Ioan Nicoară Potcoavă, fratele după mamă a lui Ion Vodă cel Viteaz (domnul Moldovei între 1572-1574) este cunoscut publicului larg datorită romanului lui M. Sadoveanu ce-i poartă numele. Deşi a stat pe tronul Moldovei o scurtă perioadă de timp (23 noiembrie - 28 decembrie 1577), datorită puternicei sale personalităţi, Ioan Nicoară Potcoavă a intrat în istorie ca un voievod de seamă.

El şi-a petrecut cea mai mare parte din viaţă printre cazacii zaporojeni în Ucraina, unde era cunoscut ca Ivan zis „Pidkova” („Potcoavă”). Această poreclă o datora extraordinarei sale puteri, graţie căreia era în stare să îndoaie sau chiar să rupă în mîini o potcoavă de fier, după cum consemneză şi Grigore Ureche. Cu sprijinul cazacilor zaporojeni Nicoară Potcoavă pătrunde în Moldova înfrînge oastea lui Petru Şchiopul și se încoronează ca domnitor al Moldovei la 23 noiembrie 1577. Însă turcii nu l-au recunoscut ca domn (Ion Potcoavă era pe jumătate armean și frate cu rebelul Ioan Vodă cel Viteaz) și i-au ridicat pe polonezi și munteni împotriva lui. Ioan Potcoavă s-a refugiat pe teritoriul Poloniei, însă, atras prin vicleşug într-o cursă a fost arestat de palatinul Podoliei.

La insistența otomanilor el este adus la Liow, unde va fi judecat şi condamnat la moarte prin decapitare, „pentru stricarea păcii cu turcii”. Execuţia a avut loc la 16 iunie 1578, în piaţa centrală a Liowului, înaintea primăriei.

Peste aproape trei decenii, de la moartea sa, la Gdansk (important oraş şi port polonez de la Marea Baltică), oficialităţile locale au ridicat o statuie ce înfăţişa un luptător moldav, la picioarele căruia a fost aşezat capul său sculptat în piatră. Prin gestul lor, polonezii au cinstit, astfel, memoria viteazului voievod. Astăzi, o mică piaţă, din zona centrală a Lvovului (posibil chiar cea în care a avut loc execuţia sa), poartă numele de „Ivan Pidkova”.