Balada populară „Mioriţa” este atît de răspîndită, a pătruns atît de adînc în sufletul şi mentalitatea poporului moldovenesc, încît a dăinuit nu numai în forma orală, scrisă, ci şi în imaginile unor pictori anonimi. Anumiţi autori declară că unele ilustraţii din „Evangheliarul din Elizavetgrad” (secolul al XVI-lea) ar reda momente din balada „Mioriţa”. Alţi afirmă că aceleaşi imagini reflectă subiecte biblice. Balada „Mioriţa” a fost şi va rămîne înveşnicită în imaginile pictorilor Nicolae Brana, Ilie Bogdesco – creaţii de o înaltă inspiraţie, nedepăşite pînă astăzi ca măiestrie şi valoare.

„Evangheliarul din Elizavetgrad” este un monument scris şi ilustrat cu titlu de unicat avînd 317 pagini de pergament „scris în unciala moldovenească între anii 1595-1606 de către unul din elevii şcolii lui Anastasie Crimca”.

Descoperitorul şi comentatorul P. Bălan precizează: „Cartea conţine 321 de miniaturi, care ilustrează textul..., miniaturile şi textul făcînd corp comun, fiind caligrafiate de aceeaşi peniţă” şi trage concluzia: „Aşa cum Dosoftei a laicizat psalmii, miniaturistul „Evangheliarului” a „împămîntenit”, dacă se poate spune aşa, textul biblic, ancorîndu-1 într-un spaţiu concret”. La pagina 146 se redă povestită în imagini picturale balada „Mioriţa”. „Peisajul e moldovenesc, ciobanul (moldovan) e pictat pe fundalul unui munte cu brazi, ascultînd mioara năzdrăvană, care îl sfătuie:

Stăpîne, stăpîne,
Iţi cheamă şi-un cine...”

În altă imagine „ceilalţi doi păstori stau întorşi cu spatele la moldovan, aşa cum procedează cei care pun la cale o fărădelege”.

Este evident că miniaturistul n-a putut să nu cunoască balada „Mioriţa”, pe care parcă încearcă s-o ilustreze ca un comentariu al „Evangheliarului”. Miniaturistul a laicizat naraţiunea, ancorînd-o într-un cadru real... Model fără egal în ilustrarea cărţii vechi, monument al culturii noastre din trecut, „Evangheliarul de la Elizavetgrad” este o adevărată „Mioriţă” a miniaturii moldoveneşti medievale”.

Cercetarea istorisirilor genetice orale, a legendelor eponimice (despre Dragoş şi altele), a baladei „Mioriţa”, dezvăluind părerea poporului despre numele său, despre întemeierea Moldovei adevereşte că „tradiţia folclorică şi tradiţia istorică” au mers mînă în mînă, una oglindind-o pe cealaltă”.

Întregul corpus de creaţii populare moldoveneşti (17 volume!) confirmă: „La moldoveni balada este originală în plan etnic ca o manifestare majoră a creativităţii spiritual-estetice a colectivităţi purtătoare”. Apărută „în perioada feudalismului timpuriu (veacul al XIII-lea), „Mioriţa este un cîntec endoetnic, adică este creaţia unei ramuri, a unei comunităţi etnice” – a celei moldoveneşti („Balada populară”).

Creată de genialul Moldovan anonim pe pămînt moldovenesc, „la poalele munţilor moldoveneşti”, balada „Mioriţa” a afirmat din veacul al XIII-lea printre etnosurile europene comunitatea etnică, ce s-a numit şi se numeşte moldoveni.