Cetatea Albă este una din cele mai vechi aşezări de la nordul Mării Negre, fondată la sfîrşitul secolului VI î.e.n. de către coloniştii greci din Milet la limanul Nistrului, pe atunci un vast golf maritim. Localitatea a repetat denumirea greacă a fluviului pe care era aşezată: Tyras. Amplasată într-un loc deosebit de favorabil comerţului, Cetatea Albă a fost mereu disputată între marile puteri beligerante din zonă, iar denumirea ei, obţinută în timpul roman datorită folosirii în construcţie a pietrei albe de calcar, a fost tradusă consecutiv în limbile de circulaţie din respectivele epoci istorice, prin care a trecut. Astfel, pe parcursul timpului, de la Tyras-ul grecilor s-a trecut la denumirea romană – Alba Iulia, bizantinii au numit-o Asprocastron şi Maurocastron, tătarii - Ak-Libo, genovezii, evidenţiind particularitățile amplasamentului – Moncastro, moldovenii i-au spus – Cetatea Albă, după cucerirea de către Poarta Otomană, cetatea se va numi cîteva secole Ak-Kerman, iar după cucerirea cetăţii de către Imperiul Rus – Белгород-Днестровск, în perioada României Mari, denumirea se întoarce la cea din perioada medievală – Cetatea Albă, iar după intrarea Bugeacului în componenţa RSS Ucrainene Cetatea Albă este tradusă în limba ucraineană - Білгород-Дністровськ.

Vestigii din perioadele străvechi sînt puţine, marea lor majoritate aflîndu-se pe terasa de jos, de unde au fost înghițite de apele limanului care au avansat spre promontoriu, surpînd malul abrupt. Doar pe malul păstrat spre est de cetatea medievală, pe terasa de sus, au fost scoase la lumina zilei prin eforturile arheologilor, fragmente al cetăţii din perioada preistorică. Se pot distinge un turn circular din fostul zid al cetăţii, de o perfecțiune geometrică ideală, ca formă şi calitate a manoperei, ce a permis păstrarea acesteia în decursul a cca. 2000 de ani. Tot printre construcţiile, care alcătuiau complexele de locuit, pot fi observate şi un fragmente al unei bazilici, o clădire cu funcţii obşteşti sau de cult paleocreştin.

Cetatea medievală s-a păstrat perfect, construită pe promontoriul înalt stîncos, care domină limanul de la înălţimea de cca 25-30 m, planul fortificaţiei fiind o mărturie a unor lucrări de extindere în scopul optimizării treptate a capacităţii de apărare a cetăţii. Constă dintr-un fort/castel şi două curţi exterioare, care formează obstacole consecutive în calea avansării inamicului, fortul prezentînd ultimul punct al rezistenţei apărătorilor. Istoria formării complexului fortificat medieval este cunoscută doar pentru ultimele perioade ale constituirii şi utilizări sale, iar începuturile ei şi scopul fondării sale – rămîn incerte pînă astăzi. Analizînd documentele istorice şi situaţia social-politică din zona gurii Nistrului şi Mării Negre, opinia plauzibilă este că începutul fortificaţiei a fost pus de către colonia genoveză, ajunsă pe malul limanului în urma ofertei împăratului bizantin genovezilor, care au ocupat malurile de nord ale Mării Negre în secolul XIII-XIV. Cetatea și așezarea urbană s-au dezvoltat însă, în principal, în timpul aflării acestora în componenţa Statului moldovenesc. Principalele structuri medievale păstrate datează anume din perioadă, cînd făceau parte din Moldova.

