Dumitrașcu Cantacuzino, sau Dimitrie Cantacuzino, a domnit în Moldova de trei ori, prima dată între noiembrie 1673 - ianuarie 1674, a doua oară februarie 1674 – noiembrie 1675 și  aprilie 1684 - mai 1685. Era cunoscut și după porecla "Grecul", fiind fiul lui Matei Cantacuzino vistiernicul.

Ajunge domn în 1673, cînd Poarta, din cauza deselor trădări a renunțat la sistemul tradițional de numire al domnilor. Turcii pierd încrederea în domnii pămînteni și recurg la o nouă formulă politico-instituțională – numirea  domnitorilor din rîndul grecilor fanarioți. Astfel, instaurarea regimului fanariot a fost un proces care începe cu domnia lui Dumitrașcu Cantacuzino. Cronicarul Nicolae Costin subliniază această domnie a fost una deosebită, căci Dumitrașcu Cantacuzino nu numai că nu a plătit nimic pentru domnie, dar a mai primit și bani de drum de la turci.

A fost un rău sfătuitor al lui Grigore I Ghica al Munteniei, vorbindu-l de rău pe Constantin Cantacuzino postelnicul, care îi era unchi și care îl sprijinise încă din copilărie. Prima lui domnie a rămas în memoria oamenilor prin jaful cumplit al tătarilor, care au iernat în țară pentru a respinge o eventuală invazie a polonezilor.

A doua domnie a fost rău încercată de o foamete grozavă, astfel încît oamenii mureau de foame pe stradă, iar lupii intrau în orașe și mîncau cadavrele rămase neîngropate; (16 ocale de grîu costau un galben, ocaua de unt un galben, găina un leu). Domnia lui Dumitrașcu Cantacuzino are loc în condițiile unor interminabile confruntări turco-polone. La venirea lui Dumitrașcu Cantacuzino la putere el găsește în cetăţile Neamţ şi Suceava garnizoane formate din lefegii "nemţi", lăsate de polonezi, care au rezistat aproximativ un an. Pînă la urmă, mercenarii au fost scoşi din cetate nu prin puterea armelor, ci din neputinţa acestora de a se aproviziona. Urmăriţi pas cu pas de oştile turceşti lăsate în ajutorul noului domnitor, lefegii au părăsit Cetatea Neamţ, s-au retras spre Suceava şi apoi au trecut în Polonia. Curînd, Dumitraşcu Cantacuzino a pus în aplicare ordinul marelui vizir de a distruge cetăţile, operaţiune despre care Ion Neculce spune că "mai mult sfatul şi îndrumătura lui Dumitraşco Vodă au fost decît voia vizirului". Despre acest moment scrie şi Nicolae Costin, care spune că "au îndemnatu Dumitraşco Vodă pre greci de le-au stricat cetăţile cele vestite ale Moldovei, Hotinul, Suceava, Neamţul... şi aşa puind lagum pre sub zidurile cetăţilor, le-au aruncatu din temelie". Cetatea Neamţului a avut cel mai puţin de suferit, deoarece micile cantităţi de pulbere nu şi-au făcut efectul.

Dumitraşco Cantacuzino, fiind străin țării a atras nemultumirea boierilor și a bisericii. Populația țării era și ea nemulțumită de jafurile și rechizițiile din timpul războaielor, dar și foametea care a cuprins Moldova în anii 1685-1686.

Opoziția internă a grăbit sfîrșitul domniei lui Dumitrașcu Cantacuzino, care este mazilit în mai 1685. Locul lui este luat de Constantin Cantemir. Dumitrașcu Cantacuzino ajunge la Constantinopol unde este învinuit de proasta administrare a țării și este aruncat în închisoare, de unde iese abia în 1686. Se crede că el ar fi plătit 40 000 taleri vizirului pentru a-și recăpăta libertatea.  În final, Dumitrașcu moare la Constantinopol în mare mizerie.