Potrivit tradiţiei, Mitropolitul era a doua figură după importanţă în ierarhia Statului Moldovenesc. De acum în al doilea act domnesc semnat de el la Suceava la 13.02.1458 Ştefan al III-lea cel Mare asigură, că puterea acestui hrisov de danie rezidă în „вера нашего господства вышеписанного Стефана воеводы и вера митрополита нашего кир Теоктиста” şi apoi urmează „вера бояр наших Маноила, Влайкула, Петра пыркэлаба, Гояна дворника..., вера всех бояр наших молдавских, великих и малых”. Reamintim că „Letopiseţul de la Putna” (versiunea 1) ne spune că „după ce a biruit Ştefan voievod (la Orbic, la 14.04.1457, pe Petru Aron) cu ajutorul lui Dumnezeu, — după aceea s-a adunat toată ţara (Adunarea ţării) cu preasfintitul mitropolit chir Teoctist şi 1-a uns pentru domnie, pe Siret, unde se numeşte Dereptate pînă în ziua de astăzi. Şi a luat schiptrul Ţării Moldovei”.

Acţiunile comune ale Domniei Moldovei şi ale Mitropoliei Moldovei, sprijinirea reciprocă a eforturilor domnitorului Moldovei şi Mitropolitului Moldovei în vederea păstrării neatîrnării ţării şi ocrotirii supuşilor lor ne reaminteşte de „simfonia în relaţiile dintre Biserică şi Stat, ce s-a înfiripat încă în Bizanţ”, de unde a fost receptată în Moldova. În virtutea faptului, că „Biserica are grijă de cele ale Celui de Sus, iar Statul de cele pămînteşti, însă Statul trebuie să aibă grija de Biserică, de păstrarea dogmaticii şi de „onoarea sfinţilor părinţi”. Iar Sfinţii părinţi, împreună cu statul, „îndreaptă întreaga viaţă obştească pe căile plăcute lui Dumnezeu”.