Materiale din compartiment: Galeria foto |

Scarlat Callimachi

Scarlat Callimachi a domnit în Moldova în perioada: 24 august 1806 - 26 octombrie 1806; 4 august 1807 - 13 iunie 1810 și 17 septembrie 1812 - iunie 1819, avînd și o domnie în Valahia.

S-a născut în 1773 la Constantinopol. A fost fiul lui Alexandru Callimachi. Prima domnie în Moldova a fost scurtă, la numai o zi după sosirea la Iaşi venindu-i firmanul de mazilire. Numit a doua oara pe tronul Moldovei, în conditiile derularii razboiului ruso-turc (1806-1812), nu a ocupat efectiv tronul din cauza evenimentelor politico-militare ostile. Între 4 noiembrie şi 29 august 1808 s-a aflat la Rușciuk, asteptînd contraofensiva otomană care să-l instaleze pe tron. La 4/16 iunie 1810, în timp ce se afla în tabără, alături de pașa de la Razgrad, a fost capturat de trupele ruse. A treia sa domnie in Moldova a durat șapte ani şi a debutat în condițiile grele lăsate de războiul ruso-turc încheiat cu cedarea părții de est a Moldovei Imperiului Rus (1812) şi cu înjumătățirea potențialului economic al țării, fapt ce punea în fata domnului probleme dificil de rezolvat: o nouă reformă administrativ-teritorială şi elaborarea unei legislații specifice, rezolvarea problemelor locuitorilor care trăiau de-o parte şi de alta a Prutului, ale căror moşii ramîn au sub autoritatea statală a Rusiei. Îi scutește pe boieri de dări și le dă și un număr de oameni (poslușnici).

Dificultățile cu care se confrunta l-au determinat ca în 1818 să solicite mazilirea, dar a fost refuzat. În primăvara anului 1819, abuzurile unor dregatori domnești, produse pe fondul molimei declanșate la Iaşi, au provocat revolta locuitorilor din țară şi carora li s-au alăturat şi alți orășeni. Întîmpinați cu focuri de armă, cîțiva protestatari şi-au pierdut viața.

Protector al culturii, a acordat atenție Academiei Domnești din Iaşi şi celei clericale de la Socola.

În 1813, odată cu deschiderea Cursului de inginerie şi hotarnică în limba moldovenească, de catre Gheorghe Asachi, se puneau bazele învațămîntului academic în limba moldovenească. Din inițiativa lui Asachi a fost pusă în scena şi prima piesă de teatru în limba moldovenească, „Mirtil şi Hloe”, prelucrată dupa poetul Florian. Lui Callimachi i se datorează elaborarea primului cod de legi din Moldova - Codicele Callimachi, publicat în 1817 în limba greacă. La încheierea domniei a fost primit cu mari onoruri la Istanbul de sultanul Mahmud II.

In ianuarie 1821 a fost numit domn al Valahiei, dar izbucnirea mișcării lui Tudor Vladimirescu l-a împiedicat să-şi ocupe tronul. Ulterior, suspectată de turci că i-a sprijinit pe insurgenții greci, familia Callimachi a avut de suportat violente represalii din partea acestora. În aceste conditii, în iunie 1821, Scarlat Callimachi a murit în urma unui atac de apoplexie.

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1425
Populația:
4189 locuitori

Crihana Veche este un sat şi comună din raionul Cahul. Crihana Veche este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 7 km de orașul Cahul și la 180 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 4189 de oameni. Satul Crihana Veche a fost menționat documentar în anul 1425.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.