Alexei Marinat s-a născut la 24.05.1924 în satul Valea Hoţului (azi Dolinskoe, raionul Ananiev, regiunea Odesa, azi Ucraina), a decedat la 17 mai 2009 la Chișinău. Participant la cel de-al Doilea Război Mondial. Prozator, publicist, dramaturg moldovan. A absolvit Institutul Pedagogic „Ion Creangă” în Chișinău (1959). Din timpul studenţiei îşi scria în zilnic impresiile despre viaţa cotidiană. Un coleg l-a denunţat, a fost arestat şi a fost deportat mai mulţi ani într-un lagăr siberian. De aceea a fost supranumit „Soljeniţîn al Basarabiei”.

Primele încercări literare datează din 1955 − erau nişte schiţe şi povestiri, din care se va constitui cartea de debut „Zările ne cheamă” (1959).

Cultivă mai ales schiţa umoristică prin cărţile „Drob de sare”, Chișinău, 1968, „De luni pînă sîmbătă”, Chișinău, 1970, „La doi paşi de fericire”, Chișinău, 1989. Printre alte culegeri de proză scurtă se evidenţiază „Venea un om pe drum de ţară”, Chișinău, 1962 şi „Vînturi albastre”, Chișinău, 1969.

În romanul „Fata cu harţag” (1962) oglindeşte prin personaje interesante, cum ar fi Angelica Gard, cît de chinuitor pătrunde spiritul nou în viaţa satului. În centrul acţiunii romanelor lui A. Marinat se află tineri cu spirit de iniţiativă, romantici, dar care concep altfel realitatea decît părinţii lor. Coliziunea acerbă dintre nişte intelectuali, care percep în mod divers categoriile filozofice de onoare, cumsecădenie, generozitate, ospitalitate, demnitate, curăţenie morală şi sufletească din romanul „Urme pe prag” (1966) îi conferă cea mai mare ponderabilitate faţă de celelalte romane ale prozatorului. Aici autorul stigmatizează conformismul şi lipsa de iniţiativă, surzenia civică, nepăsarea socială, izolarea în găoacea intereselor meschine, laşitatea.

„Mesagerii” (1977) e romanul, în care A. Marinat încearcă să ridice vălul asupra atmosferei de producere, care domnea în exilul siberian. Daniel Gornic nu e altul decît autorul, care se manifestă prin nonconformism, prin ingeniozitate − specialist cu vaste cunoştinţe inovatoare, pe care cu toată ambiţia le implementează în activitatea lui de producere. „Grădina dragostei” (1980) îşi axează subiectul pe relaţiile dintre părinţi şi copii. Prozatorul insistă asupra găsirii unei linii conciliatoare dintre generaţii în vederea continuării cu demnitate a moştenirii înaintaşilor.

Comediile: „Adio, Campanella”, „Opriţi Planeta”, „Dragostea din mai”, „Curajul bărbaţilor” ni-l prezintă pe autor ca pe umorist fin, un satiric caustic, care depistează şi biciuiește lipsa de răspundere, de curaj civic, pricopsirea, fariseismul şi alte vicii şi metehne morale şi sociale.

„Eu şi lumea” (1991) este în fond acel jurnal din 1944, pentru care a fost deportat, dar redactat deja după o experienţă vastă în literatură.

„Călătorii în jurul omului” (2004) , pentru care a obţinut Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova, este acelaşi jurnal revăzut şi completat.

Maestru al literaturii (1993); a obţinut Premiul Naţional în domeniul literaturii şi artei din Moldova (2000); „Ordinul Republicii” (1996).

Opere:
„Zările ne cheamă”, Chișinău, 1959;
„Fata cu harţag”, Chișinău, 1962;
„Urme pe prag”, Chișinău, 1966;
„Mesagerii”, Chișinău, 1977;
„Grădina dragostei”, Chișinău, 1980;
„Scrieri alese”, Chișinău, 1991;
„Eu şi lumea”, Chișinău, 1999;
„Călătorii în jurul omului”, Chișinău, 2004.