|
Sandu Grecu: "După studii, visul meu era să deschid un teatru la Cahul, raionul din care mă trag"
"Visul meu după ce am făcut studiile a fost să deschid un teatru la Cahul, pentru că eu sînt din acest raion, din satul Colibași". Despre aceasta a menționat Sandu Grecu, fondatorul și directorul general al Teatrului Național "Satiricus Ion Luca Caragiale", actor, regizor, președinte al Uniunii Teatrale din Moldova, Artist al Poporului, în cadrul emisiunii online "Crezul Eroului" moderată de Mihai Popescu, notează Noi.md.
"Eu din clasa a cincea fac teatru, montam spectacole la școală. Sînt din Colibași, raionul Cahul și visul meu era să fie și la Cahul un teatru. În 1983, cînd am absolvit facultatea, eram căsătorit aici la Chișinău, aveam deja un copil, nimeni nu credea că eu, în urma repartizărilor cum era pe atunci, am refuzat să merg la Chișinău și am zis că mă duc la Cahul. Toată comisia s-a uitat speriată la mine.
Dar eu am intrat la facultate cu un singur scop: să mă întorc înapoi la Cahul și să fondez un teatru.
Primarul de Cahul pe atunci era un băiat tînăr, proaspăt venit, fost arhitect-șef la Ocnița. Am mers la el, m-am prezentat, aveam 23 de ani, i-am spus că trebuie să deschidem teatru și la Cahul. Dar el mi-a spus că de asta se ocupă Ministerul Culturii. El mi-a făcut o scrisoare de intenție, am venit cu ea la Chișinău, am făcut și un deviz de cheltuieli, l-am anexat la scrisoare. Pe lîngă scrisoarea de la primar, am mai scris și eu una, în care am rugat să fie deschis un teatru la Cahul. Peste vreo 2-3 săptămîni, am primit un telefon de la Ministerul Culturii, mi s-a cerut să mă prezint. M-am prezentat, mi s-a spus că ideea mea nu este una rea, dar mi-au spus că deschiderea unui teatru nu depinde de Ministerul Culturii de la Chișinău, dar de Ministerul Culturii al Uniunii Sovietice. Și noi să facem o scrisoare către ei ca să pună în discuție chestiunea în cincinalul următor, cum era pe atunci planul acela. S-a scris scrisoarea, s-a trimis {...}", își amintește Sandu Grecu.
Ulterior, a înțeles că lucrurile vor dura și și-a văzut de viața lui, a lucrat, a mers la armată.
"Am făcut armata la Nikolaev cu Constantin Moscovici. Ăștia de la Institutul de Arte, cum era atunci "Gavriil Muzicescu", nimeream toți în batalionul de radiotelegrafiști, fiindcă noi puteam primi alfabetul Morse la ureche, eram muzicali toți. Nu am terminat armata pentru că mi s-a născut al doilea copil și eu, practic, am făcut armata vreo 8 luni, or, trebuia 1 an și jumătate. Am revenit, m-am anagajat actor la Teatrul lui Andrei Vartic. Apoi am lucrat la Teatrul "Mateevici" un an și jumătate. Oricum, mă trăgea mai mult regie, dar deja eram pe atunci o mică stea, pentru că au început filmele. Eram un tînăr actor cerut cam peste tot: televiziune, film, se începuse o activitate tare interesantă a mea {...}".
Sandu Grecu spune că regia era tărîmul, care-l atrăgea tot mai tare, de aceea a decis să facă iar studii.
"În 1987, totuși m-am decis să mă duc la Moscova, am dat examene și am intrat la regie. În timpul cît am dat la regie, a venit și documentul cu răspunsul ca să mă duc la Cahul și atunci între Cahul și Moscova, am ales Moscova. Am zis că merg la studii că Teatrul din Cahul, oricum, s-a deschis cu Victor Ignat, cu un grup de actori de la Chișinău, care au mers acolo. Și m-am bucurat enorm că totuși visul meu s-a împlinit. Mai visam să montez și eu la Cahul cînd mă voi întoarce.
Dar eu deja mi-am ales drumul meu. Am studiat la Moscova și m-am întors la Chișinău. Și în anul 1990 am deschis acest teatru "Satiricus".
Menționăm că în anul 2025, Teatrul Național "Satiricus Ion Luca Caragiale" va împlini 35 de ani de la fondare. "Pe parcursul acestor ani, am demonstrat că sîntem necesari societății și că societatea are nevoie de acest teatru", a declarat Sandu Grecu, fondatorul și directorul general al instituției.
Sursa:
- Maia Sandu a reacționat la moartea rabinului, cetățean moldovean, stabilit în EAU
- Cînd speră România să adere la spațiul Schengen
- Votul diasporei: interzicem sau reglementăm?
- Încă cîțiva moldoveni au revenit acasă din Liban
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- Guvernul sporește protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate și reținerii ili…
- Staroverii din Alaska (+Foto)
- Sursa problemelor planetei și omenirii (Video)
- Celulele stem pot fi cultivate de sine stătător - Prin post
- Cultura negativității
- Detail Garage este partenerul dumneavoastră profesional în detailing auto
- Capodopere florale de toamnă și iarnă de la XOstudio FLOWERS: Dăruiți magia sărbătorilor! ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Oraș
- Prima atestare:
- 1867
- Populația:
- 2781 locuitori
Corneşti este un oraş în raionul Ungheni, Republica Moldova. Amplasat în partea centrală a republicii, în zona Codrilor, oraşul Corneşti este situat la o distanţă de 80 km de Chișinău. Conform datelor anului 2003, populaţia oraşului constituia 2781 locuitori. Localitatea a fost înfiinţată în anul 1867, odată cu construcţia căii ferate Chișinău-Ungheni.
Comentarii
(0)