Ruxandra Lăpuşneanu
Doamna Ruxandra Lăpuşneanu, soţia lui Alexandru Lăpuşneanu, fiica lui Petru Rareș și a Elenei Brancovivi. S-a născut la Suceava în 1538. Prin tatăl ei, Petru Rareș, era nepoata lui Ștefan cel Mare, iar prin mama sa, Doamna Elena, nepoata despotului sîbilor. Domnița Ruxandra s-a căsătorit cu voievodul Moldovei, Alexandru Lăpuşneanu, în ianuarie 1556: „În acest an s-a cununat cu doamna Ruxandra, în anul 7064 (1556) luna întîia” (epitaf, Mănăstirea Slatina). Se pare că Alexandru Lăpușneanu ținea mult la soția sa judecînd după scrisorile descoperite la Sibiu și Brașov, prin care Lăpușneanu cere în repetate rînduri prune, cireșe, altele de-ale gurii pentru doamna Ruxandra. După alungarea lui Lăpuşneanu din prima domnie, de către o pretinsă rudă a Doamnei, Despot vodă, doamna Ruxandra cu copiii a fost trimisă de către soțul său la curtea domnului Valahiei care era căsătorit cu Chiajna, sora Ruxandrei. Ea a făcut intervenţii la Constantinopol în favoarea soţului ei, trimiţîndu-şi oamenii prin Divanul sultanului în vederea obţinerii unei noi domnii. După reuşita acestei acţiuni a pornit, la 6 noiembrie 1563, spre Moldova. Cel mai bun apărător al lui Lăpușneanu a fost doamna lui, Ruxandra, care i-a stat alături neclintită, care, cînd în 1567 domnul s-a îmbolnăvit, trimitea la Sibiu după doctori. Foarte bolnav, Alexandru Lăpuşneanu a numit, cu acordul Sfatului domnesc, pe fiul său Bogdan ca domn cu drepturi depline, la 9 martie 1568, el călugărindu-se cu trei zile înainte de survenirea morţii. Grigore Ureche, în letopisețul său scria că „… Ruxandra, doamnă-sa, temîndu-să… să nu mai paţă mai rău decîtu alţii, l-au otrăvit şi au murit”, fapt nedovedit şi neverosimil, avînd în vedere că Alexandru Lăpuşneanu cedase tronul de bunăvoie. Așadar, la 1568 iat-o pe Ruxandra văduvă, la vîrsta de abia 33 de ani. La o vîrstă fragedă, de doar 14 ani, cîţi avea Bogdan Lăpușneanu, frîiele ţării au fost preluate de mama sa, care a condus pînă la moarte, după cum afirmă acelaşi Grigore Ureche şi călugărul Azarie, biograful oficial al domniei lui Alexandru Lăpuşneanu: „Era ocîrmuitoarea domniei mama lui Ruxandra, iar îndrumători erau Gavriil logofătul şi Dimitrie hatmanul şi doamna cîrmuitoare peste toţi. Căci era cu minte de bărbat, cu suflet mare, împodobită cu înţelepciune… Împreună fiul şi mama au stăpînit doi ani şi nouă luni” (Azarie). Foarte pioasă, Ruxandra Lăpușneanu a întreţinut cu sume mari mai multe mănăstiri de la Muntele Athos, Zografou, Dohiariou sau Karakalou. În noiembrie 1570 ea se îmbolnăvi, și după o scurtă suferință, a murit în Iași, în palatul domnesc. Avea treizeci și cinci de ani și domnise, ca regentă, aproape doi ani. A fost înmormîntată la ctitoria soţului său, Mănăstirea Slatina, unde apare pictată în tabloul votiv purtînd coroana voievodală, împodobită cu pietre scumpe. |
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1910
- Populația:
- 199 locuitori
Сărpineanca este un sat din cadrul comunei Sărata-Galbenă, raionul Hînceşti. Localitatea se află la distanța de 25 km de orașul Hîncești și la 61 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 199 de oameni. Satul Cărpineanca a fost întemeiat în anul 1910.