izbucnește războiul. După ce rușii ocupă Principatele Dunărene și Bucureștiul în decembrie, Constantin revine la conducere, fiind însărcinat cu administrarea Moldovei în lunile octombrie - noiembrie 1806. Redobîndindu-şi cu ajutorul armatei ruse domnia atît a Valahiei, cît şi a Moldovei, C. Ipsilanti aspira să-şi realizeze, după cum raporta consulul englez la Bucureşti Fr. Summerers – "visul măreţ" de a uni sub sceptrul său unic şi ereditar întreaga Moldovă (inclusiv raialele sudice), Valahia şi Serbia, alcătuind şi planul unui regat al Daciei.

Ulterior, planurile politico-diplomatice ale ruşilor au suferit schimbări, deoarece Rusia înclina tot mai mult spre un partaj al posesiunilor europene ale Imperiului Otoman. Noua situaţie politică, a spulberat planurile orgolioase ale lui C. Ipsilanti. El a domnit mai mult nominal, din decembrie 1806 pînă în august 1807.

La 17 septembrie 1817 C. Ipsilanti pleacă din Iași, îndreptîndu-se în Ruisa. A trăit în refugiu la Kiev şi doar un scurt timp a fost obligat să locuiască la Moscova (1808-1809), unde a plecat fără ceilalţi membri ai familiei. Constantin Ipsilanti și-a dat obștescul sfîrșit la Kiev pe data de 27 iunie (9 iulie) 1816, după o călătorie la St. Petersburg. Un frumos monument, refăcut în 1997, cu basorelieful principelui fanariot, se află actualmente pe teritoriul Lavrei din Kiev.