20 ianuarie 2012, 10:20 views 46334
Materiale din compartiment: Galeria foto |

Boboteaza

Pe 19 ianuarie Biserica sărbătorește Botezul Domnului sau Boboteaza. Este vorba de retrăirea momentului în care Mîntuitorul a fost botezat de Ioan în apele Iordanului la vîrsta de 30 de ani.

Cu Boboteaza, urmată de ziua Sfîntului Ioan Botezătorul, în data de 7 ianuarie, se încheie ciclul tradiţionalelor sărbători de iarnă. Prin ritualul specific acestui eveniment religios, în această zi se sfinţesc apele mari şi se purifică mediul înconjurător de forţele malefice.

La sfîrşitul slujbei de sfinţire a apei, crucea este aruncată în apă, iar tinerii care vor s-o recupereze din apă sînt răsplătiţi cu colaci, cu fructe şi cu bani. Cel care scoate crucea din apă va avea noroc tot anul.

În noaptea de Bobotează, tinerele fete îşi visează ursitul. Ele îşi leagă pe inelar un fir roşu de mătase şi pun busuioc sub pernă. Cele care cad pe gheaţă în ziua de Bobotează se vor mărita în acel an, spun bătrînii.

Tot pentru a afla cine este ursitul, tînăra care vrea să-şi afle destinul pregăteşte o turtă din făină sărată şi din apă. Tînărul care îi aduce în vis o cană cu apă este ursitul ei.

Tradiţia spune că, dacă plouă în ziua de 6 ianuarie, iarna va fi una lungă, iar dacă este frumos afară se spune că vom avea parte de o vară frumoasă. Dacă bate crivăţul, roadele vor fi bogate, iar dacă pomii sînt îmbrăcaţi în promoroacă va fi belşug şi sănătate. De Bobotează nu se spală rufele. Şi tot în această zi sînt interzise certurile în casă şi nu se dă nimic cu împrumut.

De Bobotează, potrivit tradiţiei, se consumă alimente specifice: grîu fiert cu miere, iar după apusul soarelui se poate mînca şi piftie.

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1479
Populația:
2171 locuitori

Grozeşti este un sat şi comună din raionul Nisporeni. Grozeşti este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 16 km de orașul Nisporeni și la 84 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 2171 de oameni. Satul Grozești a fost menționat documentar în anul 1479.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.