Nucleul istoric şi compoziţional al fortificaţiei Cetatea Albă este fortul, ridicat pe locul unor construcţii antice, de origine, probabil, elenă/greacă, din aceeaşi perioadă sînt şi ruinele unui templu, păstrate în curtina de est a fortului. Incinta fortului este cvasi-pătrată în plan, compactă, cu laturile orientate după părţile lumii. Fortul este amplasat la extremitatea de nord a malului, unde promontoriul formase un ieşind în direcţia limanului, cu latura de nord aliniată la configuraţia malului, clădirea fiind din această parte protejată de pantele abrupte. Zidurile exterioare, foarte masive, variind de la 4,0 m la 5,5 m, înalte de 16-17 m, cu lungimea exterioară de cca. 30x32 m, opace în partea de jos, închid o curte de 18x22 m. Doar în zidul orientat spre vest, la cca. 3,5 -4,0 m înălţime de la sol, se află golul de la intrarea veche în interiorul incintei, soluţie caracteristică donjoanelor şi castelelor. Colţurile fortului sînt întărite de turnuri cilindrice, de diferite dimensiuni, cu diametrul între 10 şi 15 m. Diferită este şi forma spaţiului interior: pătrate, orientate spre liman şi circulare, orientate spre prima curte, ceea ce este un indiciu al apariției lor treptate, fiind purtătoare ale unor tradiții constructive eterogene. Cel mai mare turn este plasat în colţul de sud-est, numit şi donjon, care avea, probabil, în partea superioară un drum de strajă, sprijinit pe console. Partea superioară a zidurilor fortului au fost crenelate, dar aspectul lor de astăzi se datorează intervențiilor de mai tîrziu. Alipite din interior la curtina de nord, orientată spre liman, erau încăperi construite din piatră, suprapuse în 2-3 niveluri, prin care era acces la nivelurile superioare ale turnurilor şi la drumul de strajă. În zidul, orientat spre liman, de unde se aşteptau la primejdia cea mai mare, se aflau crenelurile dreptunghiulare, arhaice pentru trăgători. Sub ele se aflau încăperi subterane boltite. În colţul de nord-vest al curţii fortului se află o pivniţă boltită, apariţia ei datînd dintr-o etapă mai tîrzie.

Iniţial citadela a fost construită separat, izolat de restul promontoriului, apărătorii contînd doar pe propriile forţe, arhitectura lui fiind specifică perioadei medievale, fiind ridicată anterior apariţiei artileriei, prezentînd particularităţi comune cu castelul european. Astfel, se confirmă edificarea cetăţii de către genovezi, destinaţia sa fiind un „grînar" – depozit pentru grîne, aflarea genovezilor la Cetatea Albă fiind justificată de preocupări economice – cumpărarea cerealelor, citadela căpătînd treptat funcţii de apărare. Mult mai tîrziu, cînd au fost construite curţile exterioare, intrarea în citadelă a fost modificată, soluţionată prin curtina de sud, printr-un gang boltit, săpat în zidul iniţial opac.

Pe timpul domniei lui Roman Muşat, numit în documentul din 1392 „Marele singur stăpînitor, ... din munte pînă la mare", Cetatea Albă împreună cu regiunea de sud a interfluviului Prut-Nistru făcea parte deja din componenţa statului independent Ţara Moldovei. Odată cu devenirea ei cetate moldovenească, în încăperea de la nivelul doi al citadelei, a fost amenajat un paraclis, din care a rămas absida altarului, semicirculară în plan, săpată în peretele de est al citadelei. Deasupra intrării iniţiale în fort a fost instalat semnul heraldic al Ţării Moldovei – în chenarul pătrat, capul de bour, cu soarele şi luna în partea de jos.

După atacul flotei otomane din 1420, în anul următor, în cetate au fost efectuate lucrări de construcţie şi întărire, în care au fost antrenaţi, după unele informaţii neconfirmate, 12 000 de salahori şi 4000 de căruţe. Între anii 1435-1440 în timpul luptelor pentru domnie dintre urmaşii lui Alexandru cel Bun – Iliaş şi Ştefan, la Cetatea Albă se găsea reşedinţa lui Ştefan, care a continuat lucrările de fortificare a cetăţii. Informaţia se află în textul lapidar în limba greacă, cioplită pe o stelă funerară – un hacikar armenesc, refolosită pentru a lăsa ştire că „Rugăciunea robului ... Tedorca s-a îndeplinit în această cetate în timpul stăpînului nostru Ioan Ştefan-voievod şi a marelui jupan, apărătorul Asprocastronului în anul 6948", anul 1440 d. Cr. Anume în această perioadă de timp a fost înălţat primul zid exterior al cetăţii, care a împrejmuit citadela. Din acea perioadă s-a păstrat doar turnul înalt din curtina de sud şi cîteva semiturnuri, incluse în escarpa şanţului aferent. Golurile sub forma de fente sînt o mărturie a edificării acestora înainte de utilizarea artileriei la apărarea cetăţii. În turnul din curtina de sud a primei curţi fusese instalată plita-hacikar din marmură.

