Enigma numelui Moldova rămînînd nedesluşită, continuă să incite interesul cercetătorilor. Conştient că nu puţini autori mai admit că la baza toponimului Moldova, hidronimului Molda, stau componentele „molis dava”, „molift dava” „ţară a molizilor”, iar unii consideră că denumirea corelează cu hidronimul Moldau - Vltava din Cehia, profesorul V. Grosul a lansat o altă ipoteză. Pornind de la faptul că în limba mesapică din peninsula Apenină, înrudită cu cea iliră, exista termenul moldahias „dulce”, „alb”, avînd în vedere că limbile dalmata, vlaha, moldoveneasca, valaha (româneasca), cum afirma N. Iorga, au rădăcini comune iliro-tracice, stămoşii moldovenilor sînt urmaşii tracilor; prin urmare de ce n-am putea admite că numele Moldova ar proveni de la „moldahias” din limba mesapică şi nu mai puţin înrudită cu cea iliră. Într-adevăr: de ce nu?

Privitor la numele Moldova istoricul C. Mihăescu-Gruiu are două explicaţii: legendară şi filologică. Prima e în legătură cu Molda, cea de-a doua se bazează pe faptul că numele Moldova este un cuvînt compus din două elemente: Малу + Davii „costişa unde locuiesc davii”; în urma transformărilor morfologice: Maludavii —> Maludavie —> Maldovie —> Moldavie —> Moldova. Filologii presupun că Moldova este un derivat al lui „molid”, căruia i s-a adăugat sufixul „-ova”. Astfel s-ar putea explica în texte Moldua, Molduvei. Însuşi C. Mihăescu-Gruiu pune numele Moldova în legătură cu pădurile de molizi, priveliştea cărora provoacă o bună dispoziţie: ova, ovare „a jubila”, „a sărbători”. Aşa a apărut Mold+ova „jubilaţie”. În tot cazul, conchide istoricul, la momentul primei şi celei de a doua descălecări cuvîntul Moldova circula demult pe aceste meleaguri. Dragoş sau Bogdan nu au nici o atribuţie la acest act de denominare. Aceasta generalizare a lui C. Mihăescu-Gruiu merită atenţie şi care e în concordanţă cu probele istorice.

Examinînd sensurile cuvîntului Molde, cunoscut din documente ca urbonim al localităţii Baia de la poalele răsăritene ale Carpaţilor, existînd „de cînd elementele săseşti au trecut din Rodna în Baia”, E. Vîrtosu precizează că paralel cu aceasta  ̶ Molde  ̶ circula şi forma Mulde „covată”. În Transilvania pentru „covată” se întrebuinţează cuvîntul moldă. Pe teren cuvîntul înseamnă „loc lăsat, adîncire”, „albie mărginită de copaci”, „înălţime”. În preajma Cîmpulungului Moldovenesc există muntele Mold. Exista şi alte toponime asemănătoare: Moldiş, Moldovis.

Părerea multor istorici că Baia, ca oraş, a fost întemeiată de saşi (nemţi), veniţi din Transilvania explică într-o anumită măsură denumirea sa de la începuturi.

Coloniştii din platoul intracarpatic, coborînd pe pantele răsăritene ale Carpaţilor au avut în faţa ochilor o vale largă împrejmuită de copaci, prin mijlocul căreia curgea un rîu. Panorama le-a sugerat ceea ce numeau în limba lor Mulde/Molde: o adîncitură, o albie gigantică ornată cu arbori. Au numit acest loc die Mulde. Apelativul a devenit substantiv propriu, toponim: aşezarea întemeiată de colonişti pe malul acestui rîu au numit-o Molde, die Molde; şesul acestei văi largi şi lungi, cît ai cuprinde cu ochiul, a devenit Ţara Moldei: Die Aue der Molde sau, într-o forma mai simplă: Molde + Aue = Molde + Au = Moldau, Moldeau. Astfel s-ar putea explica că rîul ce curge prin mijlocul acestei văi a început să fie numit, odată cu localitatea, Molde pentru că adapă şi udă aşezarea Molde. Astfel explică apariţia denumirii Mulde/Molde istoricul român E. Vîrtosu. Tot dînsul ne aminteşte că pe harta lui S. Munster (1549) Moldova (ţară) are denumirea „Moldau”, iar pe harta lui W. Lazius din 1556 teritoriul Moldovei este indicat: „Die gross Molda”. Moldaw < Moldau din germană are în limbile slave echivalentul Moldava.