Elena Cuza, soţia domnitorului Alexandru Ioan Cuza, s-a născut la 17 iunie 1825, la Soleşti, ținutul Vaslui. A fost fiica postelnicului Iordache Rosetti şi a Catincăi. A primit o educaţie care se obișnuia în epocă pentru tinerele din familiile aristocratice epocii. Fiind pasionată de artă și poezie a frecventat cercurile literare şi artistice ale Iaşului. În aprilie 1844 s-a căsătorit cu Alexandru Ioan Cuza.

Elena Cuza l-a ajutat pe soţul său în desfăşurarea evenimentelor revoluţionare din Moldova, fiind o pasionată a ideilor Marii Revoluții Franceze. Din această cauză a fost nevoită să-l urmeze în exil laCernăuţi, apoi la Viena și Paris. Elena Cuza s-a implicat activ în punerea în libertate a lui Alexandru Ioan Cuza, făcînd apel la relațiile în cercurie conducătoare de la Iași, dar și la reprezentantul britanic Cuninghan. După o scurtă perioadă de exil, Aleandru Ioan Cuza s-a întors în Moldova, unde primește funcția de pîrcălab la Galaţi.

În perioada în care Alexandru Ioan Cuza şi-a exercitat funcția publică, soţia sa a plecat în mai multe rînduri la Paris, nemulţumită de comportamentul acestuia.

După alegerea lui Cuza ca domn în ambele Principate Elena Cuza a ajuns Înalta Doamnă a Principatelor. În această perioadă, în viața domnului intrase Maria Obrenovici, mama viitorului principe al Serbiei, Milan. Pentru a evita intrigile, Elena Cuza pleacă în 1860 la Paris. A revenit în țară la mijlocul anului 1862 contribuind la reformele promovate în acea epocă, în special promovînd legea instrucțiunii publice. S-a îngrijit de soarta orfanilor din Bucureşti, inaugurînd în 1862 Azilul „Elena Doamna" în Cotroceni, sau de problemele celorlalte categorii sociale defavorizate, cum ar fi bolnavii incurabili lăsaţi în îngrijirea statului, vîrstnicii, oamenii cu dereglari psihice sau deţinuţii. La Iași a lucrat benevol ca infirmieră la spitalul „Caritatea". A realizat o operă filantropică vastă, organizînd baluri de caritate, dineuri, a sprijinit tinerele talente, a militat pentru educaţia femeilor şi mai puţin pentru emanciparea politică a acestora, prin devotamentul şi spiritul său de sacrificiu a demonstrat că prin eforturi individuale sau colective se poate modifica profilul societăţii.

Elena Cuza a suferit mult din cauza faptului că nu i-a putut oferi lui A. I. Cuza un principe moştenitor, și i-a adoptat pe cei doi fii ai soţului său, a căror mamă era Maria Obrenovici.

Abdicarea lui A.I. Cuza în 1866 a avut ca urmare exilul, întreaga familie stabilindu-se la Heidelberg, în Germania. Doamna Elena Cuza a rămas alături de soţ pînă la moartea acestuia. Apoi s-a întors în Moldova la moşia de la Ruginoasa. S-a stins din viaţă la 2 aprilie 1909 la Piatra Neamț, fiind înmormântată la Solești.