Politica de expansiune a Porţii Otomane s-a intensificat după căderea Imperiului Bizantin. În anii 1454-1455 sultanul Mehmed Fatih, cuceritorul Constantinopolului, întreprinde atacuri asupra Cetăţii Albe. Domnitorii Moldovei ridică la Cetatea Albă noi fortificaţii, mărturie fiind inscripţia din 1454, plasată pe turnul din partea de est a curţii, pe care s-a putut citi: "acest zid a fost construit prin stăruinţa domnului Stanciu". În 1475 Mehmed Fatih repetă atacurile, ceea ce îl face pe Ştefan cel Mare să înceapă lucrările de fortificaţie, corespunzătoare noii tehnici de război, adaptează cetatea la tactica bazată pe artilerie, construind a doua curte exterioară cu o suprafaţă mult mai mare. Este de o formă trapezoidală cu laturile încovoiate sub forma de evantai, întărită cu turnuri la colţuri, fiind mărginite de o suită de bastioane poligonale în plan, destinate amplasării pieselor de artilerie, în total – 35 de turnuri şi bastioane, legate prin curtine joase. 12 dintre bastioane erau turnuri de luptă goale, ulterior acestea au fost transformate în platforme pentru instalarea armelor de artilerie. În această perioadă cetatea a fost separată de terasa limanului printr-un şanţ, conturul căruia repeta configuraţia planului întregii fortificaţii. Şanţul are pereţii căptuşiţi cu blocuri din piatră, adîncit la 20 m de la suprafaţa solului şi lat de 10 m, iniţial fiind uscat. Din unele bastioane erau organizate poterne, prin care erau asigurate intrările tăinuite în cetate.

Aspectul final al cetăţii însumează trei fortificaţii – trei obstacole consecutive în calea inamicului, în 1479 fiind atestată încheierea lucrărilor la zidurile celei de a doua curţi fortificate. În 1484 este atestată finalizarea porţii mari, numită „Poarta Chiliei", principalul acces în cetate. Aceasta este cu două etaje, cu două porţi, una exterioară și alta interioară, cu hersă în faţa porţii exterioare. Avea pod mobil, peste șanţul ce înconjoară cetatea. În paramentul exterior al porţii se vede chenarul rămas de la plita lapidară cu inscripţia din 1484. A fost scoasă în perioada postbelică şi ascunsă în fondurile Muzeului din Herson, împreună cu celelalte piese informative despre construcţia Cetăţii Albe.

În luna august 1484 Cetatea Albă a fost cucerită de armata Porţii Otomane sub conducerea sultanului Baiazid al II-lea. Cetatea a fost una dintre cele mai puternice fortificaţii ale Moldovei, nefiind modificată, esenţial, sub dominaţia otomană. Odată cu cucerirea cetăţii, şanţul a fost adîncit sub cota apei limanului, prin pătrunderea apei devenind un obstacol adăugător în calea atacatorilor. Tot în această perioadă a fost construită curtea portuară spre liman. Au fost construite cîteva clădiri necesare modului de viaţă oriental: moscheea de la care a rămas doar un minaret, o baie turcească (hamam) ş.a. Au fost făcute modificări ale decoraţiei arhitectonice, o parte din detalii se regăsesc în porţiunile refăcute în perioada de dominaţie turcească asupra Cetăţii Albe.

Măsuri de întărire s-au luat în timpul războaielor ruso-turceşti, atunci fiind construite, dinspre localitate, bastioane de pămînt, dispărute fără urme, pe locul lor ridicîndu-se oraşul actual.

În anul 1774 Cetatea Albă este ocupată de ruși, dar retrocedată turcilor prin Pacea de la Kuciuc-Kainargi. În 1806: iarăși cucerită de ruși, dar odată cu anexarea Basarabiei la Imperiul Rus în 1812, pierde din însemnătatea militară de fortificaţie de la marginea ţării. Ca urmare este părăsită și începe să se deterioreze.

În 1945 în timpul regimului sovietic sînt scoase piesele cu însemnele heraldice ale Moldovei.

Timpul a lăsat amprenta asupra aspectului cetăţii: din turnurile exterioare au supraviețuit doar 26, s-au năruit încăperile interioare ale citadelei şi turnul cilindric din colţul de nord-vest al fortului, au dispărut clădirile cu destinaţie civilă.

Dar dincolo de acţiunea timpului, cetatea se prezintă ca unul din cele mai strălucite monumente ale istoriei şi culturii neamului nostru şi o imagine vie a maximei „Sic transit gloria mundi".

Tradiţia locală a dat denumirea la două turnuri în cinstea unor personalităţi, care se pare ar fi vizitat Cetatea Albă - Ovidiu pentru turnul octogonal din colţul de sud-est şi Puşkin pentru turnul pătrat în plan din colţul de sud-vest.

Luată în ansamblu, Cetatea Albă constituie cea mai mare și mai bine întărită fortificaţie defensivă din Moldova medievală, un vechi și simbolic monument de arhitectură, ce impresionează atît prin dimensiune și expresivitate, cît și în virtutea locului ales pentru zidire.

Cetatea Albă - album foto