Grigore Alexandru Ghica a fost domn al Moldovei sub numele Grigore al V-lea Ghica în perioada mai 1849 - octombrie 1853 și octombrie 1854 - 3 iunie 1856.

Descendent din marea familie boierească a Ghiculeştilor, era nepot al lui Mihail Sturdza şi ginerele lui Ioniţă Sandu Sturdza. A făcut primele studii în familie, apoi la Viena. Înainte de a urca pe tron a deţinut unele funcţii: hatman (1826), secretar de stat (ministru de Externe, 1842), ministru de Finanţe. Este numit domn prin Convenţia de la Balta-Liman (1849) dintre Rusia şi Imperiul Otoman. Realizează o serie de reforme în mai multe domenii: înfiinţează departamentul Lucrărilor Publice, introduce serviciul de diligentă, reduce deficitul bugetar şi datoria ţării.

Acordă drept de împămîntenire (cetăţenie) catolicilor şi protestanţilor. În domeniul justiţiei s-a abolit pedeapsa cu moartea şi s-a îmbunătăţit sistemul penitenciar. Pe plan militar a înfiinţat o baterie de artilerie, două corpuri de pompieri în Iaşi şi cîte unul în capitalele de judeţ, punînd bazele corpului de jandarmi. Academia din Iaşi (Academia Mihăileană) şi-a reluat activitatea cu denumirea de Academia Vasiliană (1850). A oferit ajutor financiar pentru publicarea Cronicii lui Gheorghe Şincai şi pentru tipărirea primei ediţii a Letopiseţului Ţării Moldovei de către Mihail Kogălniceanu. Ca urmare a pătrunderii trupelor străine pe teritoriul ţării în cadrul Războiului Crimeei (1853-1856) s-a refugiat la Viena (octombrie 1853-noiembrie 1854). Printre primele măsuri adoptate după întoarcerea în ţară s-a numărat desfiinţarea robiei (decembrie 1855). Spre sfîrşitul domniei (1856) a înfiinţat o Şcoală militară, iar unii ofiţeri au fost trimişi la instruire în Prusia şi Franţa. Prin adoptarea unei legi a presei (1856) s-a permis reapariţia revistelor "Steaua Dunării" şi "România literară".

În politica externă a stabilit contacte cu marile capitale europene, Viena și Paris. A fost înlăturat din domnie la 3 iunie 1856. La plecare a lansat o proclamaţie către ţară în care arăta: "Tot ce a fost cu putinţă s-a făcut, dar nu putem privi trecutul fără a simţi în sufletul nostru mîhniciunea că n-am putut realiza tot ce am dorit pentru fericirea iubitei noastre Patrii. [...] Dumnezeul Părinţilor Noştri să vă insufle mai ales concordia şi prudenţa în momentul cînd veţi fi chemaţi a exprima dorinţele, nevoile şi drepturile Ţării Noastre!". A fost primit cu mare fast la Galaţi de A. I. Cuza (iulie 1856), ajungînd la Paris la 3 august 1856.

A sfîrşit în mod tragic, sinucigîndu-se cu o armă, la castelul său din Franţa. Motivele sînt legate de o serie de dezamăgiri privind situaţia din ţară, unde se instituise o comisie de anchetă a faptelor sale, la iniţiativa caimacamului Th. Balş, şi fusese publicată o broşură, Revista domniei prinţului Grigore Ghica (1856), în care era acuzat pe nedrept. Mihail Kogălniceanu declara în Adunarea Obştească (februarie 1863): "Iată această broşură; din fiecare pagină a ei curge sînge, căci ea au omorît pe Domnul Grigore Ghica." El însuşi scria în testamentul său: "Sînt victima unei trame abominabile: cît de nevinovat sînt, nu pot să trăiesc. Va veni o zi cînd dreptatea va ieşi la lumină. Aştept inamicii mei la tribunalul lui Dumnezeu".