Mulți își pun întrebarea de ce sărbătorile religioase sînt marcate la noi de două ori. Un răspuns simplu la această întrebare ar fi: că se sărbătoresc pe stil nou și pe stil vechi. S-ar putea întîmpla ca cineva să nu știe exact ce înseamnă aceste stiluri, de aceea în cele ce urmează vom aduce cîteva explicații.

Societatea omenească de-a lungul istoriei, a observat trecerea timpului în funcţie de succesiunea unor fenomene naturale: răsăritul și apusul soarelui, ziua urmată de noapte, schimbarea anotimpurilor.

În antichitate, în baza unor calcule matematice și a măsurătorilor astronomice s-a ajuns la două sisteme de ținere a evidenței timpului: astronomic și civil. În ambele cazuri s-au luat în consideraţie mișcările de revoluție ale Pămîntului, Lunii și Soarelui (Pămîntul se rotește în jurul axei sale, Luna în jurul Pămîntului și apoi amîndouă astrele în jurul Soarelui). Omul a creat diferite sisteme de măsurare a timpului și de împărțire a lui în ani, săptămîni, zile, ore. Aceste sisteme se numesc cronologice. Regulile de măsurare ale timpului conform sistemelor cronologice stau la baza elaborării calendarelor.

Pe parcursul istoriei au existat trei tipuri fundamentale de sisteme calendaristice:

1. calendarul solar (folosit de egipteni în anul 424 î. Hr.; care avea 12 luni, 365 de zile, luna purta numele zeității căreia îi era dedicată);

2. calendarul lunaro-solar (folosit la multe popoare antice: babiloneni, chinezi, evrei, greci, indieni, romani etc.; avea 12 luni);

3. calendarul lunar (folosit de arabi și de popoarele musulmane a fost creat în Babilon în mileniul III î. Hr.; avea 12 luni, 354 de zile).

În Grecia, la începutul mileniului I î. Hr., se folosea calendarul lunaro-solar, iar fiecare provincie avea propriul calendar.

Despre calendarul romanilor nu s-au păstrat date exacte privind apariția acestuia. Pe la mijlocul sec. VIII î. Hr. romanii foloseau anul (anus) de 10 luni și 30 de zile. Prima lună a anului era numită Martius în cinstea zeului Marte. În sec. VII î. Hr. la calendarul roman s-au adăugat încă 2 luni: ianuarie (numită astfel în amintirea zeului timpului Ianus ) și februarie (de la latinescul februaris=purificare, dar și de la numele zeului împărăției subpămîntene Februs).

În anul 46 î. Hr., la inițiativa împăratului roman Cezar un grup de astronomi din Alexandria a început să lucreze la elaborarea unui nou calendar. Baza acestui calendar o constituia mișcarea Soarelui timp de un an. Anul a fost împărțit în 12 luni, prima lună a anului fiind considerată ianuarie; anul avea 365 de zile, 6 ore și 9 secunde.

Noul calendar, numit iulian, în cinstea lui Iulius Cezar, este cunoscut ca fiind stilul vechi și a intrat în vigoare la 1 ianuarie anul 45 î. Hr. Totuși, în calendarul iulian anul era mai mare decît anul tropic. Astfel, la intervalul de 128 de ani, anul iulian rămînea în urmă cu o zi. Prin urmare, în timp apăruse necesitatea de a pune în concordanță anul tropic cu anul calendaristic. Iată de ce, în secolul al XVI-lea, papa Grigore al XIII-lea (1572-1585) a decis reforma calendarului Iulian. Atunci a fost creată o comisie de astronomi și teologi care urmau să lucreze la elaborarea unui nou calendar. Acea comisie a aprobat proiectul de calendar propus de astronomul italian Luigi Lilio, profesor la Universitatea din Perugia.

Noul calendar a fost numit, în memoria Papei Grigore al XIII-lea, gregorian. Mai tîrziu, pentru acest calendar se va folosi calificativul „stilul nou”. Calendarul gregorian a fost introdus treptat în diferite țări europene, în special de acelea în care domina religia catolică: Italia, Portugalia, Franța, Germania, Austria etc.

Țările de religie ortodoxă au acceptat „stilul nou” abia în secolul al XX-lea: Rusia ‒ în 1918, România, Grecia ‒ în 1924. Din 1582 și pînă în sec. XX în multe țări europene se foloseau simultan ambele calendare – cel iulian și cel gregorian. Astăzi această situație se mai poate atesta în calendarele bisericești, în special în cele care urmează calendarul iulian sau „stilul vechi”. Iată de ce sărbătorile religioase sînt marcate de două ori – o dată „pe stil nou” și a doua oară „pe stil vechi”.

Diferenţa de zile dintre calendarul gregorian şi calendarul iulian alcătuieşte 13 zile. Prin aceasta se explică faptul că sărbătoarea Crăciunului, de exemplu, cade pe stil nou la 25 decembrie, iar pe stil vechi – la 7 ianuarie. Probabil, cu timpul, această ambiguitate va dispărea și sărbătorile religioase se vor marca pe același stil.

În toate țările catolice și în majoritatea țărilor ortodoxe bisericile au trecut la stilul nou. De stilul vechi se mai conduc 5 din cele 16 biserici autocefale: din Ierusalim, Antiohia, Alexandria, Rusia și Serbia și, respectiv țările care se subordonează canonic acestor patriarhii.

Republica Moldova marchează pe stil vechi sărbătorile, majoritatea raioanelor centrale și orientale, iar unele sate din preajma Prutului sărbătoresc pe stil nou. Explicația este că aici în anii 1918-1940 au activat mulți preoți, învățători din dreapta Prutului, aceștia au grăbit trecerea la stilul nou.

Fără îndoială, mai devreme sau mai tîrziu, va dispărea această neînțelegere și toate popoarele vor sărbători odată ‒ pe stil nou.