Fabulă

Cătră un scop de iute alergi,
Nu agiungi, de-ncet nu mergi.
Iepurile ş-o ţăstoasă
Ni dau prubă curioasă.

Zis-au broasca cea târzie
Iepurelui sprintinel,
Că ea, păşind cătinel,
Mult mai sigură a să vie
Şi mai iute la un scop,
Decât dânsul în galop.
Încât pus-au rămăşag
Ş-au ales de ţântă un fag.

Iepurile, care crede
Că puterea-n călcăi şede,
I-au zis: Ţi-ai ieşit din minte,
Soro, pas tu înainte!
De-oi purcede la asalt
Sunt la ţântă într-un salt.

Văzând ţânta apropietă
Şi ţăstoasa-ngreoietă,
Iepurele, după un pas,
Stă şi rumigă-n popas,
Înainte face doi
Şi atâţia paşi napoi.

Mai zburda,
Adulmeca,
Tot la umbra lui visa,[1]
Îşi bătea de broască gioc
Că încet păşea din loc.

Când din a lui fantazie
Iepurele s-au trezit,
Nenea broască cea târzie,
Neabătută-n calea sa,
Pe încet, dar tot urma,
Ş-agiungând întăi la fag
Prinde a ei rămăşag.

Apoi iepurelui zice:
Tinerel eşti, vinetice,
Nu-i de-agiuns a fi uşor,
Mintea-n cap stă, nu-n picior!
Oare ce ai face, frate,
De ai purta ş-o casă-n spate?
Iaşi, 12 noiembrie 1857

Note
1.    ^  Cunoscută legumă sălbatică numită Umbra iepurelui (Gh. A